Dacă nu îl cunoaşteţi încă, Arthur de la Ceptura este un fel de Nicuşor de la Brăila, mai ferchezuit şi destupat însă. Un personaj pitoresc, făcut celebru de emisiunile tv de tip can-can, un fel de bufon al mediului online, care, spre deliciul „fanilor”, atât cât îl duce mintea-i scurtă, se pune în tot felul de situaţii, unele hazlii, altele penibile. Şi totuşi, în îngustimea lui, Arthur, un tânăr hâtru de altfel, are o doză de viclenie, pe care nu se codeşte să o folosească de fiecare dată când se află în impas.
Ei bine, la un moment dat, Arthur a decis să se însoare şi a postat un anunţ pe internet. În scurt timp, o fată i-a răspuns şi au stabilit să se întâlnească în Ploieşti. Manierat, Arthur a cumpărat din puţinii bani pe care îi avea flori şi bomboane şi s-a aşezat cuminte pe marginea şoselei cu gândul că cineva îşi va face pomană şi-l va duce gratis vreo 30 şi ceva de kilometri până în oraş. N-a fost să fie. Aşa că a căutat o sacoşă netransparentă, a ascuns în ea florile şi bomboalenele, a pus deasupra un pantalon de pijama şi a sunat la 112 acuzând dureri mari abdominale. A venit salvarea, tot drumul s-a văitat, ba chiar atunci când l-a întrebat paramedicul ce are în sacoşă (avea totul planificat în detaliu), a răspuns: schimburi, de-o fi nevoie de operaţie, internare... A intrat urgent pe chirurgie, unde medicul de gardă s-a chinuit vreo 20 de minute să-şi dea seama de diagnostic, căci, evident, dintr-o dată toate simptomele şi durerile au dispărut. Medicul a mai solicitat o opinie din partea unui coleg, doar că, până să ajungă acesta, într-un moment de neatenţie, Arthur a şters-o. A ajuns la întâlnire cu câteva minute întârziere, dar fata îl aştepta. A fost dezamăgit ... era aşa de urâtă, că i-a dat florile, bomboanele şi a plecat cu promisiunea fermă că o s-o sune. I-a luat ceva timp să ajungă înapoi la Ceptura, căci, până şi el a realizat că la ambulanţă nu are cum să apeleze din nou.
Aşa l-am cunoscut pe Arthur. Povestind cu mare haz şi lux de amănunte această păţanie, de care era tare mândru, în cadrul unui reportaj legat de serviciul medical de urgenţă şi despre problemele cu care se confruntă. Una dintre ele, apelarea nejustificată, chiar abuzivă a numărului 112. Medicii se plângeau că se pierde timp preţios şi se supraaglomerează camera de gardă de la UPU cu pacienţi cu probleme minore, dese fiind cazurile în care, în urma unor apeluri în care se exagerează simptomele, ambulanţa străbate zeci, chiar sute de kilometri pentru o răceală banală, simple palpitaţii sau o criză de fiere ori rinichi. Asta dacă la celălalt capăt al firului nu sunt tot felul de arthuri şi arthure care folosesc ambulanţa pe post de taxi gratuit. Căci, să nu vă închipuiţi că Arthur este singurul. El este doar cel mai celebru.
De unde şi până unde subiectul acesta? Ei bine, Arthur de la Ceptura mi-a venit în minte în momentul în care am citit articolul despre propunerea liberalilor privind înfiinţarea unor centre medicale de permanenţă. Dacă la nivel de municipiu ar fi doar binevenite, pentru mediul rural, în câteva puncte cheie, cred că ar fi mai mult decât necesare. Nu-mi fac speranţe la ce declara Mihai Tudose, cu centru de permanenţă în fiecare comună, ştiu că nu sunt medici, nu sunt bani, dar măcar unul la câteva... Pe de o parte, s-ar acoperi nevoia de asistenţă medicală pentru miile de locuitori din satele şi comunele în care nu sunt medici de familie sau dacă sunt, ajung o dată, de ori pe săptămână. Ar ajuta şi cabinetele supraaglomerate, cărora Casa de Sănătate le decontează doar un număr limitat de consultaţii pe zi. Şi ar mai fi şi un punct de triaj între pacienţi şi UPU Brăila, astfel încât camera de gardă de la Spitalul Judeţean să nu mai fie permanent arhiplină, iar bolnavii să stea cu orele la rând. Dacă centrele acestea ar avea propriile ambulanţe şi dotări minime pentru a rezolva urgenţele minore, cred că şi pacienţii şi sistemul de sănătate ar avea de câştigat. Evident, nu vorbim de cazurile grave sau delicate. Dar una este să transporţi un bolnav în criză biliară de la Ciocile sau Victoria până la Bărăganu, şi alta e până la Brăila. Nu mai spun de satele din Insula Mare! Pentru că, nici măcar acolo nu avem. Din cunoştinţele mele, la acest moment în tot judeţul este doar un astfel de centru, la Însurăţei, şi ar mai fi Spitalul din Făurei. Înţelegeţi de ce avem nevoie de aceste centre. Pentru că, o fi criza biliară, renală sau răceala o banalitate pentru un medic, dar când la 80 km de oraş ai copilul cu febră 40 sau mama cu dureri acute abdominale, cu vărsături din 5 în 5 minute şi pe nimeni în toţi kilometrii ăştia să te ajute, te doare în cot de codurile de la urgenţe. Şi te apucă toţi nervii când, după atâta chin, stai pe holuri câte 5 – 6 ore fără să te bage nimeni în seamă pentru că, nu-i aşa, în concepţie medicală, colica asta, sau febra, sau tusea, care pe tine te sleieşte, aducându-te la capătul puterilor, este doar ceva MINOR.
Şi ar mai fi ceva, dacă ar fi fost un centru de genul acesta la câţiva kilometri de Ceptura, cel mai sigur nici Arthur n-ar mai fi fost vedetă, nici internetul plin de exemple de genul fufei care a aşteptat salvarea în rochie de seară, pentru că avea o mega-urgenţă... să ajungă până la ora 22.00 în NightClub.
