Skip to main content

De la 1 decembrie dispar traseele 14 şi 6 ale “Braicar”

• brăilenii nu vor mai putea circula pe rutele Brăila-Cazasu şi Brăila-sat Lacu Sărat, în urma unei directive europene care împiedică operatorii publici de transport public urban să mai efectueze curse judeţene • preşedintele Consiliului Judeţean, Francisk Chiriac, ne-a declarat că traseele vor fi preluate de operatori privaţi, deja fiind organizată o lictaţie în acest sens

 

Începând cu 1 decembrie 2019, nu vor mai exista rutele 14 şi 6 ale “Braicar”, adică Brăila-Cazasu, respectiv Brăila-sat Lacu Sărat. Aşa cum ne-a declarat Cornel Săndulescu, cel care încă ocupă funcţia de director al societăţii brăilene de transport public în comun, traseele vor dispărea deoarece există o directivă europeană care specifică faptul că “Braicar” nu poate efectua transport judeţean, ci doar în municipiu.

“De la 1 decembrie se vor scoate cele două trasee pentru că se aplică o legislaţie europeană, regulamentul 1370. Operatorii de transport public urban fac serviciul de transport public până la limita perimetrului de localitate. Lucrul acesta este comunicat cu 6 luni înainte la Consiliul Judeţean, am înţeles că aceştia organizează o licitaţie, se depun documentaţiile, urmează apoi licitaţia şi va fi un alt operator care va face serviciu de transport pe traseele acestea de exterior - Cazasu şi Lacu Sărat”, ne-a declarat Cornel Săndulescu.

Astfel, autobuzele care în prezent sunt folosite pe cele două rute vor fi folosite pentru alte trasee de la 1 decembrie. Nu se poate aprecia însă cu cât se vor reduce timpii mari de aşteptare în staţii pentru celalalte rute, în contextul în care sunt doar 3 autobuze care fac curse pe traseele 14 şi 6.

Contactat de redactorii “Obiectiv”, preşedintele Consiliului Judeţean, Francisk Chiriac, ne-a declarat că deja a lansat o licitaţie pentru ca cele două rute să fie preluate de operatori privaţi.

“Deja este în derulare licitaţia. Pe 11, 12 şi 13 noiembrie operatorii privaţi trebuie să depună ofertele. Dacă nu se prezintă nimeni la licitaţie ne-am gândit la o altă variantă până se va finaliza procedura. Sunt foarte multe trasee care trec prin cele două localităţi. De exemplu, de la Movila Miresei, de la Gemenele se trece prin Cazasu. Încercăm cu operatorii care au aceste trasee să mărească capacitatea autobuzelor - microbuzelor, astfel încât să ia la orele respective cetăţenii din Cazasu. Până se reazolvă totul încercăm să rezolvăm problema astfel încât cetăţenii să nu aibă de suferit. O să fie o mică perioadă până îşi vor da brăilenii seamă că nu mai e «Braicarul», că sunt operatori privaţi, că nu mai e gratuit şi că trebuie să îşi plătească bilet... E o directivă europeană prin care Primăria nu mai poate să facă trasee interjudeţene pentru că pierd banii europeni pentru mobilitate pe tramvaiele noi electrice, autobuze electrice şi aşa mai departe”, ne-a explicat preşedintele CJ.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati pe facebook.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

Comentarii

 
 

INFORMAŢII CONTACT

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro

 

Director general: Monica Paraschiv

Director: Silvia Preda

Şef departament publicitate: Sorin Preda

Redactor Şef: Florentin Coman

Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu