Am admirat întotdeauna medicii! Au o profesie minunată pentru care trebuie să muncească mult şi, practic, să se specializeze toată viaţa ca să ţină pasul cu descoperirile ştiinţifice din domeniu. Mulţi dintre ei veghează pacienţii la graniţa dintre viaţă şi moarte, dar asta nu înseamnă că specialităţile unde nu este zilnică această confruntare sunt mai puţin importante. Dimpotrivă. Din punctul meu de vedere, medicii de familie sunt o binefacere pentru sistemul sanitar. Sigur, mă refer la medicii de familie dedicaţi, nu la birocraţii care nu se mişcă din cabinetele devenite simple birouri de transcriere a unor reţete de la alţi specialişti. Este extraordinar să fii pe listele unui asemenea medic! Să poţi să-l consulţi când ai o problemă de sănătate, să te sfătuiască, să-ţi dea tratament, să te îndrume, nu doar să te trimită “din pix” la diverşi specialişti. Un medic de familie bun ŞTIE baza din toate specialităţile. Medicul de familie ştie toate problemele de sănătate cu care te-ai confruntat, fapt care este extrem de important în ceea ce înseamnă medicina de prevenţie. Dar nu despre medicii de familie, uitaţi complet de măririle de salarii care agită acum spiritele în sistemul sanitar, voiam să vorbesc.
Voiam să analizez un pic ce se întâmplă în unităţile spitaliceşti de stat, ca să zic aşa. Mărturisesc că două chestiuni m-au marcat în ultima perioadă. Întâi de toate, în timpul Postului Mare am fost solicitaţi să demarăm o campanie pentru ajutorarea unui pacient care avea nevoie de 30.000 lei pentru o operaţie dificilă la inimă, inclusiv implanturi de stenturi. Culmea, această sumă era necesară intervenţiei chirurgicale dintr-o clinică de stat, ceea ce ne-a determinat să facem săpături, care ne-au condus la o constatare oribilă: acei bani mulţi ar fi intrat ilegal în buzunarele unor medici, cu excepţia contravalorii stenturilor, probabil. La fel de stupefiant este şi faptul că acel om a cărui viaţă atârnă de un fir de aţă este asigurat, aşadar o viaţă întreagă a plătit impozite ca să aibă dreptul la asistenţă medicală gratuită. Ei bine, pentru asemenea inşi, că medici nu-i pot numi, un salariu net de 2.500-3.000 de euro pe lună, este umilitor, câtă vreme ei pot produce “la negru” o astfel de sumă, zilnic. Ce înseamnă pentru un chirurg bun suma aceasta? Contravaloarea a 6 -10 operaţii uzuale. Ăsta-i adevărul, să nu ne ascundem după degete. În cazul altor specialităţi, cu siguranţă un astfel de salariu net îl aşază pe medic acolo unde-i este locul şi dacă are conştiinţă nu va mai primi bani de la pacienţi. O atenţie, un cadou în semn de recunoştinţă înseamnă altceva, dar nu bani, ca la piaţă. Dar vă dau scris că vor rămâne destui cei care se vor lăcomi din simplul motiv că s-au învăţat cu bani foarte mulţi. Enorm de mulţi! Acest obicei toxic a apărut în vremuri când medicii erau atât de prost plătiţi încât dacă nu luau bani de la pacienţi nu-şi puteau permite nici achiziţionarea de cărţi de specialitate care dintotdeauna au fost foarte scumpe, darămite să aibă un trai decent. Între timp, medicii cu vechime n-au mai fost atât de prost plătiţi, cu excepţia rezidenţilor care au fost bătaia de joc a sistemului sanitar vreme îndelungată. Obiceiurile au rămas însă neschimbate în concepţia unor doctori, în unele spitale sau secţii, chit că între timp pacienţii sunt nevoiţi să-şi cumpere, internaţi fiind, şi medicamente şi materiale sanitare, să dea un ban şi pentru schimbarea aşternutului şi pentru multe alte servicii, chipurile, gratuite.
A doua chestiune care m-a pus serios pe gânduri a fost remarca plină de amărăciune a lui Oreste Teodorescu cu privire la faptul că NICIODATĂ vreun medic n-a protestat strict împotriva condiţiilor criminale din spitale. Si nu este un termen dur, câtă vreme 650.000 de români au murit în urma unor infecţii nosocomiale. Sunt cifre oficiale! Aşadar, NICIODATĂ în ultimii 28 de ani nu s-a consemnat vreun protest spontan iniţiat de medici, cei care depun un jurământ sacru, prin care să refuze pur şi simplu de a mai fi complici la uciderea cu zile a pacienţilor. Şi nu sunt vorbe goale. Ce s-a întâmplat după tragedia din Colectiv a lămurit o ţară întreagă. Toate grevele spontane sau organizate de sindicate au avut un singur scop: creşterea salariilor. Ca şi acum, când bulibăşeala creată de guvernarea PSD a condus la scăderi de salarii la asistenţii medicali, infirmiere, brancardieri. Empatizez cu aceste categorii din sănătate dintr-un singur punct de vedere: nu poţi să-i tai unui om din veniturile lunare, aşa hodoronc -tronc, fără să te gândeşti că poate are un credit bancar, că poate are copii în întreţinere la facultate sau alte obligaţii pe care un cetăţean, indiferent de profesie, şi le-a asumat bazându-se pe un salariu, ştiind că este angajat la stat unde nici prin gând nu i-a trecut că va avea parte de un asemenea tratament discriminatoriu.
În rest, înainte de a se plânge de salariile lor “mizerabile”, stimatele doamne şi stimaţii domni din Sănătate ar trebui să se gândească şi la salariaţii din sistemul privat unde chiar dacă patronii vor să le mărească lefurile nu există bani, pentru că în privat acţionează legile economiei de piaţă, nu-i ca la stat.
