De exemplu, în primăvara lui 2007, pe motivul unei demonstraţii absolut democratice (cum altfel?!), preşedintele a fost suspendat timp de o lună, pentru ca apoi să se organizeze un referendum, încheiat cu rezultatul care oricum se ştia: trei sferturi din voturi în favoarea revenirii în fruntea ţării. Văcăroiu, cel care a asigurat interimatul de o lună, a fost premiat mai târziu cu şefia Curţii de Conturi. Dar cine a plătit toată această debandadă "democratică"? Câţi români ar fi rămas azi cu joburi dacă nu s-ar fi irosit banii aiurea?
Chiar şi în aceste zile s-au tocat banii aiurea, deşi acţiunile de campanie electorală au fost mult mai mici (excluzând comerţul cu voturi practicat de toată lumea la ţară). Menţinerea unui guvern fantomă la Palatul Victoria a echivalat cu ratarea câtorva tranşe de împrumut deja arvunite la FMI şi recurgerea la împrumuturi bancare. Bancherii au mirosit că guvernul e strâns cu uşa şi au refuzat titlurile de stat oferite de Ministerul Finanţelor, obligând astfel autorităţile să se milogească pentru o dobândă şi mai mare. Tevatura a continuat până a ajuns, a câta oară?, la Curtea Constituţională. Pierdere de vreme? Nuuu, e un exerciţiu absolut democratic. Cine va plăti şi această demonstraţie pură de "democraţie"? Cu siguranţă, nici un politician. Privilegiile adunate fără jenă de această castă în ultimii ani sunt intangibile.
Probabil că, în ciuda crizei, românii vor fi întâmpinat Sărbătorile cu mai multă bucurie şi speranţă, dacă cei puşi la conducerea ţării ar fi lucrat împreună la cheltuirea cu bună intenţie şi cu măsură a banului public. Dar interesele comunităţii au stat mai mereu în spatele celor personale ori de partid. Atâta exerciţiu democratic a secătuit visteria naţională mai ceva decât recesiunea, iar partea cea mai rea este că românilor încă li se aruncă în obraz explicaţii ilogice şi rupte de realitate. Până şi la ipocrizie se face risipă.
De fraieri
Deranjul i-a atins cumplit pe unii, încât şi astăzi încearcă să se răzbune, iar gălăgia pe care o fac nu mai conteneşte. Şi măcar de-ar fi numai vacarmul! Cert este că 2004 a însemnat schimbarea, dacă nu sfârşitul, bunului rulaj al afacerilor şi investiţiilor personale la nivel înalt, sub paravanul implicării până peste urechi în activităţi întru propăşirea ţării şi prosperităţii tuturor. Că doar asta înseamnă democraţie (ni s-a tot spus)! Dar cum rămâne cu nota de plată?
