De ce sunt bugetarii privilegiaţi? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

De ce sunt bugetarii privilegiaţi?

Recent, Florin Cîţu, liderul senatorilor PNL, a declarat că salariile bugetarilor sunt duble comparativ cu cele din sectorul privat, deşi majoritatea celor care lucrează la stat sunt praf la locul de muncă. În sfârşit, am spus eu, s-a găsit cineva care să pună degetul pe rană şi să rostească public şi autorizat întrebările care m-au măcinat serios în ultimii ani. De când mă ştiu, sub o formă sau alta, eu am lucrat doar în mediul privat şi nu am înţeles niciodată de ce sunt recompensaţi preferenţial funcţionarii şi toţi cei care primesc vouchere, tichete de vacanţă, sporuri şi pensii speciale de la stat. De ani de zile, sub umbrela PSD-istă s-au adunat tot felul de clanuri, copii, părinţi, nepoţi, veri, amante sau alte încrengături de rudenie cu cei aflaţi la butoanele Puterii şi care primesc salarii, tot felul de sporuri şi recompense apreciabile sau zile libere, doar pentru că moţăie pe scaunele funcţionarilor de stat. Între timp, cei care lucrează de o viaţă în sectorul privat, epuizaţi şi cu sănătatea şubredă, ies la pensie cu 700-800 de lei lunar, din care rămân cu jumătate, dacă ANAF-ul, care veghează doar asupra lor, îi găseşte cumva cu datorii mai vechi la stat...

Din taxele plătite de noi an de an, din birurile puse de PSD pe aerul pe care îl respirăm, bugetarii îşi burduşesc buzunarele în fiecare lună şi, pentru că ţin isonul celor trei trandafiri la toate alegerile, mai sunt trimişi, tot pe banii noştri, prin aşa-zisele vauchere de vacanţă, să huzurească la munte sau la mare.

Mai mult decât atât, pentru ca pomana electorală să fie deplină, mii de funcţionari sunt trimişi an de an în staţiuni de pe litoral, la munte sau la băi, câte şapte zile, la hoteluri de trei şi patru stele. Însoţiţi de familie şi cu servicii all inclusive asigurate, funcţionarii de stat se bucură de toate aceste beneficii  sub paravanul unor aşa-zise cursuri de formare profesională. O lege care ar fi trebuit să ridice nivelul de pregătire al angajaţilor din instituţiile publice, prin accesul la cursuri de formare profesională, a fost astfel pervertită într-o uriaşă afacere turistică pesedistă.

Spun asta după ce am văzut câteva reportaje de pe litoralul românesc, acolo unde, teoretic, sunt organizate astfel de evenimente. Dar, practic, cursurile respective nu se ţin deloc, sau se ţin superficial, sunt doar nişte concedii oferite funcţionarilor de stat, de guvernarea pesedistă, vacanţe suportate din banii noştri, din bani publici. Pentru că PSD-ul doreşte să adâncească şi mai mult prăpastia dintre salariaţii care lucrează la stat şi cei din mediul privat, la cursurile organizate în staţiunile turistice participă orice funcţionar, indiferent de poziţia sa în organigramă, de la cei aflaţi în funcţii de conducere, până la şoferi şi secretare. Pe banii noştri, ei sunt  direcţionaţi cum să gestioneze administrarea parcului auto, cum să scrie documentele de stare civilă sau participă la cursuri de management al stresului şi gestionarea emoţiilor.

Întorşi însă la locurile lor calde şi sigure de muncă, funcţionarii respectivi sunt aceiaşi dintotdeauna; cu mentalităţi învechite, cu privirea rece şi cu un comportament scorţos, plini de ei şi îmbuibaţi de bani şi de beneficii, oamenii de dincolo de ghişeu, în faţa cărora trebuie să ne umilim. De ce îi plătim dublu, dacă  au nevoie de cursuri speciale pentru a lucra corect? De ce le oferim atâtea oportunităţi de destindere şi de relaxare? De ce  ei sunt privilegiaţii societăţii în care trăim, iar noi suntem obligaţi să îi tolerăm?

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro