Criminal răpus de un alt criminal | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Criminal răpus de un alt criminal

Ancheta în cazul crimei petrecute la începutul lunii mai, pe islazul satului Scărlăteşti, comuna Cireşu, a fost finalizată. Vineri, 30 mai 2014, procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a dispus trimiterea în judecată a lui Costel Matei, în vârstă de 33 de ani, individ arestat pentru săvârşirea infracţiunii de omor (art. 188 din noul Cod penal). Autorul crimei nu are antecedente penale, însă victima fusese condamnată, în anul 1991, la o pedeapsă de 19 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Stelică Frăţică, bărbatul de 49 de ani, ucis cu mai multe lovituri de bâtă, s-a aflat după gratii din anul 1991 şi până în 2005, după care a fost arestat din nou pentru violare de domiciliu, distrugere şi ameninţare, fiind recidivist. Deşi Matei a declarat că l-ar fi lovit pe Frăţică "de frică şi ca să se apere", anchetatorii au stabilit că, de fapt, agresorul l-a lovit pur şi simplu până l-a băgat în comă, iar victima a încercat să se apere, copleşită de lovituri.
În ziua de 4 mai 2014, precizează acuzarea, în jurul orei prânzului, Stelică Frăţică păzea vacile pe islazul satului Scărlăteşti, comuna Cireşu, împreună cu un alt văcar, Ilie Popârlan, în zona numită de localnici "Movila Furnicelu". Între cei doi văcari era o distanţă de aproximativ 150 de metri. La o distanţă de vreo 200 de metri, se afla Claudiu Păcuraru, cioban zilier, care păzea o turmă de oi.
La un moment dat, martorii oculari l-au văzut venind dinspre sat, pe lângă lanul de rapiţă, pe Costel Matei, înarmat cu o bâtă "înaltă cât el şi groasă la un capăt". Matei s-a îndreptat către Stelică şi, când a ajuns lângă el, l-a lovit cu bâta în cap. Bărbatul a încercat să se apere, ridicând braţul în care ţinea un băţ, dar Matei, mai iute, l-a lovit din nou cu bâta, de data aceasta în zona ochiului, doborându-l la pământ.
Anchetatorii precizează că autorul crimei de la Scărlăteşti "a continuat să îl lovească cu bâta, în mod repetat, pe Frăţică Stelică, în zona capului şi pe corp". După ce a încetat să-l mai lovească, agresorul şi-a luat bâta şi s-a dus către sat. Ca răspuns la strigătele celuilalt cioban, Ilie - care văzuse scena de la circa 150 de metri -, Costel Matei i-a răspuns printr-un semn care semnifică "l-am terminat, l-am omorât". "Arma crimei" n-a mai fost găsită nici până astăzi.
În continuare, Ilie Popârlan s-a apropiat de văcarul muribund şi a observat că era rănit grav în zona capului, avea un ochi foarte umflat şi "respira foarte greu". L-a strigat pe ciobanul Păcuraru şi l-a rugat "să sune la salvare", că el nu avea mobil, iar la scurt timp au fost alertate şi autorităţile. Victima a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, după care, în aceeaşi zi, la ora 20:21, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale.
Cu toate eforturile medicilor neurochirurgi, Stelică Frăţică a decedat a doua zi, la ora 10:35, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, în urma complicaţiilor apărute. Potrivit medicilor legişti, "moartea victimei s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă TCC cu fracturi de boltă craniană iradiate la bază, hematom subdural acut compresiv de emisfer cerebral stâng, contuzii cerebrale difuze şi de trunchi cerebral".
Costel Matei a fost reţinut pe 5 mai 2014, iar a doua zi a fost arestat preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de omor. A declarat că victima l-ar fi ameninţat cu moartea şi că l-ar fi lovit cu un băţ peste picior, însă afirmaţiile făcute în faţa procurorului nu l-au absolvit de răspundere penală. Oamenii legii precizează că fiul celui omorât solicită daune morale de 60.000 de lei.
Cazul se află acum în atenţia magistraţilor judecători.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro