Totul se afla încorporat într-un paralelipiped metalic, cu dimensiunile de 100x50x10 mm, pe care i l-am fixat deasupra cotului drept. Ecranul este plasat în partea inferioara, acolo unde riguroasa geometrie a design-ului face concesie unui plan înclinat la 15°. Claviatura acopera si fetele laterale.
Oscar ma priveste oarecum amuzat: îsi asigurase arma si acum astepta sa vada urmarea.
Se însera, era liniste, iar cerul se limpezise de-a binelea dupa ploaia care stropise din belsug aleile pudrate cu nisip fin. Gradina, nu foarte mare, impresioneaza prin linia sobra a sirurilor de arbusti, ce parca protejeaza peretii albi ai vilei.
? Ei, cum stam? m-a întreaba Oscar curios.
? Am reusit sa ?stabilizez? desincronizarea. Avem un plus de opt secunde care, în doua-trei minute, v-a descreste pina la numai o secunda si apoi v-a ramine constanta, i-am raspuns pe un ton indiferent. Dar mai verific...
Nu-mi era teama. Simteam doar o vaga neliniste, gindindu-ma la Tommy si la faptul ca s-ar fi putut sa nu-l mai vad niciodata ? asta daca aveam ghinionul sa esuam. Dar palmele nu-mi transpirau si nici pulsul nu mi se ridicase peste normal. Invulnerabilitatea pe care ne-o conferea ?defectul temporal? (sau daca vreti ?nesincronizarea timpurilor?), acea permanenta stare de vibratie dintr-o secventa temporala foarte apropiata, dar inconfundabila cu ?timpul vizat?, îmi crea un statut cvasidemiurgic în raport cu oamenii care tocmai îsi faceau aparitia la celalalt capat al aleii. Primul, îmbracat într-o toga senatoriala, discuta cu un tinar înalt, atletic si atit de blond încit barba îi parea aproape alba. Acesta nu-si ascundea mindria de a purta o camasa din zale subtiri, de argint. La citiva pasi în urma lor, un sclav numind ducea o torta aprinsa.
Repede, am verificat înca o data. La prima vedere nu se observa nici o asemanare între Don Gorgone si venerabilul senator, si Oscar insista asupra amanuntului. I-am explicat ca, pe parcursul a peste doua milenii, parametrii faciali pot suferi nenumarate modificari si ca era mai mult decit probabil ca membrii de astazi ai Onorabilei Familii se deosebesc vizibil, ca înfatisare, de stramosii lor romani. Lap-top-ul îmi confirma asertiunea asa ca Oscar trase piedica si ochi cu grija.
L-am oprit:
? Nu-l poti împusca oricum si oricind, i-am zis. Glontele nu-l va atinge pentru ca sintem defazati pozitiv cu o secunda fata de timpul lor, iar peste o secunda, în locul spre care ti-ai îndreptat arma va fi altcineva sau altceva.
Oscar m-a masurat circumspect, apoi a suris. Dar a asteptat pina cind am calculat si extrapolat toate datele. I-am aratat graficul de pe ecran. Fiecare punct luminos definea o coordonata spatio-temporala aparte, în evolutie spatiala, a sistemului de unitati de timp biologic reprezentat de senator. A fost mai greu sa interpretam datele si sa ne orientam în spatiu; dar, pina la urma ne-am descurcat.
Oscar a introdus în memoria armei coordonatele tintei, momentului si traiectoriei, apoi a ochit atent pe directia afisata de colimator: chiar spre statuia lui Marte aflata la întretaierea aleilor. Era usor nemultumit din cauza proastei vizibilitati. Cei trei pareau înconjurati de un halo de ceata din cauza permanentei oscilatii a secventei temporale din jurul punctului critic de sincronizare. Pentru o mai mare siguranta i-am remis si cronometrul-robot pe care l-a conectat la aparatul fixat pe brat.
Cind a tras am întors capul si m-am gindit la Tommy... Nu avusesem de ales. Speram ca si ei sa se tina de cuvint si sa mi-l dea înapoi, teafar...
Strigatul de spaima al numindului m-a facut sa tresar. Senatorul ramasese nemiscat, în picioare, privind cu oroare în directia noastra.
Oscar devenise livid.
