Scriam atunci că această tăcere, atât din partea conducerii IPJ, cât şi din partea demisionarilor, miroase a cârdăşie şi şantaj. Acum, în lumina ultimelor evenimente, aş mai adăuga ceva: teroarea. Aşa-mi pare, citind comentariile postate la articolul de ieri în care am făcut publică scrisoarea adresată ministrului Vasile Blaga de cms. şef Iulian Dobrescu, preşedintele Corpului Naţional al Poliţiştilor, un fel de sindicat. Din documentul respectiv rezultă că şeful Poliţiei Municipiului, Costel Arbunea, a fost somat să-şi dea demisia, fără evaluarea activităţii acestuia şi fără a consulta sindicatul, aşa cum prevede legea. Cu alte cuvinte, asupra lui s-au exercitat presiuni ILEGALE chiar de către şefii IPJ Brăila, în frunte cu Cătălin Chivu. Culmea, în urma unor astfel de presiuni şi-ar fi dat demisia şi Marian Caragaţă din funcţia de şef Serviciu Poliţie Rutieră. Păi, teroarea este maximă dacă Marian Caragaţă, care este preşedinte al sindicatului poliţiştilor din Brăila şi vicepreşedinte al Consiliului Departamental CNP din Poliţia Română, a cedat aşa-ziselor ameninţări. Stau şi mă-ntreb: dacă liderul sindicatului o păţeşte, ce protecţie oferă organizaţia celorlalţi poliţişti simpli în faţa abuzurilor din partea şefimii? În acest context, Marian Caragaţă ar trebui să-şi dea demisia, de această dată pe drept, din funcţia de preşedinte al Consiliului Teritorial CNP din Brăila. Remarcabil este însă gestul lui Costel Arbunea, care-a ales să lupte, informând Consiliul Naţional al Poliţiştilor, deşi şansele ca lui Cătălin Chivu să i se producă vreun deranj de la Bucureşti sunt minime. Este limpede pentru toată lumea că şeful Poliţiei brăilene are o proptea puternică la centru, se pare, chiar în persoana ministrului. Altfel nu se explică siguranţa cu care îşi "execută" subalterii pe bandă rulantă. Altfel nu se explică limbajul grosolan pe care l-ar folosi când comunică vreun ordin. Asta nu înseamnă, atenţie, că ţin partea TUTUROR celor care şi-au dat demisia la "sugestia" lui Chivu, printre ei fiind şi inşi nocivi pentru Poliţia brăileană. Nu pot fi de acord însă cu maniera discreţionară de conducere şi limbajul grobian folosit în cadrul unei INSTITUŢII PUBLICE, ca şi când ar fi moşia personală a cuiva. În acest context, Chivu are, din punctul meu de vedere, multe în comun cu Gheorghe Bunea Stancu: limbajul, aroganţa, inaccesibilitatea. Aş îndrăzni să afirm chiar că, la ora actuală, cei doi sunt, fiecare pe palierul lui, poate cei mai puternici oameni din judeţ. Iar puterea lor vine din teama celor din jur. Stau şi mă-ntreb dacă eşafodajul terorii s-ar prăbuşi, ce-ar mai rămâne din cei doi?
