Mergi la conţinutul principal

Disputa cu un cutit si un pistol, la dispeceratul "Braicar"

Au vrut sa-si salveze verisoara de o amenda, scotind cutitul si au fost potoliti doar la vederea pistolului unui politist comunitar. Este cazul a doi frati din Braila care l-au amenintat cu cutitul pe politistul comunitar ce pazea dispeceratul unde fusese condusa tinara, in vederea sanctionarii acesteia, pentru ca a circulat cu tramvaiul fara bilet.
Totul a pornit de la faptul ca un grup format dintr-o tinara si doi baieti a fost prins in tramvai, circulind fara bilet. Cei trei au fost condusi la dispecerat, pentru a fi sanctionati, insa acolo s-a dovedit ca nici unul dintre ei nu avea banii necesari. Pentru ca a promis ca se duce dupa bani, unuia dintre ei i s-a permis sa plece, ca sa ia de acasa suma necesara pentru el si prietenii sai. Acesta s-a intors insa cu intariri: doi veri ai fetei si un vecin, care, extrem de agresivi, au incercat s-o scoata cu forta pe tinara din dispecerat. Cum echipa de control a refuzat sa o lase sa plece fara a plati amenda, unul dintre indivizi a scos cutitul la politistul comunitar, iar celalalt a inceput sa ameninte ca le ia gitul la toti, cind vor pleca acasa, la terminarea serviciului. In timp ce controlorii au chemat jandarmii, politistul comunitar nu s-a pierdut cu firea, ci a scos pistolul din toc, pentru a-i potoli pe scandalagii si i-a tinut la respect, pina la venirea oamenilor legii.

"Mi-am descarcat nervii pe domnul de la politia comunitara"

"E adevarat ca s-a gasit asupra mea cutitul, dar nu e mare lucru, nu intentionam sa-l folosesc, e doar de colectie, ca sa-l tin in casa, ca am mai avut unul si m-a prins cu el, si mi l-a confiscat. Mi-au facut atunci si dosar penal... Eu nu am vrut decit sa o scot pe fata aia de acolo, nimic mai mult", a declarat Vasile T., unul dintre indivizi. "Am venit s-o iau pe vara-mea de acolo, si le-am spus sa-mi dea mie amenda, ca ea nu are buletinul la ea. Au refuzat si m-am enervat", a povestit ce-l de-al doilea "salvator" de ocazie, Ionel T.
"Ei au venit sa ma ia de aici, si eu nu aveam buletin, ca sa-mi dea amenda, asa ca a iesit scandal. Varul meu nu a amenintat, a spus doar asa, de forma, "terminati voi munca odata si odata!", dar nu vorbea serios...", a explicat si tinara de la care a pornit toata povestea.
"Cind au venit, erau trei insi agresivi, au scos un cutit si l-au amenintat pe politistul comunitar, si unul dintre ei a spus "asteptam sa iesiti afara, ca odata si odata tot trebuie sa plecati de aici!". Politistul comunitar trebuia sa conduca soferul si casiera, care aveau valori, aveau bani, dar nu au mai plecat pina nu au fost imobilizati cei trei. Nu de alta, dar i-au amenintat pe ai nostri ca atunci cind pleaca, "ii face"”, ne-a povestit si o controloare.
Cei trei tineri retinuti au fost dusi la sediul Jandarmeriei, unde, in urma cercetarilor, unul dintre frati a fost sanctionat contraventional cu citeva sute de lei, iar celuilalt i s-au intocmit actele premergatoare cercetarii penale, pentru port ilegal de arma alba.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro