Cazul şoferului de TIR ucis cu sânge rece în martie 2010 într-o parcare de lângă Valea Cânepii a ieşit din lista crimelor cu autor necunoscut (AN), după o anchetă de amploare a procurorilor şi poliţiştilor criminalişti care a durat aproape 5 ani. Cetăţeanul rus Matsuev Sergey, găsit fără viaţă şi cu capul zdrobit, în martie 2010, în TIR-ul pe care îl conducea, a fost ucis de un alt şofer de TIR, din Republica Moldova. Victima a avut ghinionul să se întâlnească cu cel care avea să îi aducă moartea la venirea în România. Autovehiculul în care victima a zăcut timp de 2-3 zile, până şi-a dat sfârşitul, era staţionat în apropiere de localitatea Valea Cânepii. Anchetatorii brăileni au reuşit să facă lumină în acest caz şi să afle cine a comis oribila crimă.
După cum ne-a informat prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, Fănel Mihalcea - cel care a coordonat întreaga anchetă - din cercetările efectuate până în prezent rezultă că autorul infracţiunii de omor comise asupra cetăţeanului rus Matsuev Sergey este Cojuhari Alexei, născut şi domiciliat în localitatea Bălţi, Republica Moldova. Suspectul va fi tras la răspundere pentru crima comisă chiar în ţara natală, Republica Moldova, procurorii formulând cerere de transfer a procedurii penale. Cererea privind transferul urmăririi penale în dosarul "Crima din TIR" a fost admisă prin încheierea din data de 17 octombrie 2014 emisă de Tribunalul Brăila. "Fapta suspectului Cojuhari Alexei (cu intenţia de a ucide) de a aplica victimei Matsuev Serghey multiple lovituri cu un corp dur, cu preponderenţă în zona capului, care au condus la rezultatul letal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută şi pedepsită de disp. art 188 al 1 Cod Penal. Fapta suspectului este prevăzută şi de art 145 al. 1 din Codul Penal al Republicii Moldova - Capitolul II - Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei, în care se arată că omorul unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 15 ani. Transferul de procedură serveşte intereselor unei bune administrări a justiţiei, iar prezenţa suspectului la desfăşurarea actelor de urmărire penală, care nu putea fi asigurată în România, e posibilă în Republica Moldova", a precizat prim-procurorul adjunct Mihalcea.
TIR-ul înţepenit în parcare a atras atenţia altor şoferi
Potrivit Parchetului, la data de 28 martie 2010, într-o duminică, ora 23.54, ofiţerul de serviciu de la IPJ Brăila a fost sesizat telefonic de către agentul şef adjunct din cadrul Postului de Poliţie Unirea, despre faptul că, pe DE 584, ce face legătura între municipiul Brăila şi Slobozia, într-o parcare aflată pe partea stângă a şoselei, a identificat staţionat un autotren cu numere de înmatriculare ale Federaţiei Ruse. În semiremorca TIR-ul oprit între localităţile Albina şi Valea Cânepii, poliţistul a identificat cadavrul unei persoane de sex bărbătesc , prezentând numeroase urme de violenţă la nivelul capului. În urma verificărilor efectuate la Dispeceratul IPJ Brăila a rezultat faptul că, la data de 28 martie 2010, orele 19.30, la această unitate de poliţie s-a primit, prin apelul de urgenţă 112, o sesizare de la un şofer care efectuase mai multe curse pe acest traseu şi a observat autotrenul care staţiona de ceva timp în parcare, ceea ce i s-a părut suspect. Deplasaţi imediat la faţa locului, anchetatorii brăileni au făcut descoperirea macabră. Şoferul de TIR, Sergey Matsuev, de 44 de ani, era aproape dezbrăcat şi avea capul zdrobit şi nenumărate înţepături de cuţit pe corp. Din cauza faptului că afară era întuneric şi ploua cu găleata, criminaliştii nu au putut să efectueze imediat cercetarea la faţa locului şi să preleveze probele care să ducă la prinderea autorului. Astfel că poliţiştii au izolat zona şi au păzit autovehiculul până dimineaţă când echipa coordonată de prim-procurorul adjunct Fănel Mihalcea s-a apucat de treabă.
I-a crăpat capul cu o cheie tubulară
În urma cercetărilor efectuate în cauză, a arătat prim-procurorul adjunct Mihalcea, s-a stabilit faptul că victima Matsuev Sergey, de profesie şofer de TIR, care efectua o cursă cu punct de plecare din Turcia şi cu destinaţia Federaţia Rusă, transportând mai multe utilaje tip compresor cu autotrenul şi semiremorca, a pătruns în România la data de 25 martie 2010, orele 00.06, prin punctul de trecere al frontierei Negru-Vodă. Şoferul de TIR a trecut podul de la Giurgeni, în aceeaşi dată, la ora 12.22, intenţionând ca, în aceeaşi zi, să părăsească România prin PCTF Galaţi Frontieră şi să ajungă cu marfa în Federaţia Rusă. După intrarea în ţară, la frontieră şi ulterior pe traseul parcurs până în parcarea menţionată, victima Matsuev Sergey a intrat în contact cu cetăţeanul moldovean Cojuhari Alexei, de 52 de ani, conducător al autotrenului marca Mercedes-Benz. "În jurul orelor 15.30, probabil din cauza unei defecţiuni tehnice la unul dintre autotrenuri, cei doi au oprit împreună în parcarea de pe DE 584, unde, după ce au reparat defecţiunea, din cauze necunoscute până în prezent, au avut un conflict spontan în timpul căruia Cojuhari Alexei i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu o cheie tubulară în zona capului, producându-i leziuni ce au condus la decesul acestuia. Din cercetările efectuate până în prezent în cauză rezultă că autorul infracţiunii de omor comise asupra cetăţeanului rus Matsuev Sergey este Cojuhari Alexei, născut şi domiciliat în localitatea Bălţi, Republica Moldova, iar agresiunea ce a avut ca urmare moartea victimei, este, cel mai probabil, urmarea unui conflict spontan între acesta şi Matsuev Sergey", a concluzionat Fănel Mihalcea.
După două zile de cercetări, anchetatorii au găsit cheia tubulară cu care bărbatul rus a fost lovit în cap până nu a mai mişcat.
Ucigaşul a închis semiremorca în aşa fel încât să nu trezească suspiciuni
Potrivit procesului verbal întocmit de primii poliţişti sosiţi la faţa locului, a arătat prim-procurorul adjunct Mihalcea, cele două uşi ale semiremorcii au fost găsite închise şi asigurate la exterior cu patru zăvoare metalice. Prin acestea erau trecute cele două capete ale şufei cu care era prinsă prelata. Din acest fapt, s-au tras unele concluzii care indicau intenţia clară a celui acuzat de crimă de a ţine totul ascuns, pentru a avea timp să se facă nevăzut. Potrivit anchetatorilor, victima (care a fost găsită cu pantalonii căzuţi la nivelul gambelor şi traşi peste labele picioarelor) a fost introdusă şi închisă de autor în interiorul semiremorcii, pentru a rupe sigiliul aplicat pe uşi acesta utilizând levierul identificat cu ocazia cercetării la faţa locului pe podeaua semiremorcii. "Autorul era cunoscător al modului în care se închideau uşile unei semiremorci şi a aşezat cele două capete ale şufei vamale, astfel încât aspectul autotrenului să nu creeze suspiciuni şi să lase impresia că şoferul acestuia doarme probabil în cabină". Pe de altă parte, şosetele din material textil cu care era încălţată victima prezentau pe întreaga suprafaţă, în special pe tălpi, urme de sol umed, vegetaţie uscată şi particule de material lemnos, la examinarea exterioară a cadavrului, efectuată cu ocazia cercetării la faţa locului, pe gâtul victimei, fiind găsite două fire de iarbă. Prezenţa firelor de iarbă indica faptul că victima a fost târâtă prin iarbă, până la urcarea în semiremorcă.
Probele genetice au dus la identificarea criminalului
În apropiere de locul crimei, anchetatorii au găsit aruncată o cămaşă care prezenta urme de sânge, pe lângă cele care aparţineau victimei fiind şi pete străine. Având informaţii că moldoveanul Cojuhari Alexei s-a întâlnit cu Matsuev, criminaliştii au "mirosit" ceva, astfel că a fost identificată mama suspectului, de la care au fost prelevate probe pentru stabilirea profilului genetic. S-au analizat probele de sânge de pe cămaşă, profilul genetic arătând că acestea aparţineau chiar fiului femeii, adică Cojuhari Alexei.
Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică din 22 mai 2014, al Inspectoratului General al Poliţiei Române - Institutul Naţional de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică s-a stabilit că cetăţeanul moldovean Cojuhari Alexei este ucigaşul. "În urma analizei comparative a profilului genetic al numitei Cojuhari Sofia cu profilul genetic din 2010 (Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 15.07.2010 al Institutului Naţional de Criminalistică - un profil genetic unic ce aparţine unei persoane de sex masculin pus în evidenţă de urma constituită din sânge uman identificat în zona marginii inferioare a părţii stânga faţă a cămăşii) - a rezultat că acestea se pot afla în relaţie de rudenie. În urma calculelor biostatice efectuate a rezultat că cea mai probabilă relaţie de înrudire între numita Sofia şi profilul genetic este "părinte - copil", a fost concluzia raportului biocriminalistic.
Şoferul de TIR rus a fost bătut cu bestialitate
În urma necropsiei cadavrului lui Matsuev, se arată în actul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, moartea acestuia s-a datorat şocului hemoragico -traumatic, consecinţa unui politraumatism cranio-cerebral cu plăgi contuze pericraniene multiple abundent sângerânde, lipsite de îngrijire. Victima a suferit fracturi complexe, în cea mai mare parte deschise, ale calotei craniene, edem cerebral şi hemoragie meningocerebrală. În lipsa stării de şoc, a stabilit medicul legist, fracturile craniene şi hemoragia meningocerebrală puteau conduce singure şi necondiţionat la deces. "Aspectul şi forma plăgilor şi fracturilor craniene atestă că acestea au fost produse prin lovire activă repetată cu un corp dur. În afara leziunilor craniene ce au condus direct la moarte, pe faţă, torace, regiunea lombară membre şi penis s-au mai constatat o plagă zdrobită de deget inelar, zone escoriate şi echimoze multiple, leziuni produse prin lovire activă cu corpuri dure, izbire de corp dur şi comprimare (posibil cu pulpa degetelor) cu puţin timp înainte de instalarea morţii, ce nu au intervenit direct sub raport cauzal în producerea ei (pentru videcarea lor, în caz de supravieţuire, victima ar fi necesitat maximum 15-20 de zile de îngrijiri medicale)".
Crima perfectă - crima cu autor necunoscut
În ultimii 20 de ani, în evidenţele Poliţiei brăilene şi ale Parchetului, pe segmentul "crime cu autori necunoscuţi", au figurat mai multe dosare, cele mai vechi fiind: "Doctoriţa Negoiţă", "Taximetristul", "Versace" şi "Ciobanul Muşat".
De departe, cel mai cunoscut şi controversat este cel al doctoriţei Negoiţă, ucisă cu bestialitate în urmă cu 18 ani. Astfel, în ziua de 5 iulie 1996, fiica, ginerele şi soţul medicului pediatru în vârstă de 54 de ani au anunţat că au găsit-o pe aceasta moartă, în propriul apartament, situat pe strada Cojocari, în plin centrul Brăilei.
Dosarul a fost clasat în iulie 2011, când s-au împlinit 15 ani de la oribila crimă, termenul de prescriere a faptei.
Tot clasat este şi dosarul "Taximetristul", de la sfârşitul lui noiembrie 2010, când s-au împlinit 15 ani de când taximetristrul Stan Enache a fost găsit împuşcat în cap, în apropierea unui canal de irigaţii de lângă Siliştea. Chiar dacă ar fi identificaţi, autorii pot sta liniştiţi, întrucât după ce faptele s-au prescris nimeni nu îi mai poate trage la răspundere.
Până în 2008, alături de aceste cazuri se mai afla şi dosarul "Ciobanul Muşat", însă, spre sfârşitului anului, criminalul a fost descoperit cu ajutorul probei ADN care a venit după doi ani de zile. Ciobanul Gheorghe Muşat, în vârstă de 45 de ani, a fost ucis în noaptea de 30 noiembrie spre 1 decembrie 2006, autorul fiind chiar proprietarul fermei de la Siliştea, unde s-a comis fapta, Mihai Vasiloiu, care îl bănuia de furt pe cioban.
Acum, după ce crima din TIR a fost rezolvată, poliţiştii şi procurorii brăileni au mai rămas cu două dosare cu AN, în lucru: "Versace" şi "Cerşetoarea". La data de 17 octombrie 2003, pe o parcelă de lucernă situată în vecinătatea satului Berlescu, Ianca, a fost găsit cadavrul unui bărbat ce prezenta răni în zona capului şi arsuri pe 50% din suprafaţa corpului. Victima a fost identificată în persoana lui Lucian Babuş, 32 de ani, din Bacău, poreclit "Versace". Nu se cunoaşte nici acum identitatea autorului sau autorilor.
Dosarul "Cerşetoarea" a intrat pe listă anul trecut. În martie 2014, o femeie care se ocupa cu cerşitul prin cimitire, Petria Creţu, a fost omorâtă în bătaie şi abandonată pe câmp. Trupul neînsufleţit a fost găsit, în dimineaţa zilei de 9 martie 2014, la aproximativ 10 metri distanţă de Drumul European 584, între localităţile Albina şi Valea Cânepii. Cadavrul era murdar de sânge şi de noroi, fiind parţial mâncat de animale, cel mai probabil câini. Nu animalele au fost însă cele care i-au adus moartea femeii. Cercetările intense ale anchetatorilor nu au dus deocamdată la prinderea criminalului.