Cu puţină şansă, începe plombarea gropilor din Brăila peste câteva zile | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cu puţină şansă, începe plombarea gropilor din Brăila peste câteva zile

• firma gălăţeană care a ţinut Primăria în şah din august până în prezent nu a mai depus contestaţie la Curtea de Apel Galaţi, astfel că procedura de atribuire a contractului de reparaţii stradale poate merge mai departe • două condiţii trebuie îndeplinite pentru ca lucrările să poată să înceapă undeva la jumătatea lunii decembrie: 1. să nu înceapă un nou şir de contestaţii, după anunţarea câştigătorului licitaţiei; 2. să nu fie temperaturi mai mici de 5 grade Celsius

 

Şirul nesfârşit de contestaţii pe procedura de atribuire a lucrărilor de întreţinere străzi a încetat, deocamdată, astfel că Primăria Brăila este, în sfârşit, pe punctul de a încheia un contract cu o firmă specializată. După cum ne-a declarat primarul Marian Dragomir, “Lemacons” SRL Galaţi nu a mai contestat la Curtea de Apel Galaţi o decizie luată pe 1 noiembrie a.c. de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care firmei gălăţene i s-a respins ca nefondată o cerere de suspendare a licitaţiei organizate de Primăria Brăila. Asta în situaţia în care, “Lemacons” SRL a reuşit de două ori, în luna august, respectiv în octombrie, să amâne procedura prin care se încerca atribuirea contractului multianual de reparaţii stradale în municipiul Brăila.

În contextul actual, procedura îşi poate urma paşii, astfel că sâmbătă, 5 decembrie, a fost convocată comisia de licitaţie care va analiza ofertele depuse de cele patru firme dornice să pună mâna pe acest contract în valoare de 150 miliarde de lei vechi. Primarul Marian Dragomir a evitat să mai menţioneze numele celor patru societăţi care şi-au înaintat ofertele. “Nu vreau să se interpreteze în niciun fel că noi am încerca să influenţăm rezultatul licitaţiei. Menţionez că la analiza ofertelor vor participa şi doi observatori ai Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, ca să nu existe niciun fel de dubii privind adjudecarea licitaţiei către o societate sau alta. Trebuie să spun încă o dată, pentru ca toţi brăilenii să înţeleagă, că va câştiga cel care va oferta varianta cea mai redusă financiar, aşa cum prevede legislaţia din România, azi”, a declarat Marian Dragomir.

Primarul a menţionat totuşi că firma gălăţeană “Lemacons” SRL, cea care a blocat până acum prin contestaţii derularea licitaţiei, nici măcar nu se regăseşte pe lista celor patru ofertanţi.

De pe 5 decembrie, când se va întruni comisia care va analiza ofertele, şi până la stabilirea firmei câştigătoare va fi o chestiune de doar câteva zile, ne-a spus primarul. Chiar şi aşa, nu este sigur că se vor mai putea face lucrări de reparaţii pe străzi până la sfârşitul anului în curs. Sunt doi factori care ar putea bloca lucrările respective. În primul rând, după ce se va desemna firma câştigătoare există o probabilitate destul de mare ca unul sau mai mulţi dintre contracandidaţi să o ia de la capăt cu contestaţiile. “În conformitate cu legile valabile în prezent în România, participanţii au posibilitatea, după încheierea licitaţiei, să conteste la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, care are obligaţia să ne răspundă în termen de 20 zile, apoi ei au dreptul ca în termen de 10 zile să conteste la Curtea de Apel Galaţi, care în timp de 45 zile este obligată să soluţioneze”, a explicat primarul Dragomir încurcatele căi de soluţionare a situaţiilor de acest gen. Cert este că, potrivit primarului, dacă se va depune o nouă contestaţie, lucrările nu vor putea începe decât din primăvara anului viitor.

Dacă nu se va mai contesta licitaţia, firma câştigătoare ar putea începe să astupe gropile de pe străzile Brăilei, însă doar cu condiţia ca starea vremii să permită acest lucru. “La temperaturi sub 5 grade Celsius nu mai facem nimic, pentru că nu vrem să ne batem joc de banii contribuabililor”, a menţionat Dragomir.

Edilul-şef ne-a mai spus că, odată rezolvată problema adjudecării contractului, şi dacă vor fi condiţii atmosferice prielnice, firma câştigătoare va începe astuparea gropilor în primul rând pe arterele principale ale municipiului. În etapa a doua, vor fi reparate drumurile de acces în oraş şi pe şoseaua de centură, cum ar fi cele din zona fostului FNC, cel care duce la trecerea bac Smârdan, precum şi cel de la trecerea bac spre Insula Mare. Abia în etapa a treia vor intra în reparaţii străzile din cartierele mărginaşe.

Cât priveşte termenul de finalizare a lucrărilor prevăzute în actualul contract, acesta nu se va prelungi în concordanţă cu întârzierile provocate de amânarea licitaţiei. La început, lucrările erau prevăzute să dureze circa un an, din luna august 2016 până în vara anului 2017. Cele trei luni – septembrie, octombrie şi noiembrie – care s-au pierdut deja nu se mai iau în calcul. “Nu mai putem să prelungim contractul. Indiferent cine câştigă trebuie să facă lucrările în valoare de 150 miliarde de lei vechi până în vara lui 2017, aşa cum fusese prevăzut iniţial”, a punctat primarul Marian Dragomir.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro