INTELECTUAL 3. Imi propun sa inchei mica mea serie de reflectii despre intelectuali si statutul lor in varii tari din lume, prin a imi indrepta atentia asupra citorva situatii care, cred eu, au dus la anihilarea, in mare parte, a rolului social si politic pe care intelectualii l-au avut de-a lungul istoriei. Din motive de spatiu, nu imi permit sa ofer o descriere amanuntita a factorilor indirecti care au facut din intelectualii activi social simpli spectatori, dar as enumera printre acestia corporatizarea economiilor nationale, urmata de globalizarea (internationalizarea) respectivelor corporatii (in plan economic); virajul virulent al societatii catre valori conservatoare, care nu au o prea mare toleranta in ceea ce priveste pluralismul de idei (in plan politic); scaderea influentei intelectualilor datorita pierderii credibilitatii si autoritatii de care se bucurau pina inainte de al doilea razboi mondial - pierdere in mare parte datorata deconstructivismului Derridean, care isi are, mai mult sau mai putin radacinile in operatiunea de demistificare a istoriei inceputa de Michel Foucalt in anii 70 - si care a facut ca respectul acordat pe vremuri celor "cu carte" sa fie luat in ris in ziua de azi (in plan social).
Pe fondul macro-factorilor de mai sus, in plan strict istoric, miscarile sociale anti-sistem, conduse, de obicei, de intelectuali, au fost infrinte tragic in mai toate marile tari lumii pina la finalul anilor 70. Japonia, scena a unor incrincenate lupte de strada intre fortele de ordine statala si populatia condusa de studenti (asa-numita miscare anti-Anpo, tratatul de asistenta de securitate reciproca dintre Statele Unite si Japonia, semnat in 1952 si re-semnat in 1960), pare a avea astazi o societate civila decapitata, blazata si fara nici un fel de interes in problemele cu care se confrunta. Intelectualii se lupta inca sa mentina pozitii de frunte in organizarea de miscari sociale, dar nu se bucura de prea mea suport.
In Statele Unite, cel mai bun exemplu recent este cel al implicarii intelectualilor (universitari si nu numai) in miscarea anti-razboi. Rezultatul ar putea fi considerat comic, daca nu ar fi, de fapt, tragic. Imediat ce si-au ridicat vocile impotriva razboiului, intelectualii (NB nu foarte multi la numar) s-au gasit izolati in mijlocul unei mari de priviri ostile, au cazut prada unor moderatori de show-uri de televiziune semi-docti, care, fara a avea curajul de a ii invita in emisiunile lor, au gasit de cuviinta sa ii acuze in absentia pe cei in cauza de lipsa de patriotism, etc. Rezultatul nu a fost greu de prevazut: cei care au ridicat capetele pentru scurt timp, au fost nevoiti sa le plece la loc, razboiul a continuat nestingherit, iar societatea civila si-a continuat neperturbata goana dupa masini, scaderi de preturi si scoruri la fotbal. Nu vreau, insa, sa fiu inteles gresit: nu pun ne-implicarea intelectualilor americani exclusiv pe seama unor factori independensi de vointa lor. Nicidecum! Majoritatea lor aleg cu buna stiinta sa nu se implice. Nu am sa inchei prin a ma referi la cazul Romaniei, ci prin a imi exprima ingrijorarea ca asistam cel putin la un inceput de letargie sociala si politica si in rindurile intelectualilor nostri. Sper sa ma insel.
Pe fondul macro-factorilor de mai sus, in plan strict istoric, miscarile sociale anti-sistem, conduse, de obicei, de intelectuali, au fost infrinte tragic in mai toate marile tari lumii pina la finalul anilor 70. Japonia, scena a unor incrincenate lupte de strada intre fortele de ordine statala si populatia condusa de studenti (asa-numita miscare anti-Anpo, tratatul de asistenta de securitate reciproca dintre Statele Unite si Japonia, semnat in 1952 si re-semnat in 1960), pare a avea astazi o societate civila decapitata, blazata si fara nici un fel de interes in problemele cu care se confrunta. Intelectualii se lupta inca sa mentina pozitii de frunte in organizarea de miscari sociale, dar nu se bucura de prea mea suport.
In Statele Unite, cel mai bun exemplu recent este cel al implicarii intelectualilor (universitari si nu numai) in miscarea anti-razboi. Rezultatul ar putea fi considerat comic, daca nu ar fi, de fapt, tragic. Imediat ce si-au ridicat vocile impotriva razboiului, intelectualii (NB nu foarte multi la numar) s-au gasit izolati in mijlocul unei mari de priviri ostile, au cazut prada unor moderatori de show-uri de televiziune semi-docti, care, fara a avea curajul de a ii invita in emisiunile lor, au gasit de cuviinta sa ii acuze in absentia pe cei in cauza de lipsa de patriotism, etc. Rezultatul nu a fost greu de prevazut: cei care au ridicat capetele pentru scurt timp, au fost nevoiti sa le plece la loc, razboiul a continuat nestingherit, iar societatea civila si-a continuat neperturbata goana dupa masini, scaderi de preturi si scoruri la fotbal. Nu vreau, insa, sa fiu inteles gresit: nu pun ne-implicarea intelectualilor americani exclusiv pe seama unor factori independensi de vointa lor. Nicidecum! Majoritatea lor aleg cu buna stiinta sa nu se implice. Nu am sa inchei prin a ma referi la cazul Romaniei, ci prin a imi exprima ingrijorarea ca asistam cel putin la un inceput de letargie sociala si politica si in rindurile intelectualilor nostri. Sper sa ma insel.
