Am trecut peste faptul că nimic din Inspectoratul de Poliţie Brăila nu răzbeşte dincolo de ziduri fără acordul marelui şef. La fel cum am trecut şi peste faptul că te duci ca fraierul, în miez de noapte, la zeci de kilometri, la faţa locului, pe ploaie, pe ninsoare, pe vânt, ca să stai de vorbă cu ... prietenii, cunoscuţii ori vecinii, ucisului, violatei, bătutei, tâlhăriţilor, că poliţiştii din dispozitiv nici să respire fără încuviinţare de sus nu au voie. Condiţii în care, tot ca fraierul, stai cu ştirea caldă în mână până a doua zi dimineaţă când “comunicarea” începe programul de lucru. Sau, în disperare, că e din ce în ce mai greu să ţii o ştire la dospit, urci pe site frânturi şi-ţi asumi tot felul de comentarii răutăcioase, de genul: “eşti un dobitoc, habar n-ai să te documentezi”, “cine mama naibii te-a făcut ziarist”. Noroc că ne-am tăbăcit şi trecem peste multe! Şi peste răutăcismele şi autosuficienţa comentatorilor, care sunt cel puţin semizei din spatele conturilor false. Şi peste aroganţele unor poliţişti care, deşi ştiu bine că au stat ca struţul cu capul în nisip, mai au şi tupeul să-ţi atragă atenţia că “degeaba ai fost acolo, mare lucru n-ai înţeles”.
Dar.. trecem peste toate, ca şi peste faptul că informaţiile care ni se dau, la categoria “oficial”, sunt triate şi para-triate încât uitându-te pe buletinele de presă, e imposibil să nu te întrebi: oare în afară de hoţi din supermarket-uri, vitezomani, bâte de prin portbagaje, pietoni inconştienţi ori şoferi cu alcoolul în nas, poliţiştii brăileni mai au şi altă activitate!? În afară de găinării şi mărunţişuri, poliţia brăileană chiar nu mai are treabă cu nimic!? Noroc că mai sunt şi rebeli în uniformă, noroc că unii dintre noi nu-s de ieri, de azi, în presă şi au reuşit să-şi cultive nişte surse, că altfel, dacă ne-am lăsa la mâna “oficială”, n-am avea decât trei ştiri jumulite pe zi. Şi ne-am face de tot râsul. Şi noi, şi poliţiştii.
Pentru că asta nu vor să înţeleagă noii şefi ai poliţiei brăilene (în niciun judeţ din jurul nostru nu-i aşa) că încăpăţânărea asta de a ţine gunoiul sub preş, cu orice preţ, inclusiv în cazurile grave, nu face bine nimănui. Nici nouă, jurnaliştilor, nici cetăţenilor, nici poliţiei, cu atât mai puţin imaginii instituţiei. Căci, oricâte ziduri s-ar construi în jurul IPJ, oricât s-ar strădui conducerea să păstreze tăcerea, e clar că nu trăim într-un oraş plin de fete mari, inocente şi sfioase. Când şi-un copil de 10 ani are un telefon mobil cu care poate să filmeze, iar pe reţelele de socializare poţi să urci vrute şi nevrute, trebuie să fii rupt complet de realitate ca să crezi că se întâmplă ceva în loc public şi nu are cum să se afle. A... că pentru acurateţea informaţiei ideală ar fi o bună colaborare şi o deschidere rezonabilă a poliţiei, e adevărat. Dar, dacă nu se poate, cu riscurile de rigoare, noi trebuie să ne facem meseria.
Aşa cum ne-am facut-o şi în acest weekend, când Brăila a fost scena unei crime oribile, practic o executare în stil mafiot, în care s-a tras cu un pistol cu gloanţe (de alea pe bune, nu din gumă), în plină zi, în apropierea unei şcoli. Ei bine, uite, mă încăpăţânez să dau acest punct de reper, în ciuda “atoateştiutorilor” care printr-o bunăvoinţă debordantă ne-au pus la dispoziţie inclusiv hărţi care să ne ajute în localizare, pentru că din punctul meu de vedere infinit mai importanţi au fost copiii care la ora aceea ieşeau de la ore decât morţii din cimitirul armenesc. Ca să nu mai spun câţi brăileni din Chercea sau Viziru ştiu unde e acest cimitir. Revenind, aşa cum am putut, noi ne-am făcut treaba. Iar care credeţi că nu, luaţi în calcul că nici la ora închiderii actualei ediţii a ziarului, Inspectoratul de Poliţie nu a făcut public oficial numele criminalului şi al complicelului său. Despre alte detalii... nici nu poate fi vorba. În schimb, toţi colegii mei aflaţi la faţa locului, care au stat ore în şir pe drumuri, au fost trataţi cu un mare sictir, inclusiv de cei doi comandanţi ai poliţiei. Aşa că, ce să ne mai mire că un şofer de pe duba mascaţilor a îndrăznit să-i spună subofiţerului de la poartă: “Zi-le, măi, la maimuţoii ăia de la presă, să se dea la o parte!”. Sfidător!
Domnilor comandanţi, poate am rămas puţini, poate nu mai avem suficienţi oameni şi suficient timp să vă suflăm în ceafă, aşa cum o făceam pe vremuri, dar un lucru să vă fie clar: nimic nu îndreptăţeşte şi nu justifică această atitudine şi, mai ales, nu scuză acest comportament. Un profesionist îşi asumă. Aşa cum şi noi, jurnaliştii, ne asumăm fiecare cuvânt prin semnătură. Un poliţist stăpân pe situaţie, conştient de gravitatea faptei petrecute, nu fuge de declaraţii. Punct!
Domnule comandant, v-am ajutat ori de câte ori ne-aţi cerut-o, v-am publicat orice apel, orice campanie, orice reuşită. Am demonstrat de atâtea ori până acum că suntem de aceeaşi parte a baricadei şi avem acelaşi obiectiv - un oraş sigur. De unde atunci atât dispreţ? De unde atitudinea asta atât de preţioasă?
Ştiţi ceva? În grupul ăla de “maimuţoi” erau oameni care lucrează în presă încă de pe vremea când mai bine de jumătate dintre angajaţii poliţiei erau la şcola primară! Aşa că, fiţi convins, nu-s chiar aşa nătângi. Ştiu ce e ăla câmp infracţional, informaţii ce pun ancheta în pericol, ori păstrarea imaginii unei instituţii atunci când e cazul. Şi, mai mult decât atât, ştiu când e un subiect cu adevărat de interes public. Aşa că, mai uşor cu maimuţoii pe scări! Că nu ne-am tras de şireturi cu mascaţii prin dubă.
P.S. Aproape de ora închiderii ediţiei, comandantul IPJ Brăila ne-a transmis că cere scuze jurnaliştilor în numele subalternului său şi că acesta va fi cercetat disciplinar. E un pas... dar până la o colaborare rezonabilă ar mai fi nevoie de mulţi alţii. La rându-mi, în numele colegilor mei, îi mulţumesc. Şi îl asigur: chiar suntem de aceeaşi parte a baricadei.
