O astfel de măsură trebuia luată cu ani şi ani înainte. La urma urmei, ca orice produs existent pe piaţă, energia termică trebuia vândută măcar la preţul de cost. Până acum nu a fost aşa, diferenţa dintre preţul real de producţie şi cel de vânzare către consumatori fiind suportată de stat. Într-adevăr, aşa cum a spus-o şi premierul Emil Boc, nu este corect ca atât celui care are 100 de milioane de lei salariu cât şi celui care are doar 10 milioane să le plătească statul subvenţie. Dar, un preţ corect al energiei va scoate la iveală adevărata hibă a sistemelor centralizate de termoficare: rentabilitatea. Să luăm, de exemplu, Brăila, unde diferenţa dintre preţul real şi cel subvenţionat este cea mai mare din ţară: vreo 350 de lei, faţă de 165 de lei/gigacaloria. Adică mai mult decât dublu. Cu alte cuvinte, încălzirea unui apartament de trei camere-patru va costa la iarnă peste 1.000 de lei lunar, la preţ nesubvenţionat. Cam ce salariu ar trebui să ai, într-un oraş ca Brăila, astfel încât să-ţi permiţi un asemenea cost? Nu ştiu încă la ce nivel maxim al veniturilor s-a gândit premierul pentru situaţia în care statul va mai acorda ajutoare de căldură (o să aflăm, cică, mai la vară, când omului nu-i va sta mintea la factura de căldură, ci la vacanţă!).
Însă, oricum ai privi lucrurile, situaţia nu va fi deloc una care să nu-i afecteze pe cei mai mulţi dintre beneficiarii de agent termic din reţeaua centralizată. Cum spuneam, eliminarea subvenţiilor este o măsură corectă în esenţa ei: cei care se încălzesc cu ajutorul centralelor de apartament sau cu lemne nu primesc subvenţii. Ba dimpotrivă, contribuie la plata subvenţiei celor din sistemul centralizat. Dar odată eliminată subvenţia, tot mai mulţi vor realiza că nu mai este deloc rentabil să depinzi de agentul termic din conductă. Evident, debranşările vor continua, singurii clienţi ai CET-urilor de oraş urmând să rămână exact cei cu venituri foarte mici, care vor primi şi ajutoare. Şi pentru care menţinerea unui întreg CET nu va mai fi deloc rentabilă. Lipsa din ultimii 20 de ani a unor investiţii reale în aceste sisteme centralizate de încălzire îşi va spune, într-un final, cuvântul: cele mai multe CET-uri vor dispărea mai devreme sau mai târziu. Sau vor continua să fie aceleaşi găuri negre prin care se vor scurge banii publici.
