• “poliţaii” Costache Bacalbaşa şi Mitu Dorobanţul erau singurii care îndrăzneau să intre în cel mai rău famat cartier al oraşului, Carachiu, situat pe malul Dunării, în zona unde acum se află Palatul Administrativ şi blocurile de la Romarta Nouă • cei doi oameni ai legii erau faimoşi pentru că îi legau pe tâlhari, îi purtau prin oraş, iar la intersecţii şi în zonele cele mai aglomerate îi băteau cu biciul la “părţile moi” şi îi puneau să strige “Cine face ca mine, ca mine să păţească”
Aşa cum o arată şi faima care a dăinuit până în zilele noastre, Brăila, oraşul banditului Terente şi al cuţitarului Codin, a fost, în a doua jumătate a secolului XIX şi prima jumătate a secolului XX, un oraş cosmopolit renumit pentru bogăţia sa dar şi pentru violenţele extreme de care erau capabili “băieţii răi” din toate neamurile adunate aici: români, greci, turci, lipoveni, ţigani, evrei etc.
Unde sunt răufăcători există, însă, şi poliţişti care să îi liniştească! Doi oameni ai legii şi-au făcut un adevărat renume în perioda anilor 1870 – 1890, fiind singurii capabili să îi înfrunte pe bandiţii şi bătăuşii oploşiţi în Carachiu, unul dintre cele mai rău famate cartiere ale oraşului. Costache Bacalbaşa şi Mitu Dorobanţul sunt “poliţaii” care au reuşit, prin metode nu tocmai ortodoxe, să impună legea acolo unde interlopii acelor vremuri îşi făceau de cap.
“Însăşi autorităţile administrative se găseau în imposibilitate de a pune ordine în acest cartier, unde se oploşeau toţi piraţii, contrabandiştii şi chiar criminalii. În Carachiu nimeni nu pătrundea noaptea şi locuitorii paşnici treceau cu teamă chiar prin împrejurimile acelui cartier. Se povesteşte că poliţaiul Costache Bacalbaşa şi cu Mitu Dorobanţul erau singurii cari, când intrau în Carachiu, se făcea linişte, chiar dacă toţi grecii erau în fierbere”, se menţionează în “Schiţe istorice şi administrative din Oraşul şi Judeţul Brăila”, lucrare publicată în 1906, cu ocazia Expoziţiei Naţionale din acel an.
“La numele Bacalbaşa, toţi criminalii tremurau. Vestitul Mitu Dorobanţul le venise de hac palicarilor. Sistemul întrebuinţat de fostul poliţaiu pentru a aduce liniştea în cartier era următorul: individul acuzat de scandal, bătae, înjunghere, afară de darea lui în judecată, era preumblat prin oraş, bătându-se tarabana la răspântii de strade, în pieţe, în părţile unde oraşul era mai populat, acolo convoiul se oprea şi Mitu Dorbanţul aplica inculpatului lovituri cu nuiaua sau biciul pe părţile moi. Tarabana suna, lumea se aduna, iar inculpatul era obligat să zică după fiecare lovitură: «cine face ca mine, ca mine să păţeasc㻓, se povesteşte, cu limbajul specific vremii, în lucrarea respectivă.
Potrivit profesorului de istorie Ionel Alexandru, cartierul Carachiu, sau Carachioi, cum era cunoscut mai târziu, a fost situat într-o zonă a oraşului care acum arată cu totul diferit. Mai exact, acel cartier locuit în principal de greci şi turci, cu căsuţe mici şi străduţe întortocheate, era situat în perimetrul delimitat de bulevardul Independenţei, strada Griviţei, Calea Călăraşilor şi faleza Dunării. Este vorba, practic, de cea mai selectă zonă a Brăilei actuale, unde se află Esplanada oraşului, Palatul Administrativ şi blocurile rămase “moştenire” din timpul regimului comunist, care a construit de-a lungul Căii Călăraşilor, în anii '80, clădiri cu o arhitectură mai deosebită decât în alte zone din oraş.
“Cartierul Carachioi a fost demolat cu totul, începând cu 1970, pentru a face loc clădirilor impunătoare existente în prezent, a căror construcţie a durat până în anii '80”, ne-a precizat profesorul Alexandru. Inclusiv “Casa albă”, cum a fost supranumită clădirea unde îşi desfăşoară activitatea autorităţile municipale şi judeţene, a fost ridicată în acea perioadă, iar ansamblul fântânilor cinetice de pe Esplanadă a fost finalizat chiar în 1989, ultimul an al regimului comunist.
