Nu ştiu dacă aţi apucat să vedeţi un copil de 1 Iunie, abia întors de la serbare. Surmenat, obosit, plictisit, transpirat, sătul până peste cap de lucrurile pe care a trebuit să le facă de ziua lui.
Avem noi, românii, un stil absolut caraghios de a serba Ziua Copilului. În grădiniţe şi şcoli generale, 1 Iunie nu e nicicum un motiv de bucurie pentru copii, ci o zi pentru care şi în care prichindeii muncesc mai mult decât de obicei. Spectacolele la care participă nu sunt date pentru ei, ci pentru dascăli ori părinţi, iar serbarea cu pricina devine prilej de exersare a vanităţii cadrelor didactice care nu mai prididesc să trimită pe la ziare câte un comunicat în care să povestească cum la grădiniţa x din cartierul y, copiii, plini de avânt artistic, au pus în scenă "Capra cu trei iezi", sub atenta îndrumare a educatoarei z. Personal, evenimentele de genul ăsta îmi amintesc teribil de tare de momentele în care, înainte de '89, copii fiind, eram târâţi pe stadion cu cartoane şi steaguri în mâini să "ne bucurăm" de Ziua Muncii, 23 August şi alte "petreceri" comuniste. Reţeta aceasta, de "bucurie artificială", se păstrează de decenii şi mai arată încă o dată, dacă mai era nevoie, că sistemul educaţional din România este centrat pe cadrul didactic şi nu pe elev. Că mai important este ca dascălul să bifeze o acţiune extracurriculară, să iasă un pic în faţă şi să fie felicitat pentru regie.
Iar copilul să plece acasă extenuat şi stresat, neînţelegând de ce ar trebui să se bucure de ziua lui.
Mă gândesc, totuşi, că modul acesta de a-ţi serba ziua prin muncă ar fi productiv în câteva cazuri. Bine ar fi, de pildă, dacă de ziua lor poliţiştii ar prinde mai mulţi infractori ori dacă, organizând Ziua Politicianului, am avea speranţa că măcar o dată pe an, aleşii noştri ar munci spre binele nostru.
Despre ziua copilului tău
Cum ar fi dacă ai fi înghesuit într-un grup din care fac parte toţi cei care îşi serbează ziua odată cu tine şi obligat să faci frumos, să asişti la concerte care poate nu îţi plac, să desenezi pe asfalt deşi asta nu-i pe gustul tău, să participi, din obligaţie sau de dragul altora, fără posibilitatea de a alege, la tot soiul de concursuri mai mult sau mai puţin stupide? Cum ar fi dacă de ziua ta ţi-ai pierde libertatea cu totul?
