Mergi la conţinutul principal

Deţinuţii de la Penitenciarul Tichileşti susţin spectacole de Crăciun

Deţinuţii de la Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti se pregătesc de Sărbătoarea Naşterii Domnului prin participarea la diferite acţiuni specifice sărbătorilor de iarnă. Astfel, în ziua de 17 decembrie, la penitenciar s-a desfăşurat un spectacol de datini şi obiceiuri intitulat "În aşteptarea lui Moş Crăciun". Cu această ocazie, minorii au prezentat scenete de teatru, muzică, poezie şi colinde. Un grup de copii de la Şcoala nr. 10 din Brăila a fost invitat să interpreteze piese corale în cadrul aceleiaşi serbări. După spectacol, deţinuţii au primit brazi, instalaţii electrice, obiecte decorative şi ornamente specifice sărbătorilor de Crăciun şi de Anul Nou pentru înfrumuseţarea dormitoarelor.
De asemenea, în perioada 20 - 22 decembrie, un grup de minori şi tineri de la PMT Tichileşti susţine un minispectacol de colinde şi obiceiuri specifice la mai multe instituţii şi organizaţii neguvernamentale din Brăila. Ieri, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean, un grup de deţinuţi din regim semideschis a prezentat colinde specifice sărbătorilor de iarnă. Aceştia au prezentat apoi un minispectacol la Penitenciarul Brăila, iar mâine vor merge şi la Penitenciarul Galaţi pentru a susţine un spectacol. Astăzi, minorii şi tinerii din PMT Tichileşti vor viziona, în clubul deţinuţilor din unitate, un spectacol prezentat de persoane private de libertate de la Penitenciarul Brăila. Un eveniment deosebit va avea loc pe data de 23 decembrie, când deţinuţii de la Tichileşti vor avea plăcerea de a primi colindele corului "Armonia" din Brăila. Pe întreaga perioadă premergătoare Crăciunului, mai mulţi colaboratori ai instituţiei vor oferi cadouri minorilor aflaţi în penitenciar, care nu sunt căutaţi de familie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro