Dacă vreți să scăpați de proști, luați-vă mâna de pe penali! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dacă vreți să scăpați de proști, luați-vă mâna de pe penali!

Să fie clar de la început: nu sunt membră, nici măcar simpatizantă, nu sunt nimic pentru USR. Pe președintele filialei Brăila, Cătălin Stancu, l-am văzut de câteva ori, dar n-am vorbit niciodată. Așa că țin să subliniez că decizia mea de a susține inițiativa "Fără penali în funții publice" nu are nicio legătură cu acest partid. Un partid pe care îl tot fluturați acuzator prin fața oricui susține demersul acesta, uitând, sunt convinsă voit, că USR este doar o rotiță dintr-un imens angrenaj care luptă pentru acest deziderat, un angrenaj care înseamnă zeci de ong-uri și asociații civice. De ce atât de multe? Dintr-un singur motiv: înainte de a fi orice, inițiativa "Fără penali în funcții publice" înseamnă o dovadă minimă de bun simț, un respect minuscul pentru legile, încă în vigoare, ale acestei țări. Pentru că, au mai spus-o și alții, am mai spus-o și eu, câtă vreme și un paznic sau un șofer, nu mai zic de un magaziner, la angajare trebuie să prezinte un cazier curat, e aberant ca cineva care gestionează bugetul țării, orașului, comunei, cineva care inițiază și votează legi, care aprobă proiecte de milioane de euro, deci cineva de corectitudinea și onoarea căruia depinde o comunitate, să fie scutit de această cerință minimală. Evident, o asemenea persoană nici n-ar trebui să se afle pe lista electorală a vreunui partid, dar cum partidele au propriile legi după care se guvernează, garantul corectitudinii, cinstei și onoarei ești tu, cetățene cu drept de vot.

De aceea, la tine apelez, indiferent de partidul pe care îl susții, de doctrina politică în care te regăsești, de simpatiile sau antipatiile pentru un ales sau altul: ia-ți mâna de pe penali! Nu-i mai ocroti cu susținerea și votul tău, indiferent din ce partid fac parte, pentru că astfel susții niște infractori. Iar acei infractori, prin puterea pe care le-o conferi, îți vor creiona întreaga viață, prezentul și viitorul. Al tău, al copiilor și nepoților tăi. Nu te lăsa mânjit, cumpărat, impresionat de discursul, de lacrimile de crocodil pe care nu prididesc să le verse cu orice ocazie, aruncând vina pe sistem, binom, stat paralel, interese oculte. Nu te mai lăsa impresionat, ești om în toată firea, nu se ajunge chiar așa ușor, cum vor ei să te facă să crezi, într-o sală de judecată și, mai ales, nu se ajunge atât de ușor, cum se plâng ei, la o condamnare. Nu mai crede tot ce ți se spune, dacă se dau cu mir când li se votează ridicarea imunității, nu înseamnă musai că sunt și credincioși. De-ar fi, s-ar gândi și la tine. Suta aia de lei la salariul minim sau la pensie e un drept al tău, nu o favoare a nu știu cărui politician sau partid. Și nu uita că, pentru suta aia dată ție, ei au furat cu vârf și îndesat mii de alte sute.

Nu te amăgi că fură de la stat. Statul ești tu și, deci, fură de la tine. Din spitalele, școlile, autostrăzile, trenurile în care tu ar trebui să te simți sigur și confortabil, din cartierul în care locuiești, din salariul și pensia ta. Toate contractele servite, parandărăturile, investițiile fără cap și coadă, hoțiile din banul public, toate mișmașurile pe care le fac prin instituții înseamnă mai puțin pentru tine și huzur pentru ei.

Ia-ți mâna de pe penali! Semnează petiția și asigură-te că țara asta nu va mai fi condusă de infractori care fac și desfac, dau legi și iau decizii numai pentru propriul interes.

Îmi spunea cineva, ok, semnez și scap de hoți. Dar ce fac cu proștii? Simplu: fără penali, proștii vor dispărea pe cale naturală. Pentru că exact infractorii aceștia împotriva cărora trebuie tu să semnezi sunt cei care au încurajat prostia, incultura, servilismul, nepotismul. Un politician șantajabil, corupt sau coruptibil nu-și va aduce niciodată în echipă oameni deștepți, corecți, onești, care n-ar putea fi în veci transformați în marionete. S-au înconjurat de proști pentru că doar așa au putut să urce, să supraviețuiască și să-și ducă planul de scăpare la bun sfârșit. De aceea avem guvernul pe care îl avem și un premier ca Viorica Dăncilă. Și tot de aceea oamenii capabili s-au retras de tot sau au făcut un uriaș pas în spate. Guvernarea proștilor nu se va termina până când nu vom termina cu penalii din vârful politicii. Iar pentru asta trebuie schimbată constituția, iar tu SĂ SEMNEZI!

#fărăpenaliînfuncțiipublice

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro