Impresionaţi de tragedia prin care trece o copilă din comuna gălăţeană Rădeşti, câţiva dintre deţinuţii de la Penitenciarul Brăila au strâns bani pentru a o ajuta pe aceasta să-şi continue tratamentele medicale. Copila este nevoită să meargă la şcoală cu o mască specială, din acuza arsurilor pe care le-a suferit în urmă cu un an, pe aproape 70% din suprafaţa corpului, când i-a explodat în faţă soba pe care intenţiona să o aprindă.
După ce cazul Cristinei C. a fost prezentat în cadrul unei campanii în presa centrală, unul dintre deţinuţii încarceraţi în unitatea brăileană, condamnat la 10 ani pentru înşelăciune, a venit cu propunerea să-i facă o donaţie fetiţei, pentru a o ajuta astfel să-şi continue tratamentele medicale. Ulterior, au răspuns afirmativ iniţiativei alte 31 persoane private de libertate, care nu au ezitat nicio clipă să o ajute financiar pe Cristina - modest, aşa cum spun ei, dar din suflet - fiind impresionaţi de drama prin care trece micuţa. "Conducerea Penitenciarului Brăila va face demersurile necesare pentru ca banii, în cuantum de 1.671 lei, să intre în contul deschis pe numele fetiţei. Sărbătorile Pascale reprezintă un foarte bun prilej de reflecţie interioară, de descoperire a unor resurse individuale ce pot genera comportamente prosociale, chiar responsabilizarea socială a unor categorii de persoane vulnerabile, aşa cum este şi cazul persoanelor private de libertate", a precizat subcomisar Simona Kober, purtător de cuvânt al Penitenciarului Brăila.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.