Dar cu cimitirele ce-aveți? Avem voie sau n-avem voie să aprindem o lumânare? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dar cu cimitirele ce-aveți? Avem voie sau n-avem voie să aprindem o lumânare?

Am susținut întotdeauna respectarea legii, a regulilor impuse de autoritățile statului, a normelor de conviețuire socială. Maniera în care ACUM, în aceste zile, o mână de oameni decide viața noastră, a tuturor, supraviețuirea noastră și a familiilor noastre din punct de vedere economic, sănătatea noastră atât cea fizică cât și cea mintală, libertatea noastră spirituală, mi se pare strigătoare la cer.

Înaunte de a continua pe această linie, hai să vedem DE CE s-a ajuns în controversata situație, comentată în fel și chip, cu privire la transferul unor infectați de COVID 19 din județul Vrancea la noi. Decizia luată de atotștiutorul Comitet Național de Situații de Urgență a fost încălcată până la urmă de autoritățile din Brăila, în frunte cu președintele CJ, Francisk Chiriac și primarul Marian Dragomir! Cum a fost posibil acest lucru? Răspunsul l-a oferit fostul premier Mihai Tudose care l-a luat la întrebări pe marele Raed Arafat pe care toată lumea îl vede ca pe un dumnezeu când în atâtea situații – Colectiv, accidente aviatice – a reacționat vai de mama lui. Tudose a subliniat pe înțelesul tuturor că S-A ÎNCĂLCAT PROCEDURA în ceea ce privește managementul unei astfel de crize. Izolarea celor bolnavi și protejarea zonelor curate, astea sunt cele 2 puncte esențiale de care trebuie să se țină seama într-o asemenea criză. Ei bine, Brăila fiind o zonă curată NU AVEA CE SĂ CAUTE în ecuația transferului infectaților din Adjud, dacă Tudose nu minte, că noi n-am absolvit Colegiul Național de Apărare al Țării și nici n-am fost prim-miniștri! Că Tudose a avut dreptate este faptul că bolnavii respectivi nu au mai ajuns în Brăila. În acest context, CUM a fost posibil ca de la cel mai înalt nivel să se încalce procedura și după ce-au început să sune telefoanele, marele comitet s-a răzgândit? Este limpede pentru oricine că această ”răzgândeală” nu era posibilă dacă decizia avea la bază niște reglementări. Nu! S-a dovedit că și în acest caz la fel ca în multe altele legate de criza COVID 19 am avut de îndurat deciziile discreționare ale multispecialiștilor Arafat – Rafila – Tătaru și mai înainte Streinu – Cercel. La ora la care scriu, adică duminică, 10 mai, am asistat la o nouă ”răzgândeală”, ca să zic așa! Întâi, în perspectiva ridicării stării de urgență după data de 15 mai s-a spus cu subiect și predicat că bisericile rămân închise, că avem voie să ieșim din localitate doar ca să facem activități sportive ...Iată că multispecialiștii au mai analizat și au ajuns la concluzia că bisericile pot fi deschise, dar slujbele să se țină afară, apoi că enoriașii pot intra pe rând în biserici, apoi că se pot face nunți, botezuri, înmormântări cu câte 16 persoane, că binecuvântările se pot da de la 1 metru distanță, dar să nu ne apropiem de icoane...iar în ce privește deplasările între localități, Arafat – Rafila – Tătaru au considerat că avem dreptul să ne vizităm și rudele – poate unele bolnave – nu numai să mergem la vânătoare, pescuit, ciclism etc. Mai mult decât atât, avem dreptul să mergem la coafor, cosmetică, frizerie, cu masca pe figură, dar nu se spune nimic de acea distanțarea socială dintre coafeză și potențialul client așa cum cu maaare grijă se vorbește despre binecuvântarea preotului care durează câteva secunde nu zeci de minute. Mai mult, în biserici enoriașii trebuie să aibă un ”gol” de jur împrejurul fiecăruia de 8 mp. Păi, de unde acest calcul matematic? Limita maximă de 2 m, înseamnă o arie de 4mp în jurul unui cetățean. Să înțeleg că românii creștini sunt mai toxici sau cum? Nu-i așa, stimați domni ARAFAT – RAFILA – TĂTARU sau voi știți doar medicină nu și matematică! Atunci CUM vă permiteți să faceți regulile în economia României, cum vă permiteți să impuneți niște măsuri aberante uneori firmelor care, cu chiu cu vai, își redeschid activitatea și ca să respecte toate aberațiile voastre probabil că vor scumpi la greu produsele și serviciile, iar noi vom plăti? Cum v-ați permis să închideți în ultimul hal robinetul internărilor în spitale așa cum scriam într-un editorial la începutul acestei perioade negre, astfel că mulți români au murit în case deși mai aveau zile dacă erau operați, tratați în unități spitalicești etc? Cum v-ați permis să închideți cimitirele, deși nu sunt ca parcurile, ca mall-urile sau mai știu eu ce alte locuri aglomerate, cu excepția Paștelui Blajinilor! OK, ați făcut-o, dar nici măcar acum, când se vorbește de redeschiderea bisericilor nu spuneți nimic despre asta? Știți că timp de 40 zile de la deces, după tradiția creștină se arde la piciorul crucii candela și mormântul se tamâiază (de una din rude ori de o persoană desemnată în acest scop)? Ce s-o fi întâmplat cu morții din această perioadă, cu tămâierea mormintelor lor? Cu ce împrăștia coronavirusul o rudă îndoliată a celui mort, dacă îndeplinea, în durere și singurătate, acest ritual pentru sufletul celui decedat?

În fine, ați decis că redeschiderea școlilor se poate doar cu maximum 10 elevi într-o clasă. Dacă regulile astea le păstrați și la toamnă vom avea nevoie de 3 ori mai multe şcoli şi de 3 ori mai mulţi profesori! Va fi interesant de aflat cum vor fi ținuți la distanță unii de ceilalți în pauze, sau acasă când ies la joacă! Sincer, de mai bine de o săptămână văd pe geam găști de copii care se joacă, aleargă, țipă ca în vremurile bune.

Am păstrat pentru final un adevăr spus de însuși ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: doar 13% din decesele anunțate au fost cauzate, în exclusivitate, de COVID 19, restul pacienților având comorbidități (cancer, diabet, obezitate, boli de inimă ș.a). Adică, maximum 130 de români au fost uciși doar de coronavirus.  Extrem de puțin comparativ, poate, cu cei cărora li s-a grăbit sfârșitul și urmare a restricțiilor voastre. NU MĂ ÎNȚELEGEȚI GREȘIT! Sunt pentru respectarea regulilor, pentru prevenție, pentru tratarea ”cu respect” a acestei boli, dar aceste reguli impuse de o mână de oameni trebuie să aibă o logică, care să le facă acceptabile de marea masă a populației, nu să ne facă mințile praf, trăind cu frica lui COVID 19 sau, mai rău, a zilei de mâine.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro