Reporterii "Obiectiv" au solicitat un comentariu pe această temă din partea APIA central, însă până la închiderea ediţiei nu au primit niciun răspuns.
De menţionat este că la începutul săptămânii trecute au fost programate evaluările candidaţilor înscrişi pentru ocuparea posturilor de directori coordonatori şi adjuncţii acestora pentru instituţiile descentralizate la nivel local ale Ministerului Agriculturii. Pentru APIA, candidatul nominalizat din partea PDL este George Dragu.
Reamintim că la finele lunii trecute, prin punerea în aplicare a celebrei OUG nr. 37/2009 privind activitatea deconcentratelor, toţi directorii generali şi adjuncţii instituţiilor au fost demişi pentru a face loc nominalizaţilor pe aceste posturi din partea partidelor la guvernare.