Criminalul din Chercea risca inchisoarea pe viata | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Criminalul din Chercea risca inchisoarea pe viata

Incepind de ieri, crima petrecuta la sfirsitul lunii noiembrie anul trecut, intr-o gospodarie de pe strada Comuna din Paris, se afla in atentia magistratilor de la Tribunal. Neculai Vasilas, recidivistul de 32 de ani care si-a ucis amicul cu cruzime, implintindu-i cutitul in inima, a fost trimis in judecata din dispozitia procurorului criminalist Mircea Ionescu, de la Parchetul Judetean, sub acuzatia de omor deosebit de grav. Daca va fi condamnat, Vasilas risca detentia pe viata. El a mai fost condamnat la 9 ani de inchisoare, in 1995, pentru tentativa de omor, avind in prezent un rest ramas neexecutat de 955 de zile de inchisoare. Mobilul crimei din Chercea a ramas invaluit in mister. Anchetatorii spun ca agresorul i-ar fi cerut bani prietenului care tocmai ce se intorsese din Spania si ca l-a ucis pur si simplu, pentru ca a fost refuzat. Criminalul a fost capturat de politie tocmai in momentul in care-si spala hainele de singe.

"De azi inainte sa nu-mi mai ceri bani, ca nu mai sintem prieteni"

Marian Mocanu a trait in concubinaj cu Simona C. inca din vara anului 2002 si au fost impreuna in Spania. La jumatatea lunii noiembrie anul trecut, cei doi s-au intors acasa, fiind vizitati zilnic de rude si prieteni. In ziua de 23 noiembrie 2005, precizeaza procurorul criminalist Mircea Ionescu, de la Parchetul de pe linga Tribunal, recidivistul Neculai Vasilas - individ iesit din puscarie in urma cu mai bine de doi ani - a mers in vizita la Mocanu, primind de la acesta 500.000 de lei "pentru cheltuieli personale". Seara, cei doi s-au intilnit din nou, de data aceasta in cafe-barul "La Piciu", situat in vecinatatea locuintei lui Marian. Pe fondul consumului de alcool, a izbucnit conflictul. Intrucit Vasilas cheltuise banii primiti deunazi, victima i-a spus cu repros: "De azi inainte sa nu-mi mai ceri bani, ca nu mai sintem prieteni", dupa care s-a dus acasa.
Oamenii legii spun ca, in jurul orei 23.00, concubina lui Mocanu a iesit din casa si a traversat strada Comuna din Paris, ca sa cumpere de mincare. Iubitul ei, doar in chiloti, a ramas sa se uite la televizor. Exact atunci si-a facut aparitia recidivistul. Cearta a degenerat repede in incaierare, moment in care Vasilas a scos un cutit tip briceag din buzunar si si-a injunghiat prietenul, exact in zona inimii. Desi ranit de moarte, Marian Mocanu a iesit in curte, apoi in strada, prabusindu-se linga un gard, la vreo 30 de metri departare de casa. Acolo a fost gasit de concubina. Desi victima a fost transportata in timp util la spital, la ora 23.40 cadrele medicale au constatat decesul. Manevrele de resuscitare s-au dovedit fara nici un efect, pentru ca lama cutitului ii atinsese cordul.
Autorul asasinatului a fost capturat a doua zi, dimineata, in locuinta lui de pe strada Moldovei. Vasilas tocmai ii spusese concubinei sa-i spele hainele murdare de singe. Culmea, in fata instantei de judecata, pe 25 noiembrie 2005, el s-a declarat nevinovat, afirmind ca, de fapt, in ziua crimei nici macar nu s-a intilnit cu Marian Mocanu. Instanta Tribunalului Braila urmeaza sa delibereze.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro