An de an, la jumătatea lui ianuarie ne întoarcem la Eminescu şi deszăpezim amintiri despre poezie. Ne scoatem perfuzia tehnologiei moderne şi, pentru câteva clipe, redevenim romantici, recitind poezia Poetului nepereche. An de an, ne întoarcem la Eminescu desfrunziţi de vise şi ne aplecăm din ce în ce mai săraci spre mitul românismului lui, spre starea de spirit a Poeziei.
Dar, de la an la an, la jumătatea lui ianuarie, din ce în ce mai puţini trecem prin nămeţii viscoliţi de istorie şi aducem un omagiu mitului Eminescu. Secătuiţi de vlagă şi de circul cotidian, ne întoarcem la Poetul naţional ca la o Biblie a Cuvântului, din care încă mai răzbate fiorul şi dragostea de neam.
Acum, când goana după senzaţional şi după can-can-uri acoperă ecranele televizoarelor şi paginile ziarelor postdecembriste, acum, când şmenurile politice şi banul nemuncit transformă ţara într-un rai al infractorilor, Cultura şi Istoria neamului nu îşi mai găsesc locul...
Preţul Cuvântului este stabilit de o monedă străină, valoarea lui Eminescu este dată, pentru mulţi dintre noi de o bancnotă de cinci sute de lei şi, fără adevărate valori şi modele de viaţă, generaţia de astăzi l-a uitat pe Eminescu pe un piedestal, prăfuit în rafturile bibliotecilor şi acoperit de nepăsare .
Între timp, mai-marii Culturii şi ai Educaţiei emit zeci de reforme, care au distrus sistemul valorilor româneşti. Învăţământul şi cultura naţională pun în cumpănă adevăratele modele şi minimalizează istoria de veacuri a românilor, iar limba noastră, care este primul semn de identitate, este răstignită de semianalfabeţi care aruncă România în groapa de gunoi a culturii europene. An de an, la jumătatea lui ianuarie ne întoarcem la Eminescu şi la poezie, ca la o stare de spirit. Dar, câţi dintre noi reuşim să păstrăm limba Poetului la fel de frumoasă, câţi ştim să o cultivăm sau să o apărăm în hăţişul tehnologiei moderne? Mai ştim noi care este locul românilor în cultura europeană, sau ne lăsăm purtaţi de tăvălugul evenimentelor, care trece nepăsător peste istoria neamului?
Dincolo de goana după senzaţional sau de circul politic, cultura este singura cărămidă care trebuie zidită la temelia acestor vremuri. Şi, dacă chiar vrem să rămânem români, trebuie să ne asumăm riscul de a promova cultura naţională. Politicienii vin şi pleacă, hăituindu-se unii pe alţii în jungla politică şi strivind adevăratele valori naţionale, dar cultura rămâne adevărata comoară în lada de zestre a neamului. Într-o ţară în care se joacă alba-neagra cu limba română pe toate mijloacele de comunicare, să ne întoarcem cu smerenie la Eminescu şi la românismul operei lui. Fără Eminescu, peste casa părintească a cuvântului DOR suflă Crivăţul năpasnic de ianuarie şi smulge acoperişul împovărat de istoria neamului...
