Cam în tonul şi spiritul acesta "polemizează" Cristian Tudor Popescu cu Vladimir Tismăneanu. Iar aici mă grăbesc să adaug un lucru semnificativ: dacă pot spune Profesorul Tismăneanu, nu prea ştiu ce să pun lângă Popescu. Dar, vorba aceluiaşi Popescu, amintindu-l pe Maiorescu: Nu e în chestie!
În chestie e altceva. O poveste tipic românească, cea a violenţei care, invariabil, înlocuieşte argumentul. O practică pe care, cu măiestrie, Cristian Tudor Popescu a desăvârşit-o de-a lungul anilor. Rezultatul e unul cât se poate de clar: orice om cu capul pe umeri se fereşte de CTP ca de otravă. Ferească Dumnezeu să-i pice ochii pe tine că te linşează. CTP ştie bine cu cine are de-a face şi acţionează în consecinţă. Este evident că Vladimir Tismăneanu nu le "are" cu luptele de stradă. Despre Iliescu, de pildă, Vladimir Tismăneanu n-a reuşit o duritate mai mare decât aceea de a-l face "impenitent". Vă daţi seama cu cine are de-a face Cristian Tudor Popescu? Cu unul pe care, cu lejeritate, îl acroşează ca-n ghena de gunoi, scoţându-l, scurt şi cu grimasă de mardeiaş, dintr-o lovitură, josnic şi jegos, şi "salutându-l" mârâind cu "sictir" şi "măi" cutare. Chiar sunt curios, dacă Profesorul Tismăneanu i-ar răspunde în aceeaşi notă, care ar fi pasul numărul 2 al "redutabilului"... nici nu ştiu cum să-i spun, n-am reuşit să mă lămuresc ce este CTP. L-ar lua la bătaie? L-ar plesni?
Dar Profesorul Tismăneanu nu-i va răspunde niciodată în aceeaşi notă. Nu-i stă în fire. N-a învăţat nicăieri "tehnica" asta. În fond, în general vorbind, ce-i poţi spune unuia care te face albie de porci cu spume la gură? Cum reacţionezi în situaţia în care - după ce ani de zile predai politologie într-o universitate americană, după ce ani de zile studiezi diferitele şcoli de gândire de filosofie politică, după ce ani de zile încerci să desluşeşti originile comune ale comunismului şi fascismului, după ce ani de zile încerci să rămâi constant în principiul conform căruia o analiză a comunismului sau fascismului nu se poate face fără compasiune pentru victime - apare Cristian Tudor Popescu şi îţi spune: "Mă josnicule, mă jegosule agitprop, mă ninja blog..."? Cred că nu-i poţi spune nimic. Metodele folosite de CTP sunt prea primitive, prea greţoase. CTP mizează pe un singur lucru: dacă murdăreşti un om, un prim efect este acela că, indiferent de argumente, omul nu face într-o primă fază decât conexiunea instinctuală între cel terfelit şi invectivele lipite. Derularea argumentelor presupune timp, iar "subiectul" se diluează. Mai puternice decât argumentele rămân invectivele şi acuzaţiile nesusţinute.
Încerc să reproduc cu aproximaţie ceea ce a adus această reacţie de cavernă a CTP-ului, fiind vorba, evident, de afirmaţii ale lui Vladimir Tismăneanu pe marginea declaraţiilor preşedintelui Băsescu la adresa Regelui Mihai: "... iar Cristian Tudor Popescu, cunoscutul filosemit şi antifascist, cândva apologetul negaţionistului Roger Garaudy (e nevoie să revenim la subiect, domnule CTP?) mă acuză că am capotat la testul evreităţii, nu doar la acela al vocaţiei mele intelectuale. A uitat de fostul său coleg de la «Adevărul», Sergiu Andon, autorul unui abject pamflet intitulat «Hai sictir, Majestate»"; "Începând de ieri (joi) dimineaţă, am fost asaltat cu telefoane din partea variilor medii de informare care mă solicitau să mă pronunţ în legătură cu interviul preşedintelui Traian Băsescu de miercuri seara pe B1TV. Nu-l văzusem, am decis că este mai înţelept să mă documentez înainte de a face declaraţii publice".
Ei, cum se apucă o asemenea problemă? Ar fi fost oare mai bine să încep cu "Hai sictir, Popescule!"? Aşa ar fi trebuit să încep? Sau ar fi mai bine să pornim discuţia pe marginea "prostiei criminale", o temă preluată, din Eric Voegelin, de filosoful Olavo de Carvalho, un alt Profesor pe care, încântat, CTP îl poate arde rapid ca să ştie ăla cu cine are de-a face?
