În timpul acestor emisiuni ecranele au fost împărţite - cică! - în două realităţi esenţiale. Pe o parte a ecranului avem ipotetica armonie socială şi financiară din perioada comunismului, cu proletari fericiţi şi cu un Ceauşescu care îneacă poporul în dragoste şi toleranţă, iar pe cealaltă parte ni se arată, de pildă, nişte domnişoare bronzate şi cu creierul cât nuca, ce-şi flutură fesele pe muzică de house, evident în dezmăţul contemporaneităţii băsesciene.
Ce concluzie trebuie să tragem noi văzând această "scindare dramatică"? E simplu. Că, în profunzimea lui umană, regimul morţii roşii a fost, de fapt, un duş cu miere, care a îndestulat toate stomacurile ce trebuia îndestulate şi că democraţia prezidată de Traian Băsescu nu e altceva decât absolutul în materie de batjocură şi faliment social. Până aici, nimic nou sub soare, cu precizarea că aţâţarea nostalgiilor, într-un asemenea context, e o cale sigură spre dobitocie şi, prin extensie, cum spunea Petre Ţuţea, spre voioşie şi criminalitate. Manipulările de acest gen au, de obicei, succes din două motive: 1. întreţin iluzia perversă că societatea se află încă sub un veliş de decizii politice gândite politic, deci în interesul "prostului", şi nu sub ploaia de bale şi dejecţii parfumate ale unor grupuri de ticăloşi şi îmbuibaţi multilateral dezvoltaţi; 2. mizează pe memoria de conjunctură a maselor - mai exact, pe faptul că, atunci când buzunarul scade în grosime, crimele trecutului devin doar nişte simple informaţii relative, de index. Dar să aruncăm o privire prin gaura cheii. Dezastrul ultimilor 20 de ani nu este consecinţa directă a deciziilor politice, după cum se tot bate câmpii (nu pentru că ele ar fi fost bune sau proaste, dar, cu unele mici excepţii, au lipsit cu desăvârşire), ci reprezintă singurul fel de societate pe care politicienii români, tot cu mici excepţii, ştiu să o producă: una a extincţiei oricărei forme de distincţie umană şi a furtului în cantităţi industriale sub aparenţa legalităţii. Atât! La ora la care scriu editorialul, citesc de pe Evz.ro că, dacă Nicolae Ceauşescu ar candida astăzi la funcţia de preşedinte, alături de şefii partidelor, 41% dintre români l-ar vota, calificându-se astfel în turul II. Sondajul a fost realizat de Institutul Român de Evaluare şi Strategie, cu o marjă de eroare de plus-minus 2,7%. Din punctul meu de vedere, nostalgiile faţă de regimul comunist ţin mai mult de teritoriul unei paradigme spirituale decât de cel al facilităţilor financiare. E o chestiune care vizează domeniul vast şi, de cele mai multe ori, ordinar al egalităţii sociale. De fapt, vreau să spun că nostalgiile faţă de "paradisul comunist" sunt intim legate de principalul lui produs. La noi, târfa vrea să fie egala sfântului, prostul vrea să fie egalul geniului, iar licheaua vrea să fie egalul martirului. Restul e... politică.
Despre manipulare, târfe, nostalgii şi România
Totul e elaborat sub forma unei simple şi nevinovate comparaţii, a unei "pubertăţi" sociologice. Locul? Emisiunile-priveghi cu temă politică.