L-am vazut pe sclav prabusindu-se; glontele-si ratase tinta fixata... În acelasi moment am realizat primejdia: se produsese sincronizarea. Pe moment nu am gasit nici o explicatie. Poate întimplarea, poate împuscatura... Brusc, cu totii, deveniseram prizonierii aceleiasi clipe.
În secuda urmatoare am fost trintit la pamint. M-am zbatut încercind sa scap de adversarul care ma îmbrincea spre marginea bazinului, aflat chiar linga alee. Pietrisul ascutit îmi zgiria spatele. M-am rasucit brusc, dintr-o pornire instinctiva si lama pumnalului s-a înfipt la numai doua degete de gitul meu si atunci am realizat cine-mi era adversarul: tinarul patrician înzauat în argint. Îi puteam vedea fata prelunga, umbrita de o cicatrice care se pierdea printre firele blonde ale barbii. Ne-am rostogolit în apa. Mi s-a parut ca îl aud pe Oscar înjurind, dar nu eram sigur. Am strigat dupa ajutor. Romanul flutura pumnalul cu intentia de a-mi da o lovitura decisiva, dar am reusit sa-i prind bratul si sa i-l rasucesc scurt, dintr-o singura miscare. A icnit de durere. I-am smuls arma, apoi l-am îmbrincit si am tastat disperat codul de salt temporal; dar nu s-a întimplat nimic. Si, deodata, am avut senzatia ca plaminii îmi plesnesc. În cadere am mai apucat sa zaresc statuia lui Marte mutilata de glontele brizant. Miinile puternice ale blondului, care aproape ca îsi lipise fata de a mea, îmi prinsesera gitul ca într-o menghina si ma stringeau cu neînduplecare, din ce în ce mai puternic... Am auzit un zgomot puternic si o lumina albastra mi-a fulgerat peste pleoape.
2.
Am clipit de citeva ori, neîncrezator. Eram lungit în pat, echipat într-o pijama înflorata, de matase. Am rasuflat usurat.
Ceasul arata 11.50. M-am îmbracat repede, însfacind hainele la nimereala, dar, cu toate acestea, cind am reusit sa parchez în fata scolii lui Tommy, copiii plecasera demult. Am sarit din nou în masina si am pornit-o catre Cronteach.
Pe biroul meu se adunase praful si pamintul din ghiveciul cu flori era uscat; secretara... M-am ciupit de obraz: eram treaz, dar la naiba, prea începusera sa semene toate cu... M-am repezit la seif. Înauntru se aflau trei stabilizatoare; si ar fi trebuit sa fie cinci!...
Am mincat într-un McDonald's obscur.
Tommy nu fusese la scoala si toata lumea stia ca era bolnav. Eu aveam concediu.
Am înghitit pe nemestecate. Îmi era foame si nu-mi aminteam sa fi cerut vreun concediu. Poate doar în vis... Mi-am aprins o tigara si m-am concentrat asupra cosmarului stupid care ma bintuise toata noaptea: cineva descoperise componenta temporala a codului genetic si pusese la punct realizarea saltului în timp cu ajutorul stabilizatorului temporal; secretul se afla si inventatorul devine victima unui santaj. În vis, Tommy fusese rapit cu patru zile în urma. Si tot în vis, am facut cunostinta cu Oscar si am povestit tuturor ca baiatul meu s-a îmbolnavit...
În relatia stramos-urmas exista un factor de afinitate temporala, care poate fi interpretat, ca sa spunem asa, ondulatoriu. Ceva analog cu doua unde coerente care interfereaza. Cam la fel, doi oameni ce apartin unor epoci diferite, dar care sint încatusati printr-o legatura de rudenie, pot ajunge, la un moment dat, datorita acestei componente, sa depinda unul de celalalt nu atit prin cursul pe care ar fi posibil sa-l urmeze vietile lor, cit prin modul de reactie la situatiile identice. Suprimind un stramos este posibil sa distrugi si urmasul cu care el interfereaza temporal.
Am luat si o înghetata si am iesit. Era trecut de patru. Nu mai aveam benzina si pina acasa am luat un taxi. Patul lui Tommy era aranjat, curat si mirosea a proaspat; exact asa cum îl lasase cu patru zile în urma. Nu-mi puteam explica multe lucruri, dar pentru mine nu conta decit telefonul. Trebuia sa sune pentru ca Tommy se afla înca în miinile lor...
