Nu-l cunosc pe judecătorul demisionar Florin Niţă, singurul român care şi-a aruncat roba şi privilegiile de magistrat "din demnitate, în semn de protest". Ştiu doar că facem parte din aceeaşi generaţie şi-mi place să cred că este unul dintre acei tineri capabili care, la un moment dat, a ales să nu-şi părăsească ţara, îndrăznind să spere că, în timp, ceva se va schimba. Că, în timp, va reuşi să schimbe ceva.
Demisia sa reprezintă însă, în fond, încă un exemplu că generaţia noastră a eşuat, iar sinuciderea unei cariere construite în ani de zile pe altarul unor idealuri nu va declanşa, din păcate, nicio revoluţie în sistemul juridic românesc, nu va zgudui statul român din temelii, nu-l va întoarce din derivă şi nici nu va trezi în conştiinţa publică vreun fior etic. Poate că este însă un bun exemplu pentru studenţii la Drept şi pentru tineri, în general, că viaţa poate fi trăită şi aşa: cu demnitate, onoare şi revoltă.
