• vernisajul are loc astăzi, de la ora 14.00
La Muzeul Brăilei „Carol l” au sosit jucăriile din colecţiile Asociaţiei Muzeului Jucăriilor Bucureşti pentru expoziţia „Unde eşti, copilărie...?”.
După cum v-am informat, începând de astăzi, 6 decembrie, ora 14.00, la Muzeul Brăilei „Carol I” - Centrul Diversităţii Culturale din Piaţa Traian nr. 3 şi Secţia Etnografie, din str. Polonă nr. 14 va fi deschisă o expoziţie oferită de Moş Nicolae atât copiilor, cât şi adulţilor care încă mai păstrează în suflet bucuria copilăriei. Evenimentul va fi prezentat de ing. Cristian Dumitru, colecţionar, iar expoziţia va fi deschisă în perioada 6 decembrie 2016 - 31 ianuarie 2017.