"Cadou" de la Colceag: un bilet loto si trei documente secrete
In decembrie 2005, comisarul Catalin Chivu, seful Inspectoratului de Politie al Judetului a declarat ca, impreuna cu 4 colegi, a cistigat la loto 6/49 un autoturism "Dacia Logan", insa la scurt timp au aparut zvonuri ca ofiterul participase la jocul de noroc alaturi de fostul sef al Serviciului Judiciar si trei personaje din lumea interlopa, printre care si afaceristul Titi Sgircitu, anchetat la acea data de Politie. Aproape o luna, reporterul de la "Obiectiv" a incercat sa stringa probe care sa sustina aceasta varianta, insa incercarile au fost zadarnice, deoarece majoritatea surselor sale auzisera "birfa", insa nu puteau oferi documente sau alte probe solide. Printr-un concurs de imprejurari, ziaristul a intrat in legatura cu fostul inspector sef adjunct al IPJ, Antonel Colceag - adjunctul sefului Politiei Comunitare -, acesta declarind ca poate oferi documente care sa confirme zvonurile referitoare la biletul loto. Intilnirea dintre cei doi a avut loc la sediul Politiei Comunitare, situat la acea data pe bulevardul Al. I. Cuza, ocazie cu care comisarul sef in rezerva i-a aratat jurnalistului o copie xerox a unui bilet loto semnat de cms. Chivu, comisarul Sorin Leitoiu - fost sef al Serviciului de Investigatii Criminale, care a demisionat dupa ce si-a dat brusc seama ca e batrin si bolnav - Titi Sgircitu si alti doi "baieti buni".
Colceag i-a marturisit reporterului ca primise copia biletului loto chiar de la unul dintre participanti si i-a oferit reporterului o alta copie. Avind biletul semnat de cei cinci - ce constituia o proba indubitabila -, jurnalistul a publicat mai multe articole in care a prezentat faptul ca ofiterii si personajele controversate erau parteneri de jocuri de noroc, consemnind, evident, si opiniile celor implicati.
Rapoarte secrete aparute din senin, dupa trei ani
Dupa aparitia ultimului articol, "Seful Politiei si Sgircitu au jucat de mai multe ori la loto", reporterul a fost contactat de Colceag, care i-a facut gazetarului o declaratie socanta: fusese cautat de o femeie care, dupa ce vazuse articolele, ii lasase trei rapoarte de recrutare a unor informatori, semnate de cms. Chivu in 2003, in perioada in care acesta era inspector principal la Serviciul Arme, Explozivi, Substante toxice, precum si un memoriu tehnoredactat pe calculator, adresat Ministerului Administratiei si Internelor, Inspectoratului General de Politie si redactiei cotidianului "Obiectiv".
Reporterul s-a intilnit cu adjunctul sefului Politiei Comunitare, iar Colceag i-a inminat trei copii ale rapoartelor semnate de cms.
Chivu, declarind ca le primise de la o femeie cu initialele
V.G., la domiciliul careia actualul sef al IPJ le-ar fi uitat, intr-o mapa.
Ziaristul i-a solicitat politistului sa intermedieze o intilnire cu femeia, insa acesta a precizat ca respectiva nu poate fi gasita, deoarece nu a lasat nici un numar de telefon si nici adresa la care domiciliaza.
Avind informatii ca la Braila urma sa se deplaseze un corp de
control din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor pentru a-l
audia pe Constantin Cristea - colaborator al unor servicii de
informatii si combatere a coruptiei -, jurnalistul l-a contactat pe acesta si i-a inminat copii ale rapoartelor respective, care au fost predate imediat ofiterilor de la Capitala, pentru a se elucida imprejurarile in care au fost scoase actele din sediul IPJ.
In aceeasi zi, Cristea a sesizat Serviciul de Informatii al Politiei si Directia Anticoruptie si a oferit ofiterilor din cadrul acestor servicii copii ale documentelor primite de la jurnalist. Ulterior, Cristea a intermediat o intilnire intre redactor si ofiterul de la Anticoruptie, ocazie cu care jurnalistul i-a relatat anchetatorului varianta expusa de Colceag - protejind identitatea acestuia - potrivit careia femeia V.G. va oferi declaratii procurorilor si va pune la dispozitie mai multe documente, daca s-ar fi demarat o ancheta si s-ar fi luat masuri impotriva comisarului Chivu, acuzat ca ratacise documentele.
In perioada in care ancheta era in plina desfasurare, reporterul l-a contactat in repetate rinduri pe Colceag, solicitindu-i o intrevedere cu presupusa sursa a acestuia, femeia V.G., insa de fiecare data ofiterul a invocat diferite motive, declarind ca respectiva nu mai trecuse pe la sediul Politiei Comunitare.
