“Doamne, măcar pe ei fă-i Învingători. Şterge-ne din hardul gândirii educaţionale că avem vreun drept să mai îngăduim generaţii de sacrificiu pentru cine ştie ce laborator de încercare. Fă-i Tu Învingători, dacă noi, învinşi uneori, nu vom fi în stare! Nu pot să închei înainte de a consemna vădita rea-voinţă a unor diletanţi educaţionali care ne cer să-l ducem pe Hristos copiilor pe uşa din dos, fals creată administrativ. Domnul Hristos va admite să intre şi pe acolo. Nu se vrea Stăpân pentru că Este Stăpânitor a toate. El ştie Cine Este. Şi azi, în zâmbetul cu care mi-au răspuns la salut, ştiu şi copiii. Acolo, dinaintea Discului Liturghiei începe deschiderea şi menţinerea şcolii în rugăciune şi cordialitate spirituală. Doamne, fă-i Învingători pe pruncii noştri, mereu şi mereu!”, a scris, în prima zi de şcoală, sfântul părinte Constantin Necula, un preot ale cărui vorbe atinse de Duhul Sfânt i-au însufleţit pe mulţi tineri, i-au făcut mai buni, mai plini de speranţă, de nădejde. E mare lucru! Într-o lume tot mai atinsă de depresie şi anxietate, mai ales în rândul copiilor şi tinerilor, frustraţi de lipsa de înţelegere din familie sau cu mama şi tata rătăciţi după bani prin străinătate, să ai credinţă că va fi bine, să ai speranţă, să ai nădejde şi să nu uiţi să zâmbeşti, este mare lucru. România este plină de copii şi tineri voluntari! În Brăila, am asistat la atâtea iniţiative frumoase în ultimii ani îndeosebi, cu adolescenţi voluntari, sprijiniţi de dascăli minunaţi în faţa cărora pur şi simplu îţi vine să te prăbuşeşti în genunchi, încât, la un moment dat, am rostit: “Doamne, la Tine orice este cu putinţă!”. Împreună, voluntari, preoţi, pensionari, simpli oameni care din puţinul lor au răspuns prezent unei lungi serii de acţiuni umanitare, au arătat celor care au ochi să vadă că Dumnezeu e Viu, este printre noi. Atâta bunătate! Ce este rău în a fi buni? Ce este rău în a sări în ajutorul aproapelui, fiecare cu ce poate? Ce este rău? Întreb pentru că nici începutul şcolii nu a rămas “netaxat” de cei cu feţele triste, învârtoşaţi, care cred că o icoană pe peretele unei şcoli sau o slujbă de binecuvântare sau ora de religie creştină este discriminatorie! Faţă de cine? Faţă de Lucifer? Faţă de demonii care muşcă din copii şi tineri când îi găsesc însinguraţi, trăgând cu patos din ţigări, drogându-se sau vânzându-şi trupurile? Dragi tineri, nu este obligatoriu să asculţi slujba din curtea şcolii. Nu eşti în Biserică, aşa că îţi poţi pune căşti cu muzică! Nu este obligatoriu să priveşti spre o icoană după cum nu este obligatoriu să mergi la orele de religie. Suntem liberi să alegem ce drum vrem. Suntem liberi să alegem Lumina, Întunericul, Singurătatea.. Părintele Necula are dreptate: Mântuitorul Iisus Hristos nu va fi oprit să intre în sufletele celor care-L cheamă indiferent câte oprelişti administrative se vor inventa. Şi, într-adevăr, nu toţi care-L invocă pe Hristos pe acest pământ sunt demni de EL. Dar nu este treaba noastră să-i judecăm! Noi să ne vedem fiecare de ale noastre şi să ne încărcăm cu recunoştinţă uitându-ne la câţi copii şi tineri minunaţi ne înconjoară, având nădejde că ei vor fi Învingătorii de mâine şi nu ce vedem astăzi la televizor.
