Până la urmă, provincialismul nu-i o chestie aşa moale, ci din contră. Având două caracteristici esenţiale, mediocritatea şi impostura, provincialismul decapitează, într-o sărbătoare a linşajului, tot ce este excelent, şi o face dintr-un crunt şi violent instinct de autoapărare. În Brăila, această boală a devenit endemică, manifestându-se, cu precădere, la nivelul instituţiilor de cultură. Cum presupunem calitatea unui act cultural organizat de o instituţie publică de cultură? Evident că după calitatea (culturală) a oamenilor care conduc instituţia publică. Evident că am o tresărire de emoţie pozitivă ştiind că voi merge, de pildă, la Casa de Cultură a Municipiului Iaşi, unde director este un mare scriitor, Nichita Danilov, evident că dau fuga entuziast până la Direcţia de Cultură din Satu-Mare, unde director este un mare poet şi fondator al unei reviste care a făcut carieră, George Vulturescu, evident că mă bucur să merg în orice instituţie publică de cultură din Timişoara, unde sunt concentraţi profesori universitari renumiţi, editori cunoscuţi, manageri culturali care se produc la nivelul Institutului Cultural Român, evident că sunt încântat să alerg până la Botoşani, unde cel care organizează un festival de referinţă naţională este angajat al Centrului de Creaţie, Gellu Dorian pe numele lui, evident că am încredere în calitatea unui gest cultural conceput de oameni care au dovedit, s-au impus, au captat unanimitatea unei majorităţi calificate. Şi evident că exemplele pot continua, dar nu mă mai bântuie decât o singură întrebare: cine este - să mă ierte Dumnezeu! - Dragoş Neagu pe harta culturală a Brăilei sau cine este - nu-i mai ştiu numele - directorul Direcţiei de Cultură, de pildă?
Mă opresc aici, cu sentimentul inutilităţii, dar nu înainte de a preciza că eu, personal, mă simt onorat că personalităţi ca Ileana Mălăncioiu, Ion Mureşan, Nichita Danilov, Marius Dobrescu au călcat pragul Brăilei şi, totodată, mă simt încurcat gândindu-mă la imaginile ce au luat chip în mintea acestor oameni care s-au izbit frontal de cultura brăileană "oficială".
Cultura brăileană
Fiind intim legat de fenomenul literar, evident că un festival de poezie organizat la Brăila îmi atrage atenţia. Două sunt motivele curiozităţii mele: 1. - "Festivalul poeţilor din Balcani" este finanţat din bani publici; 2. - am stat, la un moment dat, la baza iniţierii unui festival literar în Brăila, ba chiar am participat direct la elaborarea regulamentului festivalului precizat mai sus, regulament care, evident, se află acum într-o cu totul altă formă. Propunerea mea insistentă era, şi ea, cu totul alta. Am considerat - şi nu am fost singurul - că un festival literar la Brăila nu poate sta decât sub umbrela generoasă a lui Panait Istrati, personalitate de talie mondială, încă discutată şi dezbătută în spaţiul european. Apoi, am mizat pe decernarea unui premiu care să devină de notorietate naţională, or pentru asta se cereau minime condiţii de bun simţ cultural: numirea unui juriu format din critici consacraţi, cu autoritate incontestabilă, aflaţi la vârful fenomenului; invitarea reprezentanţilor revistelor prestigioase şi vizibile, a celor în jurul cărora se dezbat chestiuni de interes naţional şi internaţional; prezentarea publicului brăilean a unor personalităţi care nu mai fac obiectul vreunui dubiu şi care nu mai sunt la dispoziţia părerii unuia sau altuia. Dar a ieşit ceea ce, pe scurt, a prezentat colegul meu în editorialul de ieri. O aducem pe Ileana Mălăncioiu, o amestecăm cu Mărăşanu, îl punem pe extraordinarul traducător Marius Dobrescu (brăilean şi el) lângă Victoria Milescu, inducem ideea că Adrian Alui Gheorghe e tot un fel de scriitor ca toţi cei din sală, îl băgăm şi pe Mija să vorbească, că-i tobă de cultură, umplem sala cu bibliotecari enervaţi că pierd timpul, citim năzbâtii pe nas, dând cuvântul unor celebri anonimi membri ai unui cenaclu la fel de celebru ca alte vreo cinci sute, apoi mergem la masă mulţumindu-i din suflet directorului Neagu ca nu cumva să ne uite şi să nu ne cheme şi la anul la chermeză.
