Dezvoltarea infrastructurii nu ţine ritmul cu minciunile | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dezvoltarea infrastructurii nu ţine ritmul cu minciunile

Construirea de drumuri noi şi autostrăzi în România nu poate ţine ritmul cu creşterea economică uriaşă pe care o tot înregistrează economia în ultima vreme. Sau, mai exact, creşte PIB-ul şi, odată cu acesta, creşte şi nivelul de trai al populaţiei mult mai repede decât poate guvernul să ţină ritmul la construcţia de autostrăzi şi reabilitări de drumuri naţionale. Aşa s-ar explica aglomeraţia de pe şoselele patriei.

Această idee a fost debitată weekendul trecut de un pesedist de prin Reşiţa, preluată apoi de însuşi infractorul şef al partidului, Liviu Dragnea, aflat într-o vizită prin zonă. Dar ce a făcut guvernarea PSDragnea-ALDE la capitolul construire de autostrăzi, în ultimii 2 ani? Explică chiar Dragnea: „O să dezvoltăm şi drumurile, o să facem şi autostrăzi. După doi ani am reuşit să identificăm o parte dintre piedici şi pe cei care pun piedici acestor lucrări. Pe de o parte procurorii, pe de altă parte birocraţii, care inventează tot felul de piedici sau spun că nu putem face asta pentru că nu avem voie. Vrem, avem şi bani, în continuare suntem împiedicaţi.

Atât a reuşit să facă: să identifice o parte dintre piedici! Deşi PSD-ALDE-UDMR are toată puterea, are toate mecanismele şi toate frâiele posibile să dezvolte infrastructura, abia a reuşit să identifice piedicile – care-s de fapt birocraţii (adică angajaţii statului) şi procurorii! Ăştia care, probabil, nu-i lasă să fure cât şi-ar dori. Dar PSD nu guvernează de doar 2 ani ţara. PSD a guvernat (ajutat şi de alţii sau în diverse coaliţii) cam 20 din ultimii 30 de ani.

Pe de altă parte, dacă nici atunci când ai creştere economică de duduie economia nu poţi dezvolta infrastructura, atunci când vei reuşi să o faci? De fapt, guvernarea PSD-ALDE-UDMR şi-a dovedit incapacitatea şi incompetenţa în a dezvolta infrastructura de transport. Plus reaua-voinţă. Guvernarea nu doar că nu are bani la buget pentru autostrăzi, drumuri şi căi ferate – pentru că a mărit pensiile speciale şi salariile bugetarilor -, dar nici nu poate ori nu vrea să atragă miliardele de euro fonduri nerambursabile de la UE. Dar autostrăzi se promit cu sutele de kilometri la fiecare început de an – başca celebrul Program de guvernare lansat în campania electorală din 2016.

După cei doi ani de guvernare PSD-ALDE-UDMR, bilanţul în privinţa autostrăzilor este unul sumbru: în 2017 au fost deschişi vreo 15 kilometri, finalizaţi însă în 2016, deşi se promiteau peste 90 de kilometri, iar anul trecut au fost daţi în folosinţă vreo 55 de kilometri, deşi se promiteau cel puţin 100 de kilometri, pe motiv de „Centenar”.

Aceeaşi guvernare anunţa, la începutul lunii februarie, inclusiv prin vocea lui Călin Popescu Tăriceanu şi a Rovanei Plumb, că anul acesta vor fi finalizaţi nu mai puţin de 180 de kilometri de autostradă. Minciuna este uriaşă şi spusă fără nicio jenă. În realitate, abia dacă se pot finaliza maxim 70 de kilometri, în cel mai optimist scenariu, spun specialiştii. Ăia adevăraţi, nu cei din Guvernul PSDragnea-Dăncilă.

De fapt, lucrurile stau fix aşa (şi nu de acum, ci de ani de zile) şi cam aşa duduie economia: România are cea mai proastă infrastructură de transport pe calea ferată din UE, una dintre cele mai mici reţele de autostrăzi din Europa raportate la numărul populaţiei şi cel mai mare număr de morţi în accidente rutiere din UE.

Şi, ca să nu uităm: PSD a guvernat cam în 20 din ultimii 30 de ani.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro