Mergi la conţinutul principal

Democratii braileni acuza ilegalitatile facute de viceprimarul Tilea

Democratii braileni considera ca recentul concurs pentru ocuparea postului de director al DAGL Braila nu a fost decit una dintre ilegalitatile pe care viceprimarul Tilea, uneori cu acordul primarului Cibu, le practica in ultima vreme din ce in ce mai des. Astfel, in cadrul ultimei conferintei de presa, viceprimarul Daniela Vasioiu a tinut sa explice exact modul in care ar fi fost pusa la cale descalificarea fostului director interimar Adrian Dediu. "Ma intreb si eu...dispozitiile ilegale din Primarie le ia primarul, viceprimarul sau amindoi? Se intimpla tot felul de ilegalitati de care primarul nu stie, ori se face ca nu stie. Eu sper ca totusi nu stie. Insa sint cazuri in care stie prea bine despre ce e vorba. Caz concret, cel al concursului pentru conducerea DAGL. Criteriile pentru organizarea de astfel de concursuri sint stipulate in lege. Conform acestora, comisia de examinare e formata din 5 membri: un consilier municipal, un reprezentant al altei institutii publice de interes local, specialist in domeniul de activitate al institutiei pentru care se face concursul si 3 specialisti din cadrul aparatului de specialitate al primarului. Presedintele e desemnat prin dispozitia ordonatorului principal de credite". Vasioiu a mai precizat ca, incalcindu-se prevederile legale, primarul a desemnat ca membri in comisie, in afara consilierului ales de CLM - Alexandru Coada (PSD), inca 4 persoane: "A fost desemnata Elena Prundea - directorul Directiei de control, ca specialist din alta institutie. Ceilalti trei specialisti din aparatul propriu al primarului au fost Marinel Toia - adjunctul arhitectului sef, dar si viceprimarul Tilea si secretarul municipiului - Iorga Stoian, care nu fac parte din aparatul de specialitate al primarului. Comisia de contestatie a avut in loc de 5 membri numai 3 - primarul, juristul primariei - Sorina Bosoanca si directorul de la Resurse Umane. Totul a fost ilegal. Acum se poate ca primarul sa nu fi stiut, caz in care e mintit de propriii specialisti. Sau a stiut, dar nu a luat masuri. Sau a cerut chiar el aceasta componenta... Variante sint multe, dar scopul a fost ca Dediu sa nu ia concursul. A fost jenant modul in care s-a procedat". Aceasta a mai adaugat ca, oricum, il considera pe vicele Tilea vinovat de tot ce s-a intimplat: "Tilea a bulversat totul, el ia deciziile. De cind a preluat DAGL au inceput abuzurile de genul "il dau afara pe Dediu si vad eu pe cine pun"".
La rindul sau, fostul director al DAGL, Adrian Dediu, a tinut sa precizeze ca se astepta sa i se intimple ceva de genul acesta si ca nu va mai participa la nici un concurs organizat de Primarie: "Am fost depunctat la lucrarea scrisa. Nota nu putea sa fie de 7.50 cind cea de-a doua a fost de 6.70. Nu am nimic cu ceilalti contracandidati, dar nu cred ca cineva care a venit cu doua zile inainte de concurs sa se inscrie cunostea problematica acestei directii. Singura modalitate ca sa pierd era sa iau mai putin de 7 la oral. Am luat 6,90. Nu stiu de la ce nota s-a plecat si nici nu m-a mai interesat. A fost tratata politic aceasta problema. In continuare nu am ce sa va spun decit ca nu voi mai candida la nici un concurs, ca nu pot sa ma prezint la concursuri de acest tip. DAGL e un capitol inchis si in continuare imi voi desfasura activitatea de consilier, dar si altele pe care le am in vedere".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro