Direcţia de Asistenţă Socială Brăila în parteneriat cu Fundaţia "Lumina" şi Inspectoratul Şcolar Judeţean şi-au dat acordul, prin semnarea parteneriatului, în vederea derulării proiectului social intitulat "Dăruieşte pentru un bunic". Totodată, un grup ţintă al Fundaţiei "Lumina" îl reprezintă şi persoanele vârstnice pentru care se derulează un proiect intitulat "Menaj la domiciliu pentru persoanele vârstnice cu situaţie materială şi familială precară". În cadrul acestui proiect, 40 persoane vârstnice beneficiază de servicii de menaj la domiciliu, serviciu de spălătorie, serviciu de igienă personală a beneficiarului, servicii medicale ambulatorii, acordarea lunar a unor produse alimentare şi/sau nealimentare.
Majoritatea vârstnicilor au venituri de până la 400 lei, sunt lipsiţi de familie sau părăsiţi de aceasta, nu au condiţii materiale care să le asigure o viaţă decentă. Mai mult decât atât, ei suferă de afecţiuni cronice, hipertensiune arterială, diabet, boli reumatice, boli cardiace grave etc.
Proiectul "Dăruieşte pentru un bunic" are ca scop dezvoltarea sentimentelor de responsabilitate, dragoste, preţuire şi respect faţă de vârstnici, precum şi ajutorarea persoanelor vârstnice. Obiectivul proiectului implementat de Fundaţia "Lumina" este strângerea de fonduri şi colectarea de produse alimentare şi nealimentare ambalate, de la fiecare unitate şcolară din municipiul Brăila. Persoana de legătură dintre fundaţie şi elevi va fi consilierul educaţional al şcolii participante, având rolul de a implementa proiectul la nivelul unităţii şcolare respective. De roadele acestui proiect vor beneficia lunar 40 de persoane vârstnice. Până în prezent, proiectul s-a desfăşurat în următoarele unităţi şcolare:
Colegiul Tehnic "Panait Istrati", Liceul Teoretic "Mihail Sebastian", Liceul Teoretic "Nicolae Iorga", Colegiul Naţional Sanitar "Ana Aslan", Grupul Şcolar "Anghel Saligny", Colegiul Tehnic "C.D.Neniţescu", Liceul de Artă "Hariclea Darclee", Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Economic "Ion Ghica", Grupul Şcolar "Grigore Moisil". Proiectul este în plină desfăşurare şi, pentru că numărul persoanelor aflate în dificultate este mult mai mare, este aşteptată implicarea şi a altor şcoli.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.