Toata lumea cunoaste ca reprezentarea clasica si alegorica a Justitiei e a unei tinere femei legate la ochi si cu o balanta în mîna. Anul acesta, la examenul de intrare în magistratura, adica pentru domeniul unde veniturile legale substantiale si, dupa aceea, pensiile mari sint ademenitoare, s-au înscris la examen sute de juristi pe cîteva zeci de locuri. Mi se pare ca un singur candidat a luat media de trecere si aceasta pentru ca s-au împiedicat de unul din subiecte. Acesta le cerea: ?Alcatuiti un mic eseu raspunzînd la întrebarea: De ce reprezentarea Justitiei este o femeie legata la ochi??.
Marturisesc ca si pe mine, simplu cetatean, m-a obsedat raspunsul la o astfel de întrebare. Oricum, nu o data mi-am imaginat-o cum, asa legata la ochi, Justitia se joaca de-a Baba-Oarba sau Bîza, parteneri de joc fiind avocati, judecatori, procurori, fiecare dîndu-i cîte o palma sau ferindu-se de a fi prinsi de ea, iar aceasta, disperata, de sute de ani, ca un alt Sisif, nu ghiceste faptasul. Cîte o data se baga în joc si vreun împricinat care o loveste, saraca, cu pofta. . Cît despre balanta din mîna, aceasta în loc sa-si mentina echilibrul dreptatii, în buluceala jocului, firesc, se balangane în toate felurile, precum cîntarele masluite ale precupetilor din pietele noastre. Dar sa încercam si alte raspunsuri la întrebarea din titlul acestei ?insomnii?.
Pornesc de la premisa ca, în noile realitati post-revolutionare, ce ne-au adus în viata de zi cu zi, pe lînga nenorociri precum inundatii distrugatoare de vieti, de destine întrerupte tragic, somaj insuportabil, impotente administrative impardonabile (pentru care demisia de onoare ar fi fost cea mai blînda pedeapsa) etc., a adus si altfel de calamitati: avalanse de procese de toate felurile. Mai ales, în ultimul timp, cînd Europa ne cere, pentru a ne primi în ea, sa prindem rechinii verosi ai marii coruptii, numai ca navodul se rupe mereu, cîrpeala plasei nu rezista si ramîn agatati, între itele încîlcite ale ei, plevusca, adica un medic care a luat de la un pacient cinci sute de lei, un profesor care a scapat o loaza de repetentie si asa mai departe. De, ple-vus-ca? Ea este marea corupatoare a României post-decembriste, cei care le-au pus creionul si cartea în mîna si le mentin starea de igiena mentala si corporala a politicienilor, juristilor, politistilor si mai stiu eu carora. Aceasta plevusca e putina, dar reprezentativa, Domnilor, dar mai ales e saracita si extrem de perisabila. De ar fi fost alte vremuri, ar fi fost aruncata, ca si prima fiertura la ciorba de peste, dar asa? Ea se pune bine la saramura pentru a rezista pîna la? ?Postul cel Mare?. Cît de mare? Mare de tot si mai ales sus de tot, pîna la Dumnezeii lor. Atunci ea se vinde foarte bine si aduce venituri nu ?cu carul?, ca înainte, nici cu Loganul, ci cu Mercedesul sau Nissanul.
Fiind legata la ochi, normal, Justitia nu vede cîte procese ?se produc? în România. Ea nu vede cîte sentinte strîmbe se pronunta. Ea nu vede cum saracesc oamenii cu dreptatea de partea lor; cum se îmbogatesc însa altii peste noapte. Nu vede un juramînt fals spus cu mîna pe Biblie si Constitutie. Nu vede ca dreptatea a devenit o frumoasa lozinca si curata demagogie pentru foarte multi; multi, dar smecheri, care adauga greutati masluite la balanta din mîna ei (Ce face, în acest caz Institutul National de Metrologie, care ar trebui sa se sesizeze din oficiu si sa îndrepte lucrurile?) Desigur, raspunsul la toate acestea, reabilitînd si gaina, este la mintea cocosului: ?Pai cum sa vada un orb, Domnule? Esti bolînd?? Asa-i, ma dezmeticesc eu, orbii n-au cum sa vada, dar au simtul auzului foarte dezvoltat si aud totul!; tot ce misca?, încerc eu sa ies din încurcatura. Cum poti afla acest lucru? Se zice ca ai auzul normal daca distingi cîntecul greierului. Asa o fi. Da, dar ce se spune, nu se coase la dosar si atunci? E drept ca sunt destui care scriu ce aud si gata-i dosarul. Fericire! Înca un dosar si oameni ne-am facut.
Dar daca Justitia este legata la ochi pentru a ascunde vreun grav defect? Sa zicem, chiar lipsa ochilor (nu a devenit întelept Oedip, abia dupa ce si-a scos ochii cu propria lui mîna?) si atunci chiar ca n-are cum, saraca, sa vada toate cele puse de mine pe seama ei. Recunosc ca, în loc sa fiu miscat de o suferinta, eu vin si scriu cu rautate, o hulesc etc., motiv de proces mincinos de calomnie, ce mai? De data aceasta ?om? m-am facut eu.
