Ca în fiecare an, Direcţia de Asistenţă Socială Brăila scoate la licitaţie publică contractul în urma căruia îşi alege partenerii care să asigure serviciile de preparare şi servire a două mese pe zi, la cantina socială, precum şi asigurarea transportului hranei pentru persoanele care beneficiază de distribuirea hranei la domiciliu. Pentru aceasta, autoritatea contractantă are în vedere două puncte de servire a hranei, una aferentă zonei Bulevardului Dorobanţilor - cartier Radu Negru, iar cea de a doua pentru zona cartierelor Progresul - Vidin. Potrivit anunţului, primul lot aferent punctului de servire a hranei în zona Dorobanţilor are alocate 175 porţii/zi, iar pentru lotul II alte 175 porţii/zi. Pentru aceste servicii Direcţia de Asistenţă Socială Brăila este dispusă să plătească maxim 653.642 lei, durata contractului fiind mai - decembrie 2011. Viitorilor ofertanţi li se cere depunerea unei garanţii de bună execuţie în cuantum de 2% pentru fiecare lot. În plus, trebuie să facă dovada că deţin dotările tehnice şi personalul necesare prestării serviciului social, precum şi avizele şi autorizaţiile sanitar-veterinare. Criteriul în baza căruia va fi desemnat adjudecatarul licitaţiei publice este "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic", cu menţiunea că accentul va fi pus, în analiza ofertelor, pe componenta tehnică (20% oferta financiară şi 80% oferta tehnică). Termenul limită de depunere a ofertelor expiră în 20 aprilie, deschiderea plicurilor conţinând ofertele fiind programată pentru 26 aprilie.
De subliniat că nivelul maxim al alocaţiei zilnice de hrană pentru consumurile colective din instituţiile publice de asistenţă socială, este de 6 lei/porţie/zi, inclusiv TVA.
Reamintim că, în prezent, instituţia are colaboratori două fundaţii selectate în urma licitaţiei de anul trecut. Concret, este vorba despre Fundaţia "Matteo", care se ocupă de punctul de servire din zona de sud a oraşului, cu punct de servire în zona B-dul Dorobanţilor şi Fundaţia "Sf. Spiridon - Steaua Magică" având ca responsabilitate zona Progresul - Vidin.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.