La sapte am coborit dupa tigari. Lumea cumpara ziare. Am apucat si eu unul. Pe prima pagina, cu litere mari, se anunta misterioasa disparitie a lui Cichino Gorgone. M-am întins pe pat, dar am adormit tirziu, dupa miezul noptii.
Pe la doua m-a trezit telefonul.
? Eu sint, a mormait Oscar. Felicitari batrine, am reusit! I-am împuscat pe toti, acolo, în gradina. Blondul era cit pe ce sa te dea gata...
? Da, bine, i-am taiat vorba. Spune-mi ce-i cu Tommy!...
A tacut. Am avut împresia ca i se soptea la ureche.
? Alo! Ma auzi? Tommy e bine?!...
? Him, batrine, nu stiu cum sa-ti zic, da' s-a întimplat ceva neprevazut. Noi ne-am purtat frumos cu baiatul, dar el a fugit...
? Cind?
? Alaltaieri, cit timp am fost noi plecati.
? L-ati ucis!
? Nu, nu, a raspuns aproape blajin, noi nu omorim copii... Credeam ca s-a întors acasa...
? N-a ajuns am strigat coplesit. Cum a facut de a scapat?!...
? Pai, tocmai asta e... Se afla într-o masina si la un stop, deodata: fssst! N-a mai fost!...
Am lasat receptorul sa cada în furca. Poate ca Tommy era pe drum. Sau se dusese la Ago.
Am telefonat în vreo patru locuri. Nimic.
Soarele încerca sa rasara, înrosind peretii cladirilor. Am intrat în baie si mi-am spalat fata cu apa rece, masindu-mi timplele. Si pe urma oglinda m-a privit cu ochii albastri ai lui Tommy, scrutînd stupefiati chipul acelui barbat blond, de demult, care nu mai avea nici barba, nici zale si nici un fel de cicatrice... Si-am realizat ca nu numai stramosul lui Don Gorgone fusese ucis atunci si acolo...
În casa era curent; o usa s-a trintit. Apoi am perceput un zgomot metalic si mi s-a parut ca-l aud tusind pe Oscar... (SFirsit)
Oscar ma priveste oarecum amuzat: îsi asigurase arma si acum astepta sa vada urmarea.
Se însera, era liniste, iar cerul se limpezise de-a binelea dupa ploaia care stropise din belsug aleile pudrate cu nisip fin. Gradina, nu foarte mare, impresioneaza prin linia sobra a sirurilor de arbusti, ce parca protejeaza peretii albi ai vilei.
? Ei, cum stam? m-a întreaba Oscar curios.
? Am reusit sa ?stabilizez? desincronizarea. Avem un plus de opt secunde care, în doua-trei minute, v-a descreste pina la numai o secunda si apoi v-a ramine constanta, i-am raspuns pe un ton indiferent. Dar mai verific...
Nu-mi era teama. Simteam doar o vaga neliniste, gindindu-ma la Tommy si la faptul ca s-ar fi putut sa nu-l mai vad niciodata ? asta daca aveam ghinionul sa esuam. Dar palmele nu-mi transpirau si nici pulsul nu mi se ridicase peste normal. Invulnerabilitatea pe care ne-o conferea ?defectul temporal? (sau daca vreti ?nesincronizarea timpurilor?), acea permanenta stare de vibratie dintr-o secventa temporala foarte apropiata, dar inconfundabila cu ?timpul vizat?, îmi crea un statut cvasidemiurgic în raport cu oamenii care tocmai îsi faceau aparitia la celalalt capat al aleii. Primul, îmbracat într-o toga senatoriala, discuta cu un tinar înalt, atletic si atit de blond încit barba îi parea aproape alba. Acesta nu-si ascundea mindria de a purta o camasa din zale subtiri, de argint. La citiva pasi în urma lor, un sclav numind ducea o torta aprinsa.
