Voiam sa scriu un editorial despre chiul si tocmai mi-am dat seama ca nici macar n-am chiulit prea mult la viata mea. Poate pentru ca am invatat sa suport mai usor orele plictisitoare cu o carte buna sub banca. Insa in acele dati cind am facut-o ori uram din suflet o anumita materie sau profesor ori pentru faptul ca dupa un program foarte obositor de sase ore vroiam sa plec acasa la cea de a saptea. De aceea, de citeva ori am preferat absenta in locul formulelor chimice.
In general, elevii au o multime de pretexte pentru a nu ramine la scoala si pina si cei mai buni, premiantii chiulesc din cind in cind, o data, de doua ori, astfel incit mica lor absenta sa treaca neobservata. Si totusi, de ce chiulesc elevii atunci cind chiulesc?
Frica unei note mici, nesiguranta, orele prea plictisitoare, dezinteresul total fata de anumite obiecte si mai presus de toate dorinta de a fi liber. Dincolo de gardurile inalte, de portile ferecate, multi gasesc libertatea si intr-un fel cred ca undeva in gindirea adolescentina elevii simt ca sfideaza profesorul, pentru ca au incalcat o regula, pentru ca au scapat de nota mica ce-i astepta sau pentru ca pur si simplu n-au ramas acolo sa se plictiseasca.
Insa pe de alta parte apare si problema orarului prea incarcat, fara sa mai vorbim si de pregatirea particulara, la care elevii nu-si mai permit atit de usor sa chiuleasca. Acesta e singurul mod prin care-mi explic de ce si elevii cei mai buni, premianti, mai chiulesc uneori. Dupa sase ore de stat la scoala si cind te gindesti ca mai petreci alte sase acasa pentru a-ti face temele, consideri ca e mult mai comod sa renunti la ultima ora, mai ales cind o gasesti inutila. Intr-un fel cred ca "inutilitatea orelor" este cea mai mare problema a elevilor, care determina chiulul. Poate daca programul ar fi mai lejer, daca elevii ar fi mai des antrenati in predarea orei si n-ar mai fi uneori nevoiti sa scrie dupa dictare jumatate de ora, nu s-ar mai pleca de la scoala atit de mult si de usor.
Pina la urma, indiferent de motive, chiulul ramine una dintre amintirile legate de scoala. Ceea ce ma sperie este faptul ca el se transmite intr-un fel si mai tirziu, chiar daca perioada adolescentina cu toata nevoia ei de libertate trece. Si ma sperie si faptul ca in Romania se chiuleste intruna, mai mult decit la scoala. Se chiuleste de la vot, se chiuleste de la munca, se chiuleste din Parlament, de la Biserica, de la Guvern, de la Primarie. Se chiuleste. Si de aia nu ma mir cind vad ca Romania a ramas corigenta la atitea capitole.
In general, elevii au o multime de pretexte pentru a nu ramine la scoala si pina si cei mai buni, premiantii chiulesc din cind in cind, o data, de doua ori, astfel incit mica lor absenta sa treaca neobservata. Si totusi, de ce chiulesc elevii atunci cind chiulesc?
Frica unei note mici, nesiguranta, orele prea plictisitoare, dezinteresul total fata de anumite obiecte si mai presus de toate dorinta de a fi liber. Dincolo de gardurile inalte, de portile ferecate, multi gasesc libertatea si intr-un fel cred ca undeva in gindirea adolescentina elevii simt ca sfideaza profesorul, pentru ca au incalcat o regula, pentru ca au scapat de nota mica ce-i astepta sau pentru ca pur si simplu n-au ramas acolo sa se plictiseasca.
Insa pe de alta parte apare si problema orarului prea incarcat, fara sa mai vorbim si de pregatirea particulara, la care elevii nu-si mai permit atit de usor sa chiuleasca. Acesta e singurul mod prin care-mi explic de ce si elevii cei mai buni, premianti, mai chiulesc uneori. Dupa sase ore de stat la scoala si cind te gindesti ca mai petreci alte sase acasa pentru a-ti face temele, consideri ca e mult mai comod sa renunti la ultima ora, mai ales cind o gasesti inutila. Intr-un fel cred ca "inutilitatea orelor" este cea mai mare problema a elevilor, care determina chiulul. Poate daca programul ar fi mai lejer, daca elevii ar fi mai des antrenati in predarea orei si n-ar mai fi uneori nevoiti sa scrie dupa dictare jumatate de ora, nu s-ar mai pleca de la scoala atit de mult si de usor.
Pina la urma, indiferent de motive, chiulul ramine una dintre amintirile legate de scoala. Ceea ce ma sperie este faptul ca el se transmite intr-un fel si mai tirziu, chiar daca perioada adolescentina cu toata nevoia ei de libertate trece. Si ma sperie si faptul ca in Romania se chiuleste intruna, mai mult decit la scoala. Se chiuleste de la vot, se chiuleste de la munca, se chiuleste din Parlament, de la Biserica, de la Guvern, de la Primarie. Se chiuleste. Si de aia nu ma mir cind vad ca Romania a ramas corigenta la atitea capitole.
