• în opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Asociaţiei “Generaţia Iubire”, persoanele greu “iubibile” sunt, în general, acelea care au suferit dezamăgiri în decursul anilor • la polul opus se află cei care preferă să se sufoce într-o relaţie toxică decât să fie singuri • specialistul consideră că trei paşi sunt vitali ca să nu cădem în cele două capcane: să ne acordăm timp pentru vindecare, să învăţăm să renunţăm la dezamăgire şi să ne punem periodic în rolul observatorului
Iubirea nu mai e ce-a fost odată, iar funcţionalitatea unei relaţii de cuplu din zilele noastre ţine de un complex de factori. Dacă acum mulţi ani, nevoile într-un cuplu erau relativ limitate, în epoca modernă suntem din ce în ce mai greu de mulţumit, lucru care ne face să fim greu “iubibili” sau să ne placă relaţiile toxice.
În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Asociaţiei “Generaţia Iubire”, persoanele greu “iubibile” sunt, în general, acelea care au suferit dezamăgiri în decursul anilor, nu doar în viaţa sentimentală, dar şi în celelalte planuri. Acele persoane au încetat pur şi simplu să mai creadă în oameni, în nevoia lor necondiţionată de a iubi şi vor vedea în orice o piedică în drumul către fericirea lor. “La un nivel pragmatic, poate au tot dreptul să fie dezamăgite pentru că au eşuat într-o relaţie anterioară sau poate în viaţa profesională. Dar dacă acea atitudine de blazare continuă mult timp după eveniment şi chiar se accentuează, nu viaţa mai e problema acelor persoane, ci atitudinea lor faţă de viaţă”, crede specialistul.
În acelaşi timp, capcana în care cad persoanele “dezamagite” este de fapt tendinţa de a confunda pe “am experienţă de viaţă” cu “am trăit o experienţă de viaţă din care am învăţat cum să-mi fie mai bine data viitoare”. Aceste persoane consideră că “experienţa de viaţă” înseamnă a trăi multe experienţe, cantitativ vorbind. “Experienţa de viaţă înseamnă, de fapt, să învăţam ceva util din întâmplare, nu neapărat să bifăm multe pe agenda vieţii, pentru ca mai apoi să ne găsim scuze ca să devenim din ce în ce mai speriaţi si evitanţi. Înseamnă să devenim mai atenţi la nevoile şi dorinţele noastre, nu să renunţăm la «întâmplările» pe care viaţa ni le scoate în cale pentru că «ştim noi» că s-ar putea să doară. Experienţa de viaţă înseamnă să ne dăm voie să trăim tot ce vine spre noi şi să transformăm acea situaţie în ceva benefic, pentru că, dacă noi nu facem situaţiile să se întâmple cum vrem noi, ne «întâmplă» ele pe noi cum vor ele. Persoana care nu mai crede în iubire consideră că «ştie» că: «iubirea nu există, că nu va dura, că va fi din nou dezamagită, că s-ar putea s-o doară, că totul este trecător ş.a.m.d.». Astfel, ea nu va fi dispusă să-ţi acorde o şansă reală, deoarece nu este dispusă să-şi acorde ei însăşi o şansă reală”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru.
Reversul medaliei: relaţiile toxice
În opoziţie cu persoana dezamăgită, care fuge de relaţii şi nu mai vrea să audă de iubire, sunt persoanele care nu suportă singurătatea şi preferă să rămână captivi chiar şi într-o relaţie toxică. “Astfel de persoane cred foarte mult în iubire, chiar dacă au fost dezamăgiţi în trecut, vor dărui confort emoţional partenerilor, iar atunci când vor observa cât de puţin primesc, vor avea tendinţa de a plusa. În timp, se vor epuiza psihic şi vor tinde să-şi piardă motivaţia şi să devină la rândul lor dezamagiţi, reci, distanţi şi evitanţi. De cealaltă parte, mai există cazuri în care persoana «deja dezamăgită» se va simţi agresată de iubirea celuilalt şi va avea tendinţa să se retragă şi mai mult din motivul fricii instalată din suferinţa anterioară. O astfel de relaţie este departe de a avea şanse să devină una constructivă dacă rămâne în acelaşi context. Este, fără doar şi poate, o relaţie toxică ce aduce doar suferinţă din ce în ce mai mare în timp şi distruge şi persoana sănătoasă emoţional. Persoana care nu a învăţat dintr-o suferinţă cum să-ţi acceseze resursele şi puterea interioară pentru a deveni o variantă mai bună a ei, va trage în jos şi persoana de lânga ea”, este de părere sursa citată.
Ce putem face pentru a avea o relaţie echilibrată?
Specialistul consideră că trei paşi sunt vitali ca să nu cădem în cele două capcane: a persoanei care nu mai vrea să audă de iubire şi a persoanei care preferă să se sufoce într-o relaţie toxică decât să fie singură.
1. Vindecarea emoţională necesită timp. “În primul rând trebuie să aşteptăm un timp pentru a ne vindeca emoţional, înainte să ne aruncăm în următoarea relaţie, pentru că sunt şanse mari s-o determinăm să fie toxică! Cât timp să aşteptăm? Vom simţi când suntem vindecaţi atunci când vom crede din nou în iubire. Nevoia de iubire este o chestiune instinctivă şi va reapărea când nici nu ne aşteptăm”, spune psihologul.
2. Dezamăgirea, doar o capcană. “Trebuie să învăţăm să renunţăm la dezamăgire, deoarece este doar o capcană şi, în acelaşi timp, o scuză ce ne face să renunţăm la a învaţa, a ne dezvolta, a căuta soluţii! Trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ne vindeca rănile emoţionale şi trebuie să ne reformulăm credinţele despre viaţă care ne menţin suferinţa şi reacţiile de evitare a provocărilor”, declară specialistul.
3. Rolul observatorului. “Cea mai eficientă metodă de a fi cât mai obiectivi în ceea ce priveşte situaţia conflictuală, este să ne punem din când în când în rolul observatorului pentru a vedea dacă persoana de lângă tine a făcut tot ce ţine de ea (sau este măcar dispusă să facă) pentru a-şi vindeca rănile anterioare, pentru a evita o relaţie toxică. În Neuro-Programarea Lingvistică (NLP), accesarea rolului Observatorului ne permite să ne detaşăm de situaţie, s-o privim cu mai multă obiectivitate. Detaşarea emoţională, oricât de puţin sau mult am obţine din ea, ne permite o mai mare claritate şi un acces mai direct şi mai rapid la resurse, respectiv la soluţii”, conchide cunoscutul psiholog şi trainer NLP, Laura Maria Cojocaru.
