Desfiinţarea Schengen - costuri de 1,4 trilioane de euro pentru UE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Desfiinţarea Schengen - costuri de 1,4 trilioane de euro pentru UE

Documentul menţionează că, în cel mai rău caz, anularea acordului Schengen ar costa Germania 235 de miliarde de euro între 2016 şi 2025, în timp ce Franţa ar putea pierde aproximativ 244 de miliarde.
De asemenea, în studiu se scrie şi că, în cazul în care Europa va fi delimitată din nou de graniţe, actuala creştere economică, şi aşa modestă, va avea şi mai mult de suferit.
Zona Schengen, sub o puternică presiune din cauza fluxului de imigranţi, a fost înfiinţată în 1995 şi cuprinde acum 26 de state, 22 dintre acestea fiind şi membre ale UE.
Duminică, ministrul de Interne al Germaniei, Thomas de Maiziere, a afirmat că membrii UE trebuie să ajungă la un acord privind imigraţia în următoarele două săptămâni, în cazul în care se doreşte menţinerea zonei Schengen.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro