Sincer, chiar am crezut în programul PSD. Chiar am crezut că Liviu Dragnea s-a reinventat, s-a debaronizat, ca să zic aşa, a lăsat aroganţa deoparte laolaltă cu macabrul Victor Ponta. Chiar am crezut că după sentinţa de condamnare, după evenimentele ce-au urmat tragediei de la Colectiv, Liviu Dragnea a înţeles că PSD TREBUIE să se reformeze. În acest context, campania electorală a social-democraţilor a fost aproape impecabilă, spre deosebire de a liberalilor, principalii contracandidaţi care s-au făcut din nou de râs. Ca să nu mai vorbesc că în campanie aroganţa era la ea acasă când ieşea la TV madam Gorghiu sau liderii USR. Dar campania electorală a trecut. Primul semn că m-am entuziasmat degeaba a fost când Dragnea i-a cerut fostului premier Dacian Cioloş să amâne scăderea TVA cu un procent, să amâne eliminarea taxei pe stâlp sau a scoaterii supraaccizei la carburanţi. Explicaţia aceluiaşi Dragnea a fost că, vezi Doamne, toate aceste reduceri de taxe se vor duce în buzunarele patronilor, iar populaţia nu va simţi nimic. Păi, parcă liderul PSD susţinea mediul privat în campania electorală. Câtă vreme tu vrei să impui creşterea salariului minim pe economie cu 200 lei, dar nu oferi la schimb nicio facilitate, de unde vrei să scoată administratorii de firme banii? Apoi, o mare dezamăgire a fost cu prima nominalizare a PSD pentru funcţia de premier. A devenit limpede că Dragnea vrea o slugă preaplecată la cârma Guvernului. O slugă care să nu-i ia faţa şi care să facă întocmai tot ce-i porunceşte. Cred că nimeni din PSD n-a ştiut de Sevil Shhaideh şi mai cred că mulţi s-au considerat trădaţi de această manevră dejucată de preşedintele Iohannis, probabil la sugestia serviciilor. A venit cea de-a doua nominalizare, Sorin Grindeanu, acceptată de preşedinte, presat de corul ameninţărilor cu suspendarea. Grindeanu are personalitate de sclav, de purtător de serviete, de căţărător pupincurist. S-a văzut în toate ieşirile lui publice, alături de Dragnea sau nu. În acest context, mi s-au părut de-a dreptul scabroase declaraţiile actualului ministru de Interne, fosta prefectă de Teleorman, o necunoscută, care ne explica zilele trecute că a învăţat de la nen'su Dragnea, de pe vremea când era vicepremier, cum se face deszăpezirea. Atâtea osanale îi ridica şi ea şi premierul Grindeanu lui Dragnea, încât mi-am adus aminte de Ursulescu cum îl pupa el în cur pe Bunea Stancu de pe scena festivalului „George Grigoriu”.
Morala: băieţii şi fetele din actualul guvern Grindeanu sunt formaţi la şcoala baronilor de partid. Îşi ştiu locul! Apropo de componenţa actualului Guvern, Florin Iordache, ministru al Justiţiei? Dumnezeule! Când mă gândesc la Predoiu, la Macovei, la Valeriu Stoica, la Rodica Stănoiu chiar, care aveau o anumită prestanţă şi pregătire şi mă uit la umilul Florin Iordache...îmi pare rău pentru magistraţii români. În fine, deja se vorbeşte de legea amnistiei, aşa că să nu ne mirăm.
Bomboana pe colivă este de departe faza cu „gaura” lăsată de Guvernul Cioloş, adică „greaua moştenire”. Cu alte cuvinte, deja trebuie să înţelegem că Dragnea a vrut dar, ca să vezi, de vină este Cioloş, că nu poate să-şi implementeze programul. Pentru cine înţelege puţină economie, liderul PSD s-a făcut de râs, dovedind că are găuri serioase în pregătire.
De altfel este de înţeles: Liviu Dragnea nu a întocmit el programul de guvernare care i-a adus victoria în alegeri. A fost o echipă care a lucrat intens. Aş pune pariu că niciunul dintre cei care au muncit la proiectul de ţară şi care apoi i-au predat lecţia lui Dragnea ca să ştie ce să vorbească la televizor nu face parte din actualul guvern Grindeanu. De exemplu Mihai Tudose, despre care Dragnea a promis brăilenilor că va face parte din guvern dacă PSD ajunge la guvernare. Iată că Tudose nu este ministru al Economiei, ci un ins care-a falimentat Poşta Română, semn că lui Dragnea puţin îi pasă de proştii, mulţi de altfel, care-au votat cu PSD la TOATE alegerile în Brăila.
Clar, dacă nu lucrează în echipă, Dragnea va pierde, aşa cum au strălucit un pic şi-apoi s-au prăbuşit şi-alde Năstase, Ponta, Geoană. Se pare că încă nu s-a înţeles că lumea votează PSD, iar liderii acestui partid sunt trecători. Nu este ca la PNL, PDL, ALDE, PMP şi alte partide unde liderul contează foarte mult.
Concluzionând, PSD a câştigat alegerile, nu Liviu Dragnea. Dragnea a ieşit în faţă, dar dacă îşi bate joc de armata din spatele lui, nu-l văd bine. Mai ales că este condamnat şi mai are dosare în lucru. Asta, desigur, dacă nu iese la ordinul lui şi legea amnistiei, dacă nu o schimbă şi pe Kovesi şi ce-o mai fi având în plan ca să poată să se aşeze pe tronul de prim-ministru iar apoi, de ce nu, să viseze şi la Palatul Cotroceni.