Daniela Bartoş a adus daruri copiilor din Radu Negru | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Daniela Bartoş a adus daruri copiilor din Radu Negru

Fost deputat de Brăila, medic la Spitalul Floreasca din capitală, Daniela Bartoş a pregătit 25 de cadouri pentru tot atâţia micuţi de la Gădiniţele nr. 54 ("Sf. Nicolae") şi nr. 12, ambele din cartierul Radu Negru. Ea ne-a declarat că a fost impresionată de câtă sărăcie şi suferinţă există în oraşul nostru şi că i-a adus la cunoştinţă acest lucru şi fostului premier Adrian Năstase. Dr. Daniela Bartoş a oferit, tot sâmbătă, o donaţie cantinei sociale de pe lângă parohia Radu Negru, îngrijită de părintele Tudose. La rândul lor, copiii au decorat ouă de Paşti, pe care le-au oferit în dar bisericii şi căminului de bătrâni "Sf. Apostoli Petru şi Pavel". "Copiii vor să întâmpine Sfintele Paşti cu bucurie. Şi-au ajutat părinţii, au decorat ouă şi au participat la o expoziţie pascală, lucrările fiind expuse aici, în biserică", ne-a spus educatoarea S. Căldăruş. "Am mai organizat acţiuni cu Grădiniţa «Sf. Nicolae» şi de Crăciun, fiind sprijiniţi, de asemenea, de dr. Daniela Bartoş. A devenit o tradiţie ca dumneaei să ne ajute: acum o lună, a donat îmbrăcăminte şi alimente, iar acum dulciuri şi rechizite pentru 25 de copilaşi. Dr. Bartoş este ca şi enoriaşa noastră", a precizat părintele Tudose. La eveniment a fost prezent şi părintele Dragomir, secretarul Protoieriei Brăila, slujitor la biserica "Sf. Treime".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro