Abuz grosolan, aberaţie, exces de zel, disperare de a-şi îndeplini planul de amenzi... Oare cum ar trebui să catalogăm sancţiunile aplicate, luni seară, firmei Agricost, arendaşul din Insula Mare a Brăilei, de către inspectorii fiscali care au efectuat controlul la Trecerea bac Stânca. Pentru că, dacă lucrurile stau exact cum ne-a explicat directorul societăţii, Lucian Buzdugan, pe bună dreptate deciziile organului fiscal pot fi catalogate oricum, mai puţin corecte şi proporţionale cu abaterea descoperită. Chiar este contrar logicii şi bunului simţ să aplici măsuri atât de drastice pentru o culpă atât de uşor reparabilă, precum cea imputată arendaşului, luni.
“A venit ANAF-ul în control, laTrecerea Bac spre Insulă şi a constatat că toate casele de marcat cu care eliberăm bon fiscal pentru oamenii care trec Dunărea sunt înregistrate la sediu, adică aici, pe Calea Călăraşilor, şi ei spun: «NU! Să fie înregistrate acolo, la punctul efectiv de lucru». Deci să nu fie cu adresa Agricost - Calea Călăraşilor, ci Agricost - Mal Drept, Agricost - Mal stâng. Alte probleme nu au găsit...”, ne-a declarat Lucian Buzdugan.
Ei bine, pentru asta, inspectorii ANAF au dat trei sancţiuni societăţii: au aplicat două amenzi, în valoare totală de 30.000 lei, au confiscat peste 65.000 lei, bani înregistraţi prin cele două case de marcat în ultimele 10 zile şi, ceea ce frizează deja absurdul, au închis complet activitatea de la Trecerea bac. Adică, au interzis ca bacurile societăţii să mai traverseze Dunărea. Asta în condiţiile în care - pentru cei care nu ştiu - bacurile Agricost sunt singura cale prin care miile de locuitori din cele două comune din Insulă, Măraşu şi Frecăţei, pot ieşi din incinta îndiguită şi ajunge la Brăila. Şi, evident, singura cale prin care, la nevoie, pot ajunge la urgenţe Poliţia, Salvarea şi Pompierii.
Trecând peste amenzi şi confiscări, a căror legalitate se va stabili fără dubiu în instanţă, indisponibilizarea imediată a bacurilor la mal este categoric o măsură mai mult decât drastică, ce denotă un comportament nu doar abuziv, ci de-a dreptul despotic al inspectorilor ANAF. Să izolezi din pix, într-o fracţiune de secundă, fără niciun avertisment, de-o parte sau de alta a Dunării atâtea mii de oameni, fără să te gândeşti la consecinţe, e complet iraţional şi nu poate fi justificat prin nimic, nici măcar prin lupta acerbă împotriva evaziunii fiscale de care se face mare tam-tam în ultima vreme.
Să fie clar, susţin cu tărie lupta împotriva evaziunii fiscale, principalul generator de corupţie. Dar nu aşa! Susţin o luptă dreaptă, corectă, nu ce se întâmplă acum, adică aproape o vânătoare de agenţi economici, cărora li se caută nod în papură şi li se dau amenzi uriaşe pentru nimicuri. În multe cazuri, inspectorii fiscali par mai degrabă o trupă de comando, în care ei sunt mici Dumnezei ce taie şi spânzură, ce pun presiune, induc panică, închid şi deschid afaceri după bunul plac şi aplică amenzi, deseori disproporţionale cu fapta constatată doar pentru a-şi atinge target-ul, a-şi îndeplini indicatorii de performanţă, pentru a-şi încasa comisionul, pentru a da bine în ochii şefilor etc. O trupă de comando pentru care nu mai există prezumţia de nevinovăţie, buna credinţă, termenul de greşeală neintenţionată, prevenţie, avertisment, îndrumare. Asta în timp ce zeci de firme de casă, ale unor protejaţi, înşală statul şi partenerii de afaceri pe faţă şi nimeni nu vede şi nu aude nimic.
Sincer, dacă un mastodont economico- financiar precum Agricost a putut fi ţinta unui asemenea abuz, nici nu vreau să mă gândesc prin ce trece un buticar sau un chioşcar, un oarecare agent economic care se zbate să răzbească doar cu propriile puteri, care nu are spate, pile ori proptele. Practic, toţi aceştia sunt la mila inspectorilor, care interpretează totul după plac. De ce? Pentru că legislaţia actuală permite asta, iar mult promisa Lege a prevenţiei, care instituie obligativitatea avertismentului şi introduce un cod de bune practici pentru echipele de control, zace prin Senat. De aici tot tăvălugul acesta de abuzuri şi nedreptăţi comise fără să se gândească la repercusiuni, la victimele colaterale, în cazul de faţă locuitorii Insulei Mari, oameni fără nicio vină, ajunşi conjunctural într-o luptă cu care nu au nimic în comun.
E adevărat, peste noapte, prin intervenţii la cel mai înalt nivel traversarea Dunării a fost reluată, în anumite limite şi condiţii. Dar panica semănată deja în rândul comunităţilor insulare, teama că oricând se poate relua povestea, că orice greşeală a arendaşului ar putea avea consecinţe şi asupra lor nu se pot uita aşa uşor. De ce sunt bacurile unei societăţi comerciale singura cale de transport pentru ei, este o altă poveste. Iar ceea ce s-a întâmplat luni ar trebui să dea serios de gândit nu doar primarilor celor două comune ci, mai ales, factorilor decizionali de la nivel de judeţ, respectiv Prefectură şi Consiliul Judeţean.
