Ieri a fost Ziua Poliției Române. O zi marcată discret, atât în contextul epidemiologic actual, cât mai ales în situația în care se găsește acum Poliția Română. Aflată încă sub spectrul eșecului operațiunii de la Onești sau al polițiștilor cu apucături de interlopi de la București, Poliția nu a prea avut motiv de sărbătoare. Frământată de protestele și nemulțumirile legate de cereri salariale, pe de o parte, dar și de critici care curg din toate părțile, inclusiv de la „rebelii” nepurtători de mască, care-i înjură de mama focului pe polițiștii care-i amendează, Poliția Română își caută „calea”. Și tot face asta, de vreo 30 de ani.
Meseria de polițist este una vocațională. Trebuie să ai o chemare în direcția asta, să ai un crez, să ai un reper de valori, să ai curaj, să fii mânat de spiritul dreptății și de ideea de a veni în sprijinul semenilor tăi și de a fi în slujba cetățeanului. E la fel ca și în cazul meseriei de medic, de magistrat, de profesor, de jurnalist, de avocat, de funcționar public.
Când te faci polițist doar pentru că ai un salariu bunicel, pentru că ieși la pensie la doar patruzeci și ceva de ani sau pentru că uniforma îți conferă un fel de aură de invincibilitate în fața unui muritor de rând sau îți acordă niște puteri peste limita legii, atunci nu mai ești polițist, ci doar un angajat. Mai ales când îți lipsește caracterul.
De ce a ajuns Poliția la un nivel atât de scăzut de încredere? Nu doar pentru că are și ceva „uscături” printre polițiști, ci pentru că „uscăturile” sunt tot mai multe. Evident, Poliția Română este încă plină de profesioniști, de oameni care-și fac meseria cu drag, cu implicare și devotament, de oameni devotați meseriei sau care acționează în spiritul siguranței cetățeanului, care merită un sincer „La mulți ani” de ziua Poliției, doar că, în ochii cetățenilor obișnuiți, ce fac „uscăturile” contează mai mult. Așa a fost de când lumea, în orice domeniu de activitate. Problema este că, în cazul Poliției, „uscăturile” n-ar trebui să ajungă în această meserie sau să fie lăsate să facă prea mult meseria și instituția de râs.
Dar ce așteptări să mai ai când pofesori din școlile și academiile de poliție sunt niște doctoranzi de carton, plagiatori, când șefimea din Poliție e în continuare numită, de regulă, politic și când vârsta de pensionare a unui polițist survine înainte ca acesta să devină cu adevărat experimentat?
A fost Ziua Poliției. Nu a mai fost însă nici loc și nici timp de demonstrațiile alea cu „robocopi” în acțiune, cu super-arme și echipamente, cu tactici demne de trupele S.E.A.L. Erau doar spectacol, iar acum lumea spectacolelor s-a închis. Mai ales pentru spectacolele proaste.
