În introducerea Dicţionarului aflăm scopul alcătuirii lui, şi anume acela de-a folosi pe post de "instrument imediat de obiect". Adică: bază de date. Din nou avem de-a face cu o aberaţie. Nu era nevoie de un dicţionar pentru o cuantificare a scriitorilor care au populat harta culturală a Brăilei, ci de cel mult un catalog bio-bibliografic. Costurile ar fi fost mai mici, iar demersul nu ar fi căzut în penibil. O altă aberaţie a "Dicţionarului scriitorilor brăileni" o reprezintă discrepanţa dintre conţinut şi semnificaţia titlului. În mod normal (deci, atestat de o întreagă istoriografie a termenului), când vorbim de scriitori, vorbim, în primul rând, de creatori de literatură, chiar dacă polivalenţa acestora acoperă şi zone precum eseistica, publicistica sau critica literară. Criticul literar simplu, fără a avea la bază şi experienţa literaturii, e doar un critic literar, adică îşi are locul într-un dicţionar separat, al criticilor literari. La fel şi eseiştii ori publiciştii. De exemplu, Eugen Lovinescu poate figura într-un dicţionar al scriitorilor români cu "Nuvele florentine" sau romanul "Aripa morţii", în timp ce Nicolae Manolescu, neavând niciun produs literar, nu îşi are locul într-un dicţionar al scriitorilor. Or, în "Dicţionarul scriitorilor brăileni" descoperim o veritabilă junglă de folclorişti, etnologi, lingvişti, muzeografi, epigramişti etc. Bun. Dacă termenul de "scriitor" a fost abordat de colectivul de autori cu atâta "dărnicie", în sensul că oricine pune un cuvânt pe foaie este, automat, scriitor, atunci de ce s-a produs gafa monumentală de a lăsa pe dinafară trei dintre cele mai interesante personalităţi brăilene care au marcat lumea ideilor româneşti - Nae Ionescu, Anton Dumitriu şi Petre Andrei? De fapt, această caricatură de dicţionar ne indică cu exactitate amatorismul patologic, paupertatea managerială, nebunia şi bulversarea valorică care taie şi spânzură în Biblioteca Judeţeană şi, per total, în "mediul cultural" brăilean, unde dacă vrei să fii bibliotecar sau scriitor nu trebuie decât să ridici două degete şi apoi să începi să pupi dosuri de "şăfi". Profesionalismul, valoarea? Doar nişte "chestii" revoltătoare, emanaţiile unor naivi care nu vor să înţeleagă că, de pildă, literatura nu are niciun rost dacă la capătul ei - nu-i aşa, dragilor? - nu se află pensia U.S.R. sau scaunul de director al Casei de Cultură...
În fine, ce poate rezulta când directorul Bibliotecii Judeţene este un inginer, când preşedintele CJ, adică "ăla cu banii", este un patron de macarale şi când un inginer şi un patron de macarale se bagă într-un domeniu complex precum literatura? Simplu! Rezultă "Dicţionarul scriitorilor brăileni". Mai exact (pe româneşte): o porcărie!