Ultima presupunere (Doamne, fereste sa fie asa!): Dar daca Justitia s-a legat la ochi intentionat pentru a justifica toate aceste acuze? Vorba ceea: ?N-aude, n-avede, n-a greul Pamîntului??
Atunci, cum spuneam mai înainte, va mai ramîne o sansa Oameni: GREIERITI, GREIERITI! (Daca sau cît mai puteti?)
Marturisesc ca si pe mine, simplu cetatean, m-a obsedat raspunsul la o astfel de întrebare. Oricum, nu o data mi-am imaginat-o cum, asa legata la ochi, Justitia se joaca de-a Baba-Oarba sau Bîza, parteneri de joc fiind avocati, judecatori, procurori, fiecare dîndu-i cîte o palma sau ferindu-se de a fi prinsi de ea, iar aceasta, disperata, de sute de ani, ca un alt Sisif, nu ghiceste faptasul. Cîte o data se baga în joc si vreun împricinat care o loveste, saraca, cu pofta. . Cît despre balanta din mîna, aceasta în loc sa-si mentina echilibrul dreptatii, în buluceala jocului, firesc, se balangane în toate felurile, precum cîntarele masluite ale precupetilor din pietele noastre. Dar sa încercam si alte raspunsuri la întrebarea din titlul acestei ?insomnii?.
Pornesc de la premisa ca, în noile realitati post-revolutionare, ce ne-au adus în viata de zi cu zi, pe lînga nenorociri precum inundatii distrugatoare de vieti, de destine întrerupte tragic, somaj insuportabil, impotente administrative impardonabile (pentru care demisia de onoare ar fi fost cea mai blînda pedeapsa) etc., a adus si altfel de calamitati: avalanse de procese de toate felurile. Mai ales, în ultimul timp, cînd Europa ne cere, pentru a ne primi în ea, sa prindem rechinii verosi ai marii coruptii, numai ca navodul se rupe mereu, cîrpeala plasei nu rezista si ramîn agatati, între itele încîlcite ale ei, plevusca, adica un medic care a luat de la un pacient cinci sute de lei, un profesor care a scapat o loaza de repetentie si asa mai departe. De, ple-vus-ca? Ea este marea corupatoare a României post-decembriste, cei care le-au pus creionul si cartea în mîna si le mentin starea de igiena mentala si corporala a politicienilor, juristilor, politistilor si mai stiu eu carora. Aceasta plevusca e putina, dar reprezentativa, Domnilor, dar mai ales e saracita si extrem de perisabila. De ar fi fost alte vremuri, ar fi fost aruncata, ca si prima fiertura la ciorba de peste, dar asa? Ea se pune bine la saramura pentru a rezista pîna la? ?Postul cel Mare?. Cît de mare? Mare de tot si mai ales sus de tot, pîna la Dumnezeii lor. Atunci ea se vinde foarte bine si aduce venituri nu ?cu carul?, ca înainte, nici cu Loganul, ci cu Mercedesul sau Nissanul.
Fiind legata la ochi, normal, Justitia nu vede cîte procese ?se produc? în România. Ea nu vede cîte sentinte strîmbe se pronunta. Ea nu vede cum saracesc oamenii cu dreptatea de partea lor; cum se îmbogatesc însa altii peste noapte. Nu vede un juramînt fals spus cu mîna pe Biblie si Constitutie. Nu vede ca dreptatea a devenit o frumoasa lozinca si curata demagogie pentru foarte multi; multi, dar smecheri, care adauga greutati masluite la balanta din mîna ei (Ce face, în acest caz Institutul National de Metrologie, care ar trebui sa se sesizeze din oficiu si sa îndrepte lucrurile?) Desigur, raspunsul la toate acestea, reabilitînd si gaina, este la mintea cocosului: ?Pai cum sa vada un orb, Domnule? Esti bolînd?? Asa-i, ma dezmeticesc eu, orbii n-au cum sa vada, dar au simtul auzului foarte dezvoltat si aud totul!; tot ce misca?, încerc eu sa ies din încurcatura. Cum poti afla acest lucru? Se zice ca ai auzul normal daca distingi cîntecul greierului. Asa o fi. Da, dar ce se spune, nu se coase la dosar si atunci? E drept ca sunt destui care scriu ce aud si gata-i dosarul. Fericire! Înca un dosar si oameni ne-am facut.
Dar daca Justitia este legata la ochi pentru a ascunde vreun grav defect? Sa zicem, chiar lipsa ochilor (nu a devenit întelept Oedip, abia dupa ce si-a scos ochii cu propria lui mîna?) si atunci chiar ca n-are cum, saraca, sa vada toate cele puse de mine pe seama ei. Recunosc ca, în loc sa fiu miscat de o suferinta, eu vin si scriu cu rautate, o hulesc etc., motiv de proces mincinos de calomnie, ce mai? De data aceasta ?om? m-am facut eu.
Ultima presupunere (Doamne, fereste sa fie asa!): Dar daca Justitia s-a legat la ochi intentionat pentru a justifica toate aceste acuze? Vorba ceea: ?N-aude, n-avede, n-a greul Pamîntului??
Atunci, cum spuneam mai înainte, va mai ramîne o sansa Oameni: GREIERITI, GREIERITI! (Daca sau cît mai puteti?)
