Deşi parcul de maşini al operatorului public SC BRAICAR SA s-a îmbogăţit recent cu 20 de autobuze noi-nouţe fabricate în Turcia, marca Karsan, transportul în comun în municipiul Brăila lasă în continuare de dorit. Fie că este vorba despre maşinile de capacitate mică, similare celor care circulă deja de luni bune pe traseele 16 şi 17, fie că este vorba despre maşini de medie capacitate, cu platformă joasă, autobuzele respective sunt cam scumpe la vedere, mai ales la orele de vârf. Mai mult decât atât, chiar dacă livrarea mijloacelor de transport în comun s-a făcut cu mare pompă, în cadru festiv, la eveniment participând oaspeţi de seamă din Turcia, acolo unde au fost fabricate autobuzele cumpărate de BRAICAR cu suma de 8,3 milioane lei, bani asiguraţi de către Consiliul Local Municipal Brăila, cum au ajuns pe plaiurile dunărene, acestea s-au molipsit de la suratele autohtone şi circulă aidoma lor, în şir indian, să nu se rătăcească prin hăţişurile bătrânului oraş.
Iniţial, noi, cei care străbatem Brăila cu mijloacele de transport în comun ne-am bucurat că vor dispărea din peisaj hârburile care ne răscoleau măruntaiele la fiecare groapă de pe traseu, sau ne puneau în pericol de a ajunge la secţia de Ortopedie la fiecare frână pusă de şoferii care ne transportă de multe ori precum sacii de cartofi. Credeam că, în autobuzele recent achiziţionate, vom scăpa de mirosurile emanate de personaje certate cu apa şi cu săpunul şi că vom beneficia de condiţii decente de călătorie dintr-o parte în alta a urbei. Mai mult decât atât, speram ca noile autobuze să circule după un grafic bine stabilit şi să nu ţină isonul celorlalte maşini din parcul Braicar, care se îngrămădesc în staţii pentru câteva minute, după care alte zeci de minute dispar în ceaţă şi ne lasă cu ochii în soare. Despre haosul de pe traseele operatorului public Braicar am mai scris. Dar, nimeni nu a luat încă o măsură în acest sens, aşa după cum nu se ia nicio măsură pentru ca şoferii autobuzelor din Brăila să fie dotaţi cu bilete, pentru a putea justifica sumele încasate pe traseu de la călătorii care nu reuşesc să-şi cumpere tichete de călătorie înainte de a urca în mijloacele de transport în comun. Cu siguranţă, nu este un capăt de ţară dacă un şofer bagă în buzunar câţiva bănuţi acolo, după o zi de muncă. La cât se fură în ţara asta, chiar nu mai contează contravaloarea unor bilete de transport în comun sau câţiva litri de combustibil economisiţi în aceste zile toride, când unele autobuze circulă fără aer condiţionat. Şi totuşi, nu ar fi rău să fie bine, dacă tot ne dorim un transport în comun civilizat.