Repede, am verificat înca o data. La prima vedere nu se observa nici o asemanare între Don Gorgone si venerabilul senator, si Oscar insista asupra amanuntului. I-am explicat ca, pe parcursul a peste doua milenii, parametrii faciali pot suferi nenumarate modificari si ca era mai mult decit probabil ca membrii de astazi ai Onorabilei Familii se deosebesc vizibil, ca înfatisare, de stramosii lor romani. Lap-top-ul îmi confirma asertiunea asa ca Oscar trase piedica si ochi cu grija.
L-am oprit:
? Nu-l poti împusca oricum si oricind, i-am zis. Glontele nu-l va atinge pentru ca sintem defazati pozitiv cu o secunda fata de timpul lor, iar peste o secunda, în locul spre care ti-ai îndreptat arma va fi altcineva sau altceva.
Oscar m-a masurat circumspect, apoi a suris. Dar a asteptat pina cind am calculat si extrapolat toate datele. I-am aratat graficul de pe ecran. Fiecare punct luminos definea o coordonata spatio-temporala aparte, în evolutie spatiala, a sistemului de unitati de timp biologic reprezentat de senator. A fost mai greu sa interpretam datele si sa ne orientam în spatiu; dar, pina la urma ne-am descurcat.
Oscar a introdus în memoria armei coordonatele tintei, momentului si traiectoriei, apoi a ochit atent pe directia afisata de colimator: chiar spre statuia lui Marte aflata la întretaierea aleilor. Era usor nemultumit din cauza proastei vizibilitati. Cei trei pareau înconjurati de un halo de ceata din cauza permanentei oscilatii a secventei temporale din jurul punctului critic de sincronizare. Pentru o mai mare siguranta i-am remis si cronometrul-robot pe care l-a conectat la aparatul fixat pe brat.
Cind a tras am întors capul si m-am gindit la Tommy... Nu avusesem de ales. Speram ca si ei sa se tina de cuvint si sa mi-l dea înapoi, teafar...
Strigatul de spaima al numindului m-a facut sa tresar. Senatorul ramasese nemiscat, în picioare, privind cu oroare în directia noastra.
Oscar devenise livid.
L-am vazut pe sclav prabusindu-se; glontele-si ratase tinta fixata... În acelasi moment am realizat primejdia: se produsese sincronizarea. Pe moment nu am gasit nici o explicatie. Poate întimplarea, poate împuscatura... Brusc, cu totii, deveniseram prizonierii aceleiasi clipe.
În secuda urmatoare am fost trintit la pamint. M-am zbatut încercind sa scap de adversarul care ma îmbrincea spre marginea bazinului, aflat chiar linga alee. Pietrisul ascutit îmi zgiria spatele. M-am rasucit brusc, dintr-o pornire instinctiva si lama pumnalului s-a înfipt la numai doua degete de gitul meu si atunci am realizat cine-mi era adversarul: tinarul patrician înzauat în argint. Îi puteam vedea fata prelunga, umbrita de o cicatrice care se pierdea printre firele blonde ale barbii. Ne-am rostogolit în apa. Mi s-a parut ca îl aud pe Oscar înjurind, dar nu eram sigur. Am strigat dupa ajutor. Romanul flutura pumnalul cu intentia de a-mi da o lovitura decisiva, dar am reusit sa-i prind bratul si sa i-l rasucesc scurt, dintr-o singura miscare. A icnit de durere. I-am smuls arma, apoi l-am îmbrincit si am tastat disperat codul de salt temporal; dar nu s-a întimplat nimic. Si, deodata, am avut senzatia ca plaminii îmi plesnesc. În cadere am mai apucat sa zaresc statuia lui Marte mutilata de glontele brizant. Miinile puternice ale blondului, care aproape ca îsi lipise fata de a mea, îmi prinsesera gitul ca într-o menghina si ma stringeau cu neînduplecare, din ce în ce mai puternic... Am auzit un zgomot puternic si o lumina albastra mi-a fulgerat peste pleoape.
2.
Am clipit de citeva ori, neîncrezator. Eram lungit în pat, echipat într-o pijama înflorata, de matase. Am rasuflat usurat.
Ceasul arata 11.50. M-am îmbracat repede, însfacind hainele la nimereala, dar, cu toate acestea, cind am reusit sa parchez în fata scolii lui Tommy, copiii plecasera demult. Am sarit din nou în masina si am pornit-o catre Cronteach.
