Pentru că, de 20 ani, în România, pentru a ajunge "mare" undeva, important e să te "recomande" PARTIDUL. Iar "malaxorul de partid" frământă, frământă şi de 20 de ani tot scoate la suprafaţă doar "cocoloaşele". De aia ne-am trezit, în ultimii 20 de ani, în atâtea funcţii importante cu atâţia "de-alde", absolvenţi de liceu la seral, urmat de nu ştiu câte facultăţi private, atât de multe şi înalte, că unii nici măcar numele lor nu şi-l mai amintesc. "De-alde" care, însă, niciodată nu uită să strige, cu fruntea aproape de podea: Să trăiţi, şefu!
Iar "de-alde" ăştia s-au întins, s-au întins şi şi-au creat o lume a lor, în care un om integru, un specialist în adevăratul sens al cuvântului, un om de bine care nu s-ar deda la mizerii, la şmenuri, care ar considera că banii pe care îi câştigă sunt pe merit (deci, ioc! cotizaţii), pur şi simplu nu încape. Iar cei care s-au încumetat să "încapă" s-au convins: "te amesteci în tărâţe, te mănâncă porcii". Unii au fugit, alţii au ales să se "amestece", îngroşând astfel umilitor rândurile celor de-alde "Să trăiţi, şefu!". Foarte puţini, pe ici pe colo, au reuşit să supravieţuiască prin funcţii alegând o cale ingrată, de mijloc. Adică oameni bine pregătiţi, care îşi merită scaunul, dar care, pentru a-l păstra, fac anumite concesii. Nu la fel de multe, nu la fel de mari precum lingăii, dar fac şi ei. Culmea, în condiţii normale, oamenii aceştia chiar ar fi "de bine", dar în condiţiile date, zău dacă ştiu unde-i să-i încadrez.
Pentru că oamenii cu adevărat "de bine" au demnitate, au prestanţă. Nu s-ar încurca şi nu s-ar hrăni din aceeaşi troacă cu alde "bunea-stanci", care au învăţat în şcoală doar conjugarea verbului la persoana I singular (eu am, eu sunt, eu tai şi spânzur) sau "balcani" care, nici după atâţia ani de politică, nu au reuşit să se cizeleze, măcar aşa, de faţadă, încăpăţânându-se să rămână veşnic la stadiul grobian de "drumuri şi poduri".
