“Statul român a eşuat în misiunea sa fundamentală de a-şi proteja cetăţenii”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis după tragedia de la Spitalul de Boli infecţioase din Constanţa. Un nou incendiu într-un spital, tot în ATI, din nou morţi, din nou nu va răspunde nimeni. Vă sună cunoscut? În ultimii ani astfel de tragedii s-au înmulţit, dar principalii responsabili - cei care reprezintă statul român, în frunte cu dinozaurul Arafat – sunt bine merci. Păi, dacă după masacrul oribil de la Colectiv nu numai că nu a răspuns efectiv nimeni, dar nici până în acest moment nu s-a finalizat procesul, să ne mai mirăm? De mirare este cum preşedintele vorbeşte despre statul român ca şi când el nu ar avea nicio legătură. Având în vedere ce face de când românii i-au dat şi “guvernul lui”, pur şi simplu te cruceşti când vezi câtă lipsă de asumare ne suflă drept în faţă preşedintele nostru, al tuturor românilor. Acest Iohannis care l-a bătut de i-a sunat apa-n cap pe Victor Ponta la alegerile prezindenţiale din toamna lui 2014, acest Iohannis care a intrat ca buldozerul peste premierul Sorin Grindeanu, s-a aşezat la masa guvernului şi a început să vorbească despre elefanţi când cu scandalul Ordonanţei 13, s-a dovedit a fi un “pămătuf”, cum l-a poreclit realizatorul TV Radu Banciu. Un pămătuf periculos, iată, care face cărţile la guvern, care face şi desface alianţe politice, dar care în cazul unei tragedii ce are CLAR legătură cu indolenţa guvernanţilor dă vina pe “stat”. Care stat? Statul paralel? Glumesc! Revenind, Iohannis are o maaaare responsabilitate pentru cum a fost gestionat sistemul sanitar şi sănătatea populaţiei de când cu pandemia asta. Văd că despre “elefanţii” cu milioanele de măşti neconforme, cu multitudinea de izolete despre care nu se mai ştie nimic, cu banii mulţi care se “învârtesc” la centrele de vaccinare, cu milioanele de doze comandate, muuulte, cam 6 de cap de român, cu loteria asta cu premii uriaşe pentru cei care acceptă să se “inoculeze”, cu tichetele cadou care li se dau celor care se vaccinează, preşedintele tuturor românilor adică şi a celor nevaccinaţi nu zice nimic. Bun! Şi dacă noi, nevaccinaţii suntem nişte idioţi, nu mai merităm să trăim în ţara asta, suntem marginalizaţi, ş.a.m.d, ce vină au românii care suferă de alte boli decât de Covid, varianta Alfa, Beta, Delta, Delta plus şi în ce s-o mai transforma acest virus denumit inteligent? Ce vină au, de exemplu, brăilenii care suferă de afecţiuni cardiace şi nici nu-şi permit să plătească o consultaţie în privat? În Brăila, secţia de cardiologie funcţionează cu UN SINGUR MEDIC şi cu doar 16 paturi din 60. Ce a făcut Administraţia Iohannis mai bine decât Guvernarea PSD pentru a mişca rotiţele înţepenite ale acestui angrenaj numit sistem sanitar? Nu-mi spuneţi că preşedintele ţării nu are treabă cu Executivul că ştiu. Putea, în schimb, mai ales de când PNL a ajuns la guvernare să încerce semnarea unui Pact pentru Sănătate cu toate partidele astfel încât românii să nu moară cu zile de COVID, de cancer, de alte boli...Astfel încât decedaţii să nu zacă în morgile spitalelor, iar aparţinătorii să plângă pe la uşi până se îndură funcţionărimea să le facă acte ca să-şi ia morţii acasă. Apropo, acum nu se mai aude nimic de cum ar trebui îngropaţi morţii de COVID. Cu preot, fără preot, în saci, îmbrăcaţi, dezbrăcaţi...Deocamdată preocuparea maximă a guvernanţilor este cum să-i izoleze la marginea societăţii pe nevaccinaţi. Ce vremuri!