Pe biroul meu se adunase praful si pamintul din ghiveciul cu flori era uscat; secretara... M-am ciupit de obraz: eram treaz, dar la naiba, prea începusera sa semene toate cu... M-am repezit la seif. Înauntru se aflau trei stabilizatoare; si ar fi trebuit sa fie cinci!...
Am mincat într-un McDonald's obscur.
Tommy nu fusese la scoala si toata lumea stia ca era bolnav. Eu aveam concediu.
Am înghitit pe nemestecate. Îmi era foame si nu-mi aminteam sa fi cerut vreun concediu. Poate doar în vis... Mi-am aprins o tigara si m-am concentrat asupra cosmarului stupid care ma bintuise toata noaptea: cineva descoperise componenta temporala a codului genetic si pusese la punct realizarea saltului în timp cu ajutorul stabilizatorului temporal; secretul se afla si inventatorul devine victima unui santaj. În vis, Tommy fusese rapit cu patru zile în urma. Si tot în vis, am facut cunostinta cu Oscar si am povestit tuturor ca baiatul meu s-a îmbolnavit...
În relatia stramos-urmas exista un factor de afinitate temporala, care poate fi interpretat, ca sa spunem asa, ondulatoriu. Ceva analog cu doua unde coerente care interfereaza. Cam la fel, doi oameni ce apartin unor epoci diferite, dar care sint încatusati printr-o legatura de rudenie, pot ajunge, la un moment dat, datorita acestei componente, sa depinda unul de celalalt nu atit prin cursul pe care ar fi posibil sa-l urmeze vietile lor, cit prin modul de reactie la situatiile identice. Suprimind un stramos este posibil sa distrugi si urmasul cu care el interfereaza temporal.
Am luat si o înghetata si am iesit. Era trecut de patru. Nu mai aveam benzina si pina acasa am luat un taxi. Patul lui Tommy era aranjat, curat si mirosea a proaspat; exact asa cum îl lasase cu patru zile în urma. Nu-mi puteam explica multe lucruri, dar pentru mine nu conta decit telefonul. Trebuia sa sune pentru ca Tommy se afla înca în miinile lor...
La sapte am coborit dupa tigari. Lumea cumpara ziare. Am apucat si eu unul. Pe prima pagina, cu litere mari, se anunta misterioasa disparitie a lui Cichino Gorgone. M-am întins pe pat, dar am adormit tirziu, dupa miezul noptii.
Pe la doua m-a trezit telefonul.
? Eu sint, a mormait Oscar. Felicitari batrine, am reusit! I-am împuscat pe toti, acolo, în gradina. Blondul era cit pe ce sa te dea gata...
? Da, bine, i-am taiat vorba. Spune-mi ce-i cu Tommy!...
A tacut. Am avut împresia ca i se soptea la ureche.
? Alo! Ma auzi? Tommy e bine?!...
? Him, batrine, nu stiu cum sa-ti zic, da' s-a întimplat ceva neprevazut. Noi ne-am purtat frumos cu baiatul, dar el a fugit...
? Cind?
? Alaltaieri, cit timp am fost noi plecati.
? L-ati ucis!
? Nu, nu, a raspuns aproape blajin, noi nu omorim copii... Credeam ca s-a întors acasa...
? N-a ajuns am strigat coplesit. Cum a facut de a scapat?!...
? Pai, tocmai asta e... Se afla într-o masina si la un stop, deodata: fssst! N-a mai fost!...
Am lasat receptorul sa cada în furca. Poate ca Tommy era pe drum. Sau se dusese la Ago.
Am telefonat în vreo patru locuri. Nimic.
Soarele încerca sa rasara, înrosind peretii cladirilor. Am intrat în baie si mi-am spalat fata cu apa rece, masindu-mi timplele. Si pe urma oglinda m-a privit cu ochii albastri ai lui Tommy, scrutînd stupefiati chipul acelui barbat blond, de demult, care nu mai avea nici barba, nici zale si nici un fel de cicatrice... Si-am realizat ca nu numai stramosul lui Don Gorgone fusese ucis atunci si acolo...
În casa era curent; o usa s-a trintit. Apoi am perceput un zgomot metalic si mi s-a parut ca-l aud tusind pe Oscar... (SFirsit)
