REALISM. 2. Realismul lui Balzac si al lui Flaubert adinceste schisma intre narator si cititor produsa de catre realismul lui Stendhal. Desi contemporani, cei trei corifei ai marelui realism francez al secolului al nouasprezecelea au o intelegere oarecum diferita a manierei in care realitatea este inteleasa si transpusa in literatura. Daca Stendhal se bazeaza pe perceptie senzoriala (realitatea asa cum este ea perceputa prin intermediul simturilor - mai ales vaz, dupa cum sugereaza metafora oglinzii), Balzac si Flaubert renunta la iluzia mimetismului perfect si se muta undeva deasupra realitatii pe care textele lor o creeaza, intr-o incercare de a-i oferi cititorului o vedere panoramica.
Mai inainte de a merge mai departe, as vrea sa clarific faptul ca atunci cind folosesc un termen precum narator o fac pentru a face o distinctie clara intre persoana fizica a autorului unui text si naratorul din perspectiva caruia cititorul este facut partas la fabula/povestea narata (majoritatea termenilor pe care ii folosesc aici ii apartin lui Mieke Bal si lucrarii sale "Narratology: Introduction to the Theory of Narrative" ("Naratologie: introducere in teoria naratiunii", University of Toronto Press, Toronto, 1985).
De unde provine insa schisma despre care vorbeam ceva mai sus? Cred ca nu gresesc in a spune ca odata cu adoptarea de catre narator a pozitiei omnisciente, cititorului ii este refuzat accesul la text. El (cititorul) nu are decit sa asiste fascinat la modul in care "realitatea" lui Balzac i se desfasoara inaintea ochilor. Distanta pe care naratorul realist balzacian i-o impune cititorului aduce cu sine alienarea cititorului de text. Drept urmare, nu cred ca se poate vorbi, in cazul marelui realism francez, de o participare afectiva a cititorului la evolutia povestirii in acelasi fel in care se poate vorbi despre una in cazul realismului psihologic rus (Tolstoy, Dostoievsky).
Meritul realismului balzacian insa consta, pe linga intelegerea limitelor perceptiei senzoriale a realitatii obiective, in descrierea verosimila a unei realitati, care ar putea fi realitatea obiectiva. Cu alte cuvinte, sintagmele de genul "Balzac ofera in Comedia umana un portret fidel al societatii franceze din a doua jumatate a secolului al nouasprezecelea" sint rezultatul unei intelegeri simpliste a textului. Ceea ce da savoare realismului lui Balzac este posibilitatea unei viziuni atotcuprinzatoare a realitatii, iar nu descrierea de facto a realitatii obiective. Una dintre cele mai entuziaste sustineri a fenomenului literar balzacian vine din partea unui filosof marxist, Georg Lukacs, in timp ce una dintre cele mai vehemente critici vine dinspre existentialism si fenomenologie.
Mai inainte de a merge mai departe, as vrea sa clarific faptul ca atunci cind folosesc un termen precum narator o fac pentru a face o distinctie clara intre persoana fizica a autorului unui text si naratorul din perspectiva caruia cititorul este facut partas la fabula/povestea narata (majoritatea termenilor pe care ii folosesc aici ii apartin lui Mieke Bal si lucrarii sale "Narratology: Introduction to the Theory of Narrative" ("Naratologie: introducere in teoria naratiunii", University of Toronto Press, Toronto, 1985).
De unde provine insa schisma despre care vorbeam ceva mai sus? Cred ca nu gresesc in a spune ca odata cu adoptarea de catre narator a pozitiei omnisciente, cititorului ii este refuzat accesul la text. El (cititorul) nu are decit sa asiste fascinat la modul in care "realitatea" lui Balzac i se desfasoara inaintea ochilor. Distanta pe care naratorul realist balzacian i-o impune cititorului aduce cu sine alienarea cititorului de text. Drept urmare, nu cred ca se poate vorbi, in cazul marelui realism francez, de o participare afectiva a cititorului la evolutia povestirii in acelasi fel in care se poate vorbi despre una in cazul realismului psihologic rus (Tolstoy, Dostoievsky).
Meritul realismului balzacian insa consta, pe linga intelegerea limitelor perceptiei senzoriale a realitatii obiective, in descrierea verosimila a unei realitati, care ar putea fi realitatea obiectiva. Cu alte cuvinte, sintagmele de genul "Balzac ofera in Comedia umana un portret fidel al societatii franceze din a doua jumatate a secolului al nouasprezecelea" sint rezultatul unei intelegeri simpliste a textului. Ceea ce da savoare realismului lui Balzac este posibilitatea unei viziuni atotcuprinzatoare a realitatii, iar nu descrierea de facto a realitatii obiective. Una dintre cele mai entuziaste sustineri a fenomenului literar balzacian vine din partea unui filosof marxist, Georg Lukacs, in timp ce una dintre cele mai vehemente critici vine dinspre existentialism si fenomenologie.
