Săptămâna trecută, am fost în Parcul Zoo de la marginea Brăilei. Am vrut să-mi impresionez nepoțica, venită în vacanță, i-am vorbit despre exponatele de la Grădina Zoologică și am fost să le vizităm. Am vrut să uităm, pentru câteva ore, de recordurile sumbre ale noilor cazuri de infecții cu coronavirus, de știrile îngrijorătoare, din țară și din întraga lume, de aglomerația din oraș și de pandemie. Credeam că acolo, la marginea orașului, printre necuvântătoare, putem găsi o oază de liniște și de relaxare.
Credeam....Realitatea însă m-a izbit încă de la intrarea în parc, unde totul era dezolant, în paragină. Cele câteva animale sau păsări care au mai rămas păreau leșinate de căldură, sau de foame, țarcurile goale erau năpădite de iarbă, de buruieni și de frunzele uscate, căzute toamna trecută, câțiva cai și ponei beau apă dintr-o băltoacă verzuie și urât mirositoare.
Integrată în decor, o maimuțică încerca să se bucure de prezența noastră, leul se credea încă regele animalelor, iar un păun ne-a salutat, înfoindu-și penele în evantai.
Nu am rezistat să merg mai departe... Nici nu cred că mai era ceva de văzut. Parcul părea o grădină părăsită, cu țarcuri lăsate de izbeliște și băltoace verzui, de parcă eram la marginea unui sat îndepărtat de lume și de civilizație.
Toată imaginea aceea frumoasă pe care încercasem să o proiectez nepoatei mele în invitația de a vizita Parcul Zoo din Brăila se izbise de o realitate dezolantă. Ea mi-a spus însă că știe cum arată un parc zoo adevărat, că a vizitat astfel de locuri în alte orașe, unde copiii, părinții și bunicii se bucură de câteva ore de relaxare printre animăluțe și păsări. Ce mai puteam să spun?
Mă întrebam de ce la noi nu se poate. Nici sigla de la intrare nu a mai fost retușată de ani de zile.
Credeam că, în cele câteva luni, de când a izbucnit pandemia, iar noi am stat izolați în casă, angajații de la grădina zoologică au profitat de lipsa vizitatorilor și au făcut câte ceva, pentru a schimba înfățișarea parcului. Într-o singură zi s-ar fi putut grebla frunzele uscate din țarcurile goale și de pe alei, într-o singură zi s-ar fi putut cosi iarba și se puteau repara gardurile și vopsi leagănele din locul de joacă. Totul putea căpăta o altă înfățișare și fără prea mari investiții, dacă s-ar fi dorit acest lucru. Nu știu de ce sunt atât de multe țarcuri goale și unde au dispărut animalele respective, nu știu câți angajați sunt acolo și cu ce se ocupă, dar totul arată ca o grădină părăsită. Știu însă că, pentru un iubitor de animale, vizita la parcul zoo din Brăila lasă un gust amar.
