Anul ăsta ne-a salvat agricultura. Poate că meritam, după atâtea dezastre petrecute în ultimul deceniu. Dar la anul? N-ar fi de mirare ca, după cum merge treaba în restul economiei, tot agricultura să fie baza, chiar de-o fi secetă. Tradiţia încă presupune investiţii masive făcute de majoritatea familiilor pentru umplerea cămărilor.
În Europa, aşteptăm deschiderea porţilor Schengen, iar unii visează încă şi mai departe, la ceva ce s-ar numi Statele Unite ale Europei. Până la o nouă structură europeană, mai avem de făcut câţiva paşi în cea "veche". Îi ştim deja: să împăcăm râca olandezo-finlandeză şi să mai schimbăm câte ceva în domeniul justiţiei. Paradoxul e că, deşi la instanţe domină acum aripa tânără din magistratură, în Vest continuă să se vadă justiţia de la noi în nuanţe sumbre. Şi nu e singurul paradox aparent. Un alt exemplu este obiectivul adoptării monedei unice europene în 2015. Cu toate acestea, românii sunt sfătuiţi să evite împrumuturile în euro, iar BNR chiar a înăsprit din nou regulile de creditare. Un avertisment asemănător s-a facut auzit şi înainte de valul din 2008, ceea ce înseamnă că un altul se apropie. Din nefericire, nu asta e partea cea mai rea, ci resemnarea care se instalează încet în societate. Şi creşterea discrepanţelor sociale.
Criza se întoarce. Dar când a plecat?
Şi Guvernul de la Bucureşti primeşte indicaţii şi recomandări, acordate cu largheţe, dar nu şi surse avantajoase de împrumut pe termen scurt pentru cheltuielile ajunse la scadenţă. Până la urmă, creditarea ajunge să se facă la dobânzi mari, în timp ce capitalul se scurge în afara graniţelor, pentru plasamente mai sigure sau mai profitabile. Pe fondul ezitării investitorilor, care cu doar 3-4 ani în urmă se înghesuiau să facă afaceri în România, ori chiar a plecării lor - cum a anunţat Nokia, chiar săptămâna aceasta, închiderea fabricii din Cluj - Guvernul a fost nevoit să înfiinţeze un minister special pentru gestionarea fondurilor europene - colacul de salvare, banii pentru investiţii care lipsesc de pe piaţa locală. Ar trebui să fie un minister la fel de puternic precum cel condus de Elena Udrea, dar, în lipsa oricăror rezultate - abia au instalat un fost comisar european la şefia portofoliului - există doar speranţe că banii vor începe să curgă din nou. Mai rămâne ca şi proiectele să fie corecte şi viabile, altfel vom da peste alţi Bechteli, cu contracte costisitoare pentru semnarea cărora nu e vinovat nimeni.