Martori sfatuiti sa taca
Dupa ce cazul a fost preluat de procurorul Marian Sandu, de la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Biroul Teritorial Galati, Colceag l-a expediat rapid pe gazetar, sfatuindu-l sa se descurce singur si sa-i minta pe anchetatori ca ar fi primit actele de la o femeie necunoscuta, si nu de la el - varianta pe care Colceag a sustinut-o pina in ultimul moment.
Dupa ce a dat declaratia de martor in fata oamenilor legii, jurnalistului i s-a adus la cunostinta faptul ca ii vor fi interceptate toate convorbirile telefonice, de catre serviciile specializate, pentru a se demonstra ca acesta tinea legatura cu Antonel Colceag si ca primise de la acesta rapoartele clasificate. In toata aceasta perioada, redactorul a avut "coada", ofiterii de la filaj urmarindu-l pas cu pas, pentru ca apoi sa raporteze anchetatorilor detalii despre persoanele cu care s-a intilnit acesta.
Banuind o eventuala conspiratie impotriva comisarului Chivu, anchetatorii au solicitat operatorilor de telefonie desfasuratoarele din ultimele luni si au verificat cu atentie toate apelurile efectuate si primite de jurnalist, pentru a se stabili legaturile acestuia.
"Gratie" scurgerilor de informatii, Constantin Cristea a aflat, intr-un tirziu, cine fusese sursa jurnalistului care ii furnizase documentele secrete, el aflind informatiile de la unii membri ai lumii interlope. Interesanta este o declaratie a lui Cristea - cel care predase documentele ofiterilor de la Capitala -, potrivit careia informatorul ar fi fost abordat de patronul "Majestic" si de mai multi ofiteri din "garda veche" a lui Colceag, si sfatuit sa-si tina gura. De asemenea, au fost lansate tot soiul de zvonuri: in luna martie, un jurnalist de la un cotidian regional l-a oprit pe Cristea pe strada si l-a intrebat daca este adevarat ca acesta detine niste rapoarte secrete pentru care cere 400 de milioane de lei vechi.
Martori mincinosi tocmiti de Colceag, ca sa-l bage-n puscarie pe ziarist
Realizind ca se stringe latul si ca anchetatorii de la DIICOT continua sa stringa probe impotriva sa, in aprilie, Colceag a pus la cale o varianta incredibila, menita sa-l disculpe in totalitate si sa-l bage la apa pe ziarist - varianta sustinuta de trei martori mincinosi: comisarul Costica Gorgan, agentul de politie Marcel Leonte, fostul sofer a lui Colceag si Viorel-Aurel Tudorache, administratorul restaurantului "Majestic". Interesant este faptul ca acesta din urma, Tudorache, a avut mai multe dosare penale in perioada in care Colceag se afla in fruntea IPJ, anchetele fiind tergiversate ani de zile.
In cadrul unei confruntari, agentul Leonte a declarat procurorului: "Eram in biroul domnului Colceag, la Politia Comunitara, impreuna cu cms. Gorgan si Viorel Tudorache, patronul de la “Majestic”. In timp ce stateam noi de vorba, a intrat pe usa ziaristul si a scos dintr-o mapa niste rapoarte secrete pe care le primise de la o femeie.
Nu stiu ce culoare avea mapa si nici nu sint sigur ca era mapa, e posibil sa fi fost o agenda mare. Nu le-am vazut, dar stiu ca erau rapoarte secrete. Ziaristul i le-a aratat domnului Colceag, iar dumnealui i-a zis: “Bai baiatule, du-le repede la Bucuresti, ca astea-s documente secrete! De ce mi le-ai adus mie?”. Dupa asta, domnul Colceag a iesit cu ziaristul pe hol si i-a dat o copie a biletului loto. Nu imi amintesc cum era imbracat ziaristul, dar sigur avea geaca si sapca."
A doua zi, procurorul Sandu a decis sa realizeze confruntarea dintre Colceag si reporter, insa ofiterul in rezerva nu s-a prezentat la Galati. In locul sau a mers avocatul, care a precizat procurorului ca adjunctul de la Politia Comunitara se internase de dimineata la Spitalul de Psihiatrie, fiind, astfel, in imposibilitatea de a
da declaratii. Desi o luna de zile Colceag a fost internat la domiciliu pentru afectiuni psihice si se trata cu tranchilizante, surse demne de incredere sustin ca in aceasta perioada ofiterul a fost vazut de mai multe ori conducind prin oras autoturismul personal. De asemenea, in urma cu doua saptamini, Colceag si agentul Leonte - proaspat pensionar - au fost vazuti la gala de box profesionist "Arde Braila II", desfasurata la Sala Polivalenta.
Dupa cum va informam in editia de ieri, Colceag a fost prezentat instantei de judecata miercuri, iar in jurul orei 17.00, pe numele acestuia s-a emis un mandat de arestare preventiva, sub aspectul savirsirii infractiunii de sustragere de documente secrete din cadrul Inspectoratului de Politie, iar in aceeasi seara Colceag a fost incarcerat in arestul institutiei pe care a condus-o ani de zile.