''Eu sunt un om tradiţionalist. Sunt creştin-ortodox şi eu văd familia formată dintr-un bărbat şi o femeie şi, când vrea Dumnezeu, şi cu copii. (...) Susţin această lege, voi merge la vot şi voi vota, în funcţie de cum va fi întrebarea, pentru susţinerea familiei tradiţionale. (...) Cred foarte mult în aceste valori. Eu cred în asta”, declara cu emfază, în urmă cu doar câteva luni, liderul PSD Liviu Dragnea, referindu-se la iniţiativa cetăţenească de modificare a Constituţiei privind redefinirea familiei. Pe atunci, organizarea unui referendum în acest sens era tema principală de dezbatere, iar pe la televiziuni nu era seară în care reprezentanţi de marcă ai PSD (inclusiv Liviu Dragnea) să nu apară în faţa poporului, unul mai pios decât altul, militând pentru această lege şi predând lecţii de moralitate.
Cât de importantă este familia tradiţională şi valorile ei am văzut însă sâmbătă, la Congresul Extraordinar al partidului, când magnificul Liviu Dragnea s-a afişat fără nicio jenă cu iubita, o jună graţioasă de doar 25 de ani. Şi nu doar atât! Din toată sala aceea, în care s-au îngrămădit să-l aplaude vreo patru mii de vasali, unul nu s-a arătat deranjat de prezenţa mimozei, aşezată cu o cutezanţă ce a depăşit orice limită chiar de-a stânga liderului.
Să fie clar! Nu m-a interesat vreodată şi nu o să mă intereseze ce face cineva, oricine, în casa lui, în patul lui. Nu sunt de acord nici cu păstrarea aparenţelor, de dragul... bla bla bla. Dar atâta ipocrize, atâta obrăznicie, chiar mi s-a părut greu de digerat. Pentru că în sala aceea nu era trubadurul Liviu Dragnea, furnizorul pentru Parlamentul României de pisi-deputate de douăzeci plus (că sper, vă amintiţi, Irinuca o fi ea „afişata oficial”, dar nici pe departe nu-i prima). În sala aceea era un Liviu Dragnea care vorbea despre viitorul României, era cel mai important lider politic al ţării, care aproape transfigurat de măreţia momentului întreba cu o mega-preţiozitate: „Aveţi curaj? Aveţi curaj să rezistaţi la ceea ce se va întâmpla în continuare? Nu aveţi ezitări? Vreţi să mergem împreună? (...) Vreţi să mai fiu în continuare preşedintele vostru?”. Iar miile alea de linguşitori - şi nu nişte neica nimeni, vorbim de miniştri, secretari de stat, primari de mari oraşe ori preşedinţi de Consilii Judeţene, adică cei mai importanţi oameni ai ţării, cei care îmi decid şi îţi decid soarta - aplaudau frenetic şi stigau „DA, DA!”, mândri că sunt psd-işti, mândri că sunt români.
Mi-e silă! Pur şi simplu m-a îngreţoşat această mascaradă, în care, culmea, s-a pus un accent primordial pe rolul femeii în partid, pe promovarea ei în funcţii determinante în luarea celor mai importante decizii “pentru ţară”.
Totul, în timp ce el, “el lider maximo” şi-a proţăpit cu o indolenţă crasă amanta, o banală secretară preluată de la fugarul Sebastian Ghiţă, fix în primul rând, lângă doi dintre cei mai importanţi oameni din stat (care cu totul întâmplător sunt şi femei – hi hi): premierul României, Viorica Dăncilă, şi primarul capitalei, Gabriela Pandele Firea. Ăsta da tupeu de mafiot!
Dar... Liber la aplauze! La urma urmei, pentru acele câteva milioane de alegători care-l susţin necondiţionat pe autoproclamatul „singurul posibil salvator al României”, ce am scris mai sus nu denotă decât răutate şi invidie. Bietul om! E şi el îndrăgostit şi i-a fost drag că a fost cu Irina la Congres